"Romania Libera" si biroul WAZ de la Bruxelles va ofera un serial in care examineaza, la aproape 20 de ani de la caderea comunismului, schimbarile petrecute in statele fostului lagar socialist, urmarind 20 de teme majore. Primul episod analizeaza traiectoria fostilor colaboratori sau ofiteri ai politiei politice. Astazi, cazul Ungariei. Maine: Polonia.
"De ce n-ati facut o revolutie, domnilor?" Asa li s-a adresat raposatul premier conservator al Ungariei József Antall deputatilor din propria sa formatiune majoritara, care ii reprosau, intr-o dezbatere parlamentara, pe la inceputul anilor ’90, imediat dupa caderea comunismului, ca nu introdusese un proiect de lege a lustratiei. Ca si in Polonia, schimbarea regimului in Ungaria s-a petrecut in mod pasnic, dupa ce opozitia i-a impus Partidului Socialist al Muncii negocieri politice privind viitorul tarii. Transferul puterii s-a petrecut dupa alegerile din 1990.
Democratia s-a nascut dintr-un compromis intre, pe de o parte, comunistii reformati si, pe de alta, toate celelalte forte politice, printre care si serviciile secrete. Inainte de a se reorganiza, politia politica a ars multe dosare, iar fisele a circa 4.000 de persoane urmarite au disparut. Guvernul de dreapta al lui Antall nu era deloc grabit sa practice lustratia fostilor colaboratori ai serviciilor secrete comuniste. Lucrul e de inteles, daca e sa-l credem pe Andras Galszecsy, fost ministru insarcinat cu reformarea serviciilor secrete intre 1990 si 1992, potrivit caruia cam o treime dintre deputatii din primul parlament, cel din 1990-1994, fusesera informatori. Data fiind extrema fragilitate a coalitiei sale, Antall se temea ca ar putea sa-si piarda majoritatea, ceea ce explica prudenta lui in chestiunea lustratiei. Legea care prevede scoaterea din functiile publice a fostilor turnatori si a ofiterilor din cadrul Directiei de Informatii Interne (sub codul III/3 al Ministerului de Interne) nu a fost adoptata decat in primavara lui 1994, cu putin timp inainte de sfarsitul primei legislaturi. Cu toate astea, legea, amendata de doua ori, in 1996 si in 2000, nu i-a permis tarii sa-si incheie socotelile cu trecutul.
Cel mai mare defect al acestei legi este ca e foarte limitata: legislatorii, impinsi de aparatul serviciilor secrete, au facut dovada unor ambitii foarte limitate. Legea se ocupa doar de Directia III/3, in vreme ce serviciile externe de informatii (III/1), contraspionajul civil (III/2) si cel militar (III/4) au ramas in afara campului de aplicare a acestei legi. Nu e deloc surprinzator ca mai putin de 11.000 de persoane au fost examinate de catre curtea lustratiei, 900 intre 1995 si 2000, 9.800 dupa 2000, cand un amendament adus legii a largit cercul cetatenilor carora li se poate aplica lustratia, fiind atunci adaugati judecatorii, procurorii si redactorii a circa 600 de organe de presa. In cele din urma, doar 128 de persoane au fost declarate a "corespunde" celor vizati de aceasta lege, dar cea mai mare parte a acestora iesisera oricum discret la pensie inainte de publicarea deciziei judecatorilor. Nu foarte multi asadar, intr-o tara unde, potrivit surselor, existau intre 70.000 si 160.000 de "agenti de retea" si 20.000 de ofiteri ai Securitatii care lucrau sub acoperirea unei ocupatii civile! Noile servicii secrete au reusit sa blocheze accesul la grosul arhivelor: spionaj, contraspionaj, serviciile secrete ale armatei, ceea ce nu este transparent, cu toate ca din 1997 fiecare maghiar a putut sa-si consulte dosarul la Institutul Arhivelor Istorice.
Aceasta ambiguitate contrasteaza cu revelatiile socante facute in permanenta asupra trecutului de turnatori al multor oameni politici si intelectuali. In iunie 2002, cotidianul de dreapta Magyar Nemzet a reusit aproape sa rastoarne un guvern publicand un document care dovedea ca Péter Medgyessy, premierul socialist care tocmai castigase alegerile, fusese ofiter al serviciilor secrete din 1978 pana in 1982. Asa se face ca, in calitatea sa de atunci de inalt functionar al Ministerului Comertului Extern, el lucrase pentru departamentul de contraspionaj.
"N-am facut decat sa-mi apar patria", a declarat el, subliniind ca nu a lucrat niciodata pentru Departamentul Informatiilor Interne, altfel zis, ca nu a facut politie politica. Faptul ca Medgyessy a fost imediat sprijinit de opinia publica – un sondaj aratand ca 67% dintre maghiari nu doreau ca el sa demisioneze – este revelator. Imediat dupa aceea, partidul conservator Fidesz, cu o retorica foarte anticomunista, a fost, la randul lui, atins de un scandal: numarul 2 al partidului, Zoltan Pokorni, a demisionat la putin timp dupa ce a fost revelat ca tatal sau fusese un informator al politiei politice. Cutia Pandorei va ramane inca mult timp deschisa: in aprilie 2007, presa maghiara a adus la cunostinta ca fostul ministru de Externe al guvernului de dreapta János Martonyi scrisese rapoarte pentru serviciile secrete in anii ’60.
Cu toate ca acest trecut rusinos este sistematic refulat, maghiarii sunt constienti de faptul ca, dat fiind ca partidul comunist avusese 800.000 de membri, iar miscarea comunista a tineretului includea in permanenta milioane de tineri, nu se poate spune decat ca intreaga societate fusese implicata in jocul denuntarilor si al supravegherii reciproce. In 2006, a fost demascat si trecutul de informator al celebrului cineast István Szabó, care incepand din anii ’50 isi construise o cariera mondiala, desi continuase sa traiasca in Ungaria. Legenda in viata a cinematografiei maghiare, laureat al Oscarului pentru cel mai bun film strain pentru capodopera sa Mefisto, Szabó s-a aratat a fi fost in acelasi timp un jalnic turnator al serviciilor secrete ale comunismului.
Laszlo Vida este corespondentul saptamanalului maghiar HVG la Bruxelles
Lustratie à la Budapesta
Dupa 1990, in Ungaria, Ministerul de Interne a "divortat" de Departamentul Securitatii Statului, dar a ramas cu 3 km liniari de dosare ale acestui serviciu fara a le preda Arhivelor Nationale.
Este vorba de materiale ce privesc procesele politice din perioada 1945-1989, dosare operative, dosarele agentilor, dosarele de supraveghere ale maghiarilor din diaspora, in special de dupa revolutia din 1956. Este suspect cum au disparut din arhive dosarele de colaborare cu KGB, mai ales ca URSS a avut trupe in Ungaria pana in 1990.
Desi s-a decretat tacit o "retragere libera" din viata politica a celor ce au facut parte sub diverse forme din aparatul de securitate, la mijlocul anilor ’90 unul din noua politicieni a facut parte din aceste servicii pana in 1989.
In 1994, ministrul de Interne liberal a cerut unei comisii de istorici si arhivari sa gestioneze cele peste 100.000 de dosare din arhivele ministerului dupa modelul est-german (Institutul Gauck pentru studierea arhivelor STASI). Ideea a fost partial legiferata in 1995 dupa adoptarea Legii arhivelor. Un an mai tarziu, prin modificaea Legii lustratiei, a fost infiintat "Oficiul Istoric" pentru pastrarea documentelor fostelor servicii ale securitatii statului. Amendamentele propuse stipuleaza o colaborare intre Oficiu si Serviciul Sigurantei Nationale si, la propunerea Ombudsman (Avocatul Poporului), se stabilesc limite de cercetare.
Bariere de interpretare
In mod curios, cei care au interpretat legea au pus o serie de bariere privind accesul la studierea dosarelor. Exceptiile se fac in cazul demnitarilor cand acestia nu demisioneaza, dar fara a avea alte consecinte. In aceste conditii, o serie de istorici si cateva ONG-uri considera ca Gauck-ul maghiar este un institut "de opereta", fara a da satisfactie victimelor politiei politice.
Chiar si in aceste conditii, interesul maghiarilor pentru studierea propriilor dosare a fost limitat (circa 5.000 de solicitari, din care pentru jumatate dintre cereri nu s-au gasit date).
Dupa primii ani de la promulgarea acestei legi, s-au identificat doi factori care franeaza cercetarea istoriei comuniste.
Primul – si foarte grav – este dat de lipsa documentelor si de starea precara a celor existente. si in Ungaria a fost un "Berevoiesti", daca nu mai multe. Se pare ca la Budapesta schimbarea "pasnica" a regimului totalitar a facut posibila premeditarea disparitiei dosarelor "grele", inclusiv a bazei de date care ar fi facilitat urmarirea traseelor acestor documente. In acelasi timp, dezinteresul pentru dosarele existente, cel putin in perioada ’90-’95, a facut ca aceste date sa fie partial inaccesibile fara o restaurare prealabila.
A doua bariera este generata de aplicarea de facto a legislatiei existente. Au fost scoase de la cercetare dosarele de racolare a informatorilor, dosarele de lucru, in special documentele ce privesc metodele de operare care contin "detalii tehnice". O serie de politicieni s-au opus permanent aplicarii anexelor legii.
In ultima instanta, eficienta cercetarii depinde in continuare de "elasticitatea" si bunavointa arhivarului care il serveste (versus deserveste) pe cercetator.
Acum, raportandu-ne la prezent, depinde de Adunarea Nationala (Parlamentul Ungariei) sa se faca posibila cunoasterea identitatii tuturor persoanelor care au facut parte sau au colaborat cu institutia Securitatii si pentru aceasta, probabil, va fi nevoie de modificarea Constitutiei.
Pana atunci, circula liste pe piata electronica privind apartenenta la aceste servicii a mai multor persoane publice, atat din zona politicului, cat si din mediile intelectuale.
De ce Ungaria nu are "Voiculesti"
Serviciile secrete comuniste din Ungaria au functionat destul de diferit de cele din Romania. Principalul "castig" al revolutiei din 1956 a fost acela ca serviciile secrete si-au pierdut puterea absoluta, pe care pana atunci o exercitasera discretionar. Insusi Janos Kadar, liderul venit la putere atunci, se numarase printre victimele stalinismului si stia prea bine ce se intampla atunci cand puterea este detinuta, practic, de serviciile secrete. In al doilea rand, serviciile secrete din Ungaria nu detineau intreprinderi de comert exterior cu armament, de exemplu, din ale caror profituri sa se autofinanteze, cel putin partial. De aceea, la schimbarea de regim nimeni nu a "ramas" cu bani multi, pentru a pune bazele unei afaceri, cu ajutorul si al celeilalte mosteniri – relatiile din tara si din strainatate. Ceea ce au putut duce cu ei ofiterii de Securitate din Ungaria dincolo de momentul schimbarii de regim au fost relatiile, contactele, care insa nu au fost utilizate in scopuri economice de anvergura, ci la infiintarea de firme de securitate private. Unii ofiteri de Securitate au fost – sau inca sunt – consilieri ai politicienilor in domeniul Securitatii.
Magnatii Ungariei capitaliste de azi sunt insa tot exponenti ai fostului regim, dar din alta zona a vechiului regim – i-am putea numi "coposii" Ungariei. Este vorba despre fosti lideri ai tineretului comunist. Un exemplu elocvent: Ferenc Gyurcsany, actualul prim-ministru de la Budapesta.
Mai sunt si alti politicieni de frunte din Ungaria in aceasta situatie, de fosti "utecisti" de frunte – dar in cazul lor lipsesc dovezile in privinta exploatarii relatiilor aduse din regimul trecut, in momentul privatizarilor "pe un forint", cand s-au pus bazele marilor averi actuale. Restul ramane la nivel de barfa.
Andrea Varga este istoric si publicist maghiar
