Valtoarea poate prima dintre instalatiile hidraulice taranesti, mai este folosita si acum in mai multe zone din Transilvania. Ca este deosebit de veche o atesta si denumirea sa latina – voltaria. Masina de spalat antica a fost conceputa cu un dublu scop. In primul rand, se utiliza la spalatul tesaturilor de casa (toale, cuverturi, covoare), iar in al doilea rand pentru indesatul (batucitul) tesaturilor si pentru scamosat, cergile devenind prin „valtorit” mai pufoase si mai usoare. Unul din cele mai vechi mestesuguri este pe cale de disparitie in Ardeal. In Bistrita-Nasaud se mai pastreaza ca „piese de muzeu” prea putine valtori, pive si mori. Daca progresul tehnic este unul din vectorii disparitiei acestor instalatii, poluarea este, cu siguranta, cel de-al doilea.
In ultima valtoare din comuna Josenii Bargaului se invart cu repeziciune scutece de unica folosinta murdare. Pe vartejurile raului topaie sute de sticle de plastic viu colorate. Langa valtoarea aproape distrusa sade Simion Sorcean. Instalatiile montate pe raul Bistrita sunt in familia lui din mosi stramosi.
„Din totdeauna neamul nostru, al Sorcenilor, s-a ocupat cu piuaritul si valtoritul. Am crescut pe apa, mandre erau vremurile pe atunci. Umblam cu carutele pe sate pana in vale, la campie. Aduceam panura pentru itari, toale si cergi de se faceau pufoase. Pivele mergeau in continuu. Stateau rufele cu zilele in valtoare. Apoi le uscam si le duceam inapoi la oameni. Tare multamiti erau de noi”, povesteste piuarul. Incet, amintirile ii umezesc ochii. Parca nici nu vrea sa spuna mai multe, ca sa nu fie obligat sa accepte realitatea. Arata spre valtoare. Langa o cerga murdara, in apa stau la „inmuiat” doi pampersi folositi de un bebelus. Au putut fi aruncate pe apa de oricine, din orice gospodarie din amonte de valtoare. „De nimic nu mi-i mai greata ca de pampersii astia. Mi se si face rau cand vad cum se aduna aici. Ii scoatem cu furca, ce sa facem?”, ofteaza batranul.
Cand am crezut ca am vazut tot, nea Simion ne pofteste in spatele valtorii. Acolo, un munte de PET-uri colmateaza malurile Bistritei. Sute de sticle de plastic plutesc pe apa pana dau pe-afara. Pentru a le scoate ar fi nevoie de un buldozer. Toate mizeriile azvarlite cu nesimtire si indiferenta in apele Bistritei, pe Valea Bargaului, se opresc aici. Piua – dezafectata azi deoarece nu mai prelucreaza aproape nimeni lana – si valtoarea familiei Sorcean din Josenii Bargaului faceau odinioara cinste comunitatii.
Mizeria „la cazane”
Specialistii sustin ca instalatiile hidraulice taranesti reprezinta, prin insasi natura lor, importante documente de valoare istorica. Conscriptii despre acestea dateaza din cele mai vechi timpuri. Prezenta lor este strans conditionata de societatea satului contemporan. Pastrarea portului popular stramosesc atrage dupa sine necesitatea mentinerii in stare de functionare a pivelor si a valtorilor. Insa, acolo unde portul popular este intr-un proces avansat de disparitie, au disparut si instalatiile textile, prezenta lor nemaifiind justificata. Totusi, la Josenii Bargaului, familia Sorcean ar fi vrut sa pastreze in stare de functionare aceste instalatii. Din nenorocire, mizeriile aruncate in amonte in apele raului le-au distrus „afacerea”. O cerga innegrita peste noapte de substantele petroliere deversate in apa de Fabrica de Hartie din Prundu Bargaului a alungat, intr-un an nefast, primii clienti. Alte doua toale, colorate in albastru din cauza borhotului golit in rau din cazanele „de la deal” au distrus reputatia valtorii.
Familia Sorcean s-a reprofilat intre timp. Nu mai castiga nimic de pe urma valtorii, astfel ca membrii tineri ai familiei fac canapele sau lucreaza pamantul. Fostii clienti ai valtorii din Joseni s-au mutat mai in amonte, unde apa este o idee mai curata. „Amu' sa vedem ce o fi, cand a veni Uniunea Europeana. Ca ar trebui sa fie mai bine, da' tare mi-e ca o sa fie mai rau. Daca as avea un fond de bani as pastra valtoarea asa, ca piesa de muzeu, da' n-am. Ca nu mai castig nimic de pe urma ei si deci nu pot investi”, spune omul. La cate sticle de plastic se strang la valtoare, familia ar putea face bani frumosi din colectare, daca ar avea unde sa le vanda, in vederea reciclarii.
Raul – cos de gunoi
Apele Bistritei sunt pentru locuitorii din mediul rural, si nu numai, adevarate cosuri de gunoi. Salubrizarea rurala de pe Valea Bargaului este practic inexistenta. Se merge inca pe principiul ca apa spala tot, ignorandu-se faptul ca apa trece, din ce in ce mai murdara, ajungand in paharele orasenilor, iar resturile menajere raman agatate pe undeva, printr-o instalatie hidraulica veche de sute de ani. „Toate aceste instalatii atesta ingeniozitatea si talentul creator al miilor de mesteri populari anonimi”, se mentiona intr-o lucrare de specialitate. Ceea ce se intampla astazi, cand valtorile sunt distruse de poluare, demonstreaza doar ca ingeniozitatea si talentul creator al romanilor este depasit de lene, indolenta si inconstienta.
La valtoare… inainte vreme
Valtoarea este practic un vas din lemn de brad, stejar sau fag, de forma unui trunchi de con cu baza rasturnata. Sistemul de aductiune a apei este acelasi cu cel de la piua sau moara, de cele mai multe ori functionand pe acelasi parau. La Joseni, odinioara, piuarii nu mai pridideau cu lucrul. Satencele veneau de la distanta cu rufaria, asternuturile si panura la spalat sau la indesat. „Cand eram copil, fecioras, erau panuri. Mergeam prin judet si aduceam panura pentru cioareci. O bateam aici la piua pana se ingusta, la masura. Cand era gata, la o saptamana, o duceam inapoi. E, da' acuma s-o terminat acelea. Nu mai poarta nimeni lana. Nu se mai fac nici cergi. Acuma nu mai aduce nimeni nimic. Astea ce le vedeti is de la o vecina. Le-o umplut moliile si le-a adus la spalat”, mai spune nea Simion.
Taranul povesteste ca s-a dus cu jalba pe la autoritati. Daca Primaria a curatat o data canalul de mizerii, cu timpul acestea s-au adunat din nou. In ce priveste Societatea de Gospodarire a Apelor, Sorcean sustine ca cei de aici l-au sfatuit sa stea la panda si sa isi reclame, nominal, vecinii poluatori. Sesizarile lui au ramas insa fara rezolvare. In plus, controalele care totusi se fac sunt, cumva, anuntate, asa ca satenii, avizati, isi pun „afacerile” in buna regula de ochii inspectorilor. Dupa ce acestia pleaca insa, obiceiurile reapar. Ca urmare, zi dupa zi, gramezile de gunoaie aruncate in rau sau pe malurile sale cresc, iar cele cateva instalatii hidraulice taranesti care mai exista nu mai pot functiona.
