ASA Târgu Mureș, vicecampioana Ligii I, a evitat, cel putin pentru moment, colapsul financiar. Echipa a apelat la procedura de insolvență pentru a se salva, însă acest lucru înseamnă automat absența din cupele europene.
Echipa a înaintat cererea de intrare în insolvență după ce Consiliul de Administrație al clubului a decis reorganizarea financiară din cauza datoriilor.
ASA Târgu Mureș a ramas fără finanțarea din partea Consiliului Local, iar datoriile în acest moment se ridică la jumatate de milion de euro. Din acest motiv, oicialii mureșeni au vazut în insolvență singura variantă. Chiar si asa, situația rămâne una complicată,pentru că noua lege a insolvenței prevede că angajații neplătiți timp de 90 de zile pot rupe contractele de muncă.
Daca ASA va intra oficial în procedura de insolvență, iar Dinamo nu va primi nici ea licența de participare în cupele europene, o echipă din Play-Out va merge în preliminariile UEL. În acest moment, CSU Craiova e prima în Play-Out-ul Ligii I.