Nava „Phoenix” inainteaza cu forta in larg. Marea trebuie respectata, dupa cum spun marinarii, asa ca batranul vas care a efectuat sute astfel de curse sparge valurile cu grija. Dimineata rece lasa roua pe invelisul de fier al vaporului. Toti pasagerii se uita spre tarmul de plecare, cu o privire de ramas-bun. Inconvoierile de apa se arunca vijelios in carapacea de fier care cara peste 75 de sondori, ingineri, electricieni, toti angajati ai platformelor marine de foraj din Marea Neagra. Vremea este frumoasa, rece atat cat ii sta bine unei zile sanatoase de toamna pe mare. O ceata laptoasa ingusteaza orizontul. Nimeni nu vorbeste. Umezeala pune stapanire pana si pe haine. Muncitorii zabovesc mult timp pe punte, ochii intiparind in minte privelistea uscatului, straina lor pentru urmatoarele doua saptamani. „Phoenix” inainteaza in larg, pierzandu-se de tarm incet, dar sigur. Destinatia este zona platformelor de foraj si extractie. Schimbul bilunar merge la lucru. Cu ei, si autorii reportajului. O ocazie unica de a patrunde in lumea restransa, periculoasa si spectaculoasa a oamenilor care lucreaza pe platfome. Unul dintre cele mai dificile locuri de munca. Si cel mai periculos din Romania.
Nu indraznim sa deranjam nici macar cu o intrebare tristetea oamenilor de a fi lasat acasa familiile, prietenii, bucuriile pentru doua saptamani de izolare pe mare. La punct fix. Altfel de marinari. Altfel de sondori. Si altfel de specialisti. Tura lor nu e una de noapte sau de zi, ci dureaza 14 zile neintrerupte. Pentru ei viata „civila” se rezuma la doua saptamani pe luna.
Suspendati la circa 30 de metri deasupra nivelului marii, la mica distanta de o instalatie de foraj care extrage petrol si gaze, inconjurati de un labirint de conducte si instalatii care de care mai sofisticate, prinsi in cusca de otel, ancorati in piloni de fier, sondorii din larg sunt oameni cu calitati iesite din comun. De aceea am dorit sa intelegem mai bine ce inseamna viata si munca intr-un astfel de loc, ospitalier doar prin firea oamenilor, cum aveam sa descoperim.
Imbarcarea pe „Phoenix”
La prima ora din zi ne prezentam in Portul Constanta, pentru a ne imbarca pe vasul ce duce schimbul la platformele operate de SC Petrom SA. Avem parte de un control medical, de instructaj cu privire la protectia muncii, de procese-verbale semnate si contrasemnate. Ne pregatim in amanunt pentru a lua parte, macar pentru o zi, la munca si viata intr-un loc mai periculos decat mineritul. „Una dintre cele mai periculoase meserii”, dupa cum avea sa ne prezinte chiar unul dintre oficialii Platformei Centrale, destinatia noastra. Cu noaptea-n cap, stam alaturi de sondori la verificarea tensiunii arteriale. Sunt toti calmi, desi ziua aceasta inseamna inceputul unei noi despartiri de familie. Soarele se iveste cu greu, luminand nava gata de plecare ancorata la dana din port. Urcam pe rand. Minutele se scurg rapid si in scurt timp „Phoenix” se pune in miscare. E frig. Avem parte de un nou instructaj pe nava, despre locurile unde sunt amplasate barcile de salvare, vestele, lucruri de rutina. Motoarele puternice fac nava sa vibreze usor, iar valurile o balanseaza neintrerupt. Trec destul de usor patru ore si aproape 80 de kilometri pe apa, timp in care se si insenineaza si se incalzeste. Undeva in zare se vad siluete inchise la culoare, cu flacari mici iesind palpaind pe sus. Raspandite intr-un unghi vizual larg, avem in fata ochilor platformele de foraj si extractie romanesti, respectiv Sectiile 3, 4, 6, 7, Platforma Centrala si Gloria. Destinatia noastra este chiar Platforma Centrala, cea mai mare, punctul de comanda si monitorizare a celorlalte, locul unde se mai afla prima sonda forata in 1987 in Marea Neagra, inca in functiune.
Transferul cu cosul
Dupa manevre perfect efectuate de pozitionare a navei in asa fel incat sa permita descarcarea oamenilor si a rezervelor de hrana si apa, este coborat „cosul”. In fapt, un echipament manevrat de o macara a platformei, pe care se incarca diverse obiecte, alimente, echipament usor si, evident, oameni. Sub forma conica, are o podea rotunda dintr-un material usor, cauciucat, ca de colac de salvare, continuandu-se spre varful conului cu o plasa cu ochiuri mari, intrerupta la distante egale de patru ori. Intra deci maxim patru oameni odata. Pe „Phoenix” ni s-a dat echipament special de munca, salopete, casca, bocanci, astfel ca nu facem nota discordanta cu muncitorii. Ascultam ordinele cu atentie, pentru ca in joc poate fi viata noastra. In urma cu ceva timp s-a intamplat un accident, singurul de fapt din istoria platformelor, cand un om si-a pierdut viata pentru ca a cazut din cos in apele inghetate ale unui decembrie trecut, asa ca nu e gluma. Cu vesta de salvare, la un semn urcam in cos, bine ancorati cu bratele in plasa, si picioarele fixate pe podeaua acoperita cu musama. In uruitul motoarelor navei si zgomotul turbinelor de pe platforma, ne ridicam, auzind de jos indicatiile: „Nu priviti in jos! Nu priviti in jos! Strans, tine-te strans!”. Macaraua trage cablul si ne ridicam. 5, 10, 20 de metri, paralel cu structura de otel care produce un zgomot continuu. Pana la locul unde este lasat cosul nu facem decat cateva zeci de secunde. Nava ramane undeva jos, iar noi punem piciorul pe platforma.
Sprijiniti pe fundul marii
„Sunt Radu Iosif, seful Platformei Centrale”, ne intampina dintr-un grup ce monitorizeaza transferul cu cosul un individ inalt, lat in umeri, echipat complet, cu o casca avand montate casti mari contra zgomotului. Are o statie de emisie-receptie in mana la care vorbeste din cand in cand. Proaspat barbierit, zambeste larg si ne strange mana ferm, barbateste. „Urmati-ma!”, a fost indemnul la care ne-am supus toti militareste. Incepem sa urcam si sa coboram scari inguste de metal, sprijiniti cu mana de balustrade de metal, atenti sa nu dam cu capul in conducte de metal, calcand apoi pe podele de metal, insotiti de zgomote metalice. Aici totul este de otel. Realizam asta dupa primii pasi. Metal si zgomot – sunt cele doua elemente care te frapeaza. Destul din amandoua. Ne indreptam catre „club”. Noi, ziaristii, ne asteptam la un fel de cafe-bar, dar in fapt este o camera cu canapea pe doi pereti, aparatura video-tv prin satelit, lambriu, o masa mica, totul facut in asa fel ca o sufragerie. Sa nu mai stii ca te afli intr-un colos de fier care fierbe sub presiunea titeiului. Avem parte din nou de un instructaj de protectia muncii. „Este unul dintre cele mai periculoase locuri de munca”, aflam din nou din gura celui insarcinat sa ne invete si sa ne atentioneze asupra pericolelor de aici. „In caz de urgenta maxima, cand auziti un semnal sonor prelung, inseamna procedura de abandon”. Abandon, un cuvant care avea alta semnificatie in mintea noastra pana in acel moment. Alta greutate. Adica toata lumea se strange la barcile de salvare si pleaca. Gradul zero. Nenorocire mare. Dezastru… Sper sa nu se intample asta cat timp suntem noi aici! Seful trebuie sa plece ultimul, ca un adevarat capitan de vas.
Platforma sta sprijinita pe piloni imensi infipti adanc prin sute de batai cu ciocane pneumatice gigantice incepand de la circa 50 sub nivelul marii. Platforma nu se clinteste nici la cele mai periculoase furtuni, nici in fata valurilor uriase pe timp de furtuna. La capitolul asta ne linistim. Adica pe romaneste: „Nu cade intr-o parte, stati linistiti, doar poate sa sara in aer!”. Sigur, nimeni nu a spus asa, dar cu siguranta asta intelegem.
Uzina de forta
Incepem sa punem intrebari cu privire la modul de functionare al acestor platforme. In continuare ne urmareste cuvantul abandon. Suna dramatic. Urmarim explicatiile cu atentie. Sistemul este atat de complex, incat fara cunostinte ingineresti minime te pierzi dupa fiecare propozitie. Termenii se succed cu repeziciune si seful, Iosif, trebuie sa dea lamuriri dese intr-o limba mai literara. Tot seful vorbeste cu atata placere de zacaminte, jacket-uri, sonde, foraje, de ne fascineaza ca o emisiune pe Discovery. E clar ca raspunde de tot ce misca aici. Si mai clar ca stie totul. De 18 ani asta face. Aici, pe platforme. Este cel mai experimentat, alaturi de seful de schimb, omologul sau care acum se afla in cele doua saptamani libere. Aflam ca aici se exploateaza primul zacamant descoperit in Marea Neagra, cucerit de Platforma Gloria, prima de acest gen din Romania. Titeiul inca iese la suprafata cu presiune, semn ca, dupa 20 de ani de extractie continua, zacamantul inca mai are viata. Ca o mini-rafinarie, practic platforma este compusa 70 la suta din conducte, restul pompe, bazine, generatoare si cadrul de sustinere. O incredibila concentrare de conducte, de tehnologie in general, intr-un spatiu atat de strans. Termenii complicati se succed, iar domnul Iosif se face inteles pana la urma. Vrem actiune, asa ca iesim la o tura prin „C2”, adica modulul social, locul unde oamenii dorm, mananca, se relaxeaza.
„Rezista cine are un spirit mai tare…”
Mergem sa vedem unde mananca muncitorii. Cantina arata ca o… cantina, adica bine, liniste, curata. Era mai potrivit pentru o imaginatie larga, ca a noastra, ca sondorii de aici sa manance rechini prinsi cu cangea, suspendati undeva pe schele, deasupra marii, in bataia furtunii… dar avem in fata… aparent oameni simpli. Se servesc patru mese pe zi, din 6 in 6 ore, si fiecare mananca atunci cand vrea: „Pe platforme munca este obligatorie, masa nu!”, ne spune Iosif zambind. Unul dintre muncitori, Achim, mananca incet la o masa. Decidem sa-l distragem cateva minute. „Cum e masa la cantina platformei?” Ne asteptam sa ne raspunda ceva in genul: „Buna in lipsa de altceva”, dar omul zice sincer: „Ca la un restaurant de trei stele.” Si intram in vorba, continuand seria de intrebari „cum e…” cu formulari spirituale de genul: „Cum e viata pe platforma.” „Nu avem alta optiune la banii astia”, se destainuie serios Achim. „Conditiile de lucru sunt care sunt, viata departe de casa e grea, dar nu avem de ales. Puteam alege un loc de munca pe uscat mult mai usor, dar platit mai prost, si pana la urma ce conteaza in ziua de azi… banul. E un loc bun aici daca-ti si place ce faci. Trebuie sa stai bine cu mintea, cu echilibrul. Vezi zilnic aceleasi fete, auzi aceleasi cuvinte, aceleasi zgomote. Dar fara sa vezi o floare, un copac, verdeata, e greu.” Cuvintele acestea ies din gura unui barbat in toata firea, trecut de 45 de ani, cu barba, care pare dur. „Aici rezista cel care are un spirit mai tare. Au fost colegi care au cedat. Depinde de familia de acasa. Daca acasa ai probleme, discutii, vii aici doua saptamani si te gandesti numai la problemele de acolo. Si poti ceda usor. „Deci trebuie sa ai, printre altele, incredere mare in sotie?”, aruncam provocarea. „Da! Vedeti ca am spus-o cu toata gura. Da!”, ne raspunde omul de la masa, cu toata gura, zambind serios.
Paienjenisul conductelor
Decidem sa intram mai in paine. Inginerul Radu Iosif este ghidul nostru. Cu statia in permanenta la indemana, nu neglijeaza ce se intampla cu instalatia. Coboram si urcam scari inguste, metalice evident, exterioare. Legatura dintre sectorul social si cel energetic, unde se munceste mai pe inteles, se face pe o pasarela suspendata direct deasupra marii, cu podeaua ca o plasa de metal. Jos se vede marea, ca un dusman. Nu mai e aceeasi din concediu. E o mare involburata, furioasa, salbatica. Traversam si urcam si coboram alte trepte. Toata platforma, toate instalatiile sunt inconjurate numai de trepte. Urci si cobori continuu. Purtam echipamentul complet de protectie, inclusiv ochelari. Urcatul si coboratul ne transpira. Rezistam curiosi efortului. Intram in matele de fier. La locul unde iese petrolul. Vedem prima sonda de foraj, amintita mai devreme. Zgomotul este infernal. Purtam si noi protectii auditive. Pompe de mare forta lucreaza in sarcina maxima. Una din ele este alimentata la o tensiune de 8 kilovolti! Adica 8.000 volti. Instalatia este mult prea complicata ca sa ne poata fi explicata in cateva cuvinte. Aflam ca titeiul iese sub presiune de la peste 2.000 de metri adancime. Iese cald, fierbinte, pentru ca temperatura urca cu circa 4 grade Celsius la fiecare suta de metri adancime. Fiecare conducta este vopsita intr-o culoare distincta: pe teava albastra circula petrol, pe cea galbena gaze, iar pe cea verde apa. Urcam alte trepte. Aflam ca acum transferul titeiului se face printr-o conducta subacvatica pana la mal, de 12 inci, instalata in 1999. Pana in acel moment, titeiul era pompat la o nava-cisterna, care descarca regulat intr-o alta care facea transportul la mal. Ne pierdem intre explicatii si zgomotul asurzitor. Nu inceteaza niciodata. Domnul Iosif ne insoteste peste tot. Stie orice-l intrebi. Mai aflam ca aici, pe Platforma Centrala, are loc si un proces primar de prelucrare a petrolului, mai exact de separare de impuritati, printre care si apa. Pentru ca sa ramana fluid in racoarea de pe fundul marii si sa poata fi transportat, se amesteca intr-o anumita proportie cu parafina. Platforma continua sa huruie. Ne miscam in alta parte.
„Intre doua cosuri poate sa cada frunza…”
La o margine, un sondor face pe pescarul in timpul liber. Schimbul sau de 12 ore s-a terminat, si-si mai omoara timpul. Arunca o lanseta si scoate la fiecare tragere pesti mici argintii, cate 5-6. Enache Ion lucreaza pe platforma din 1989. Crede ca in general viata de aici e buna. „Izolarea e mai grea”, se confeseaza omul. „Suntem rupti de familie, de copii, de toti cei dragi. In rest, munca e ca oriunde. Legatura cu familia ne omoara. Prin telefon nu e la fel. Si ca vedem rar uscatul. Pana ajungem noi se schimba anotimpul. Cade frunza, infloresc copacii, vine iarna. Asta ne omoara!”. Mai trage de undita si mai prinde cativa pestisori argintii. De jur-imprejur pescarusii ii fac concurenta. Fac zgomot ca in port. S-au obisnuit cu matahala de otel acorata aici, ca o insula. Mai rar ies la suprafata si delfini. Cosul continua sa arda gazele cu o flacara rosie, palpaind peste albastrul de sus. La fel si la celelalte platforme ce se vad in zare. Timpul trece cu repeziciune.
Botez in largul marii
Avem parte si de un „botez”. Pe limbajul marinarilor-sondori de aici, asta inseamna un furtun cu apa sub presiune care ia pe nepregatite cel mai nou membru al echipei. Acum este vorba de Cristian, un tanar de 26 de ani care a hotarat sa-si faca un viitor pe platformele din largul marii. „Nasii” sunt doi meseriasi mai batrani, care au botezat destui la viata lor. Tanarul vine pe pasarela si jetul il suprinde direct. Toata lumea rade si chiar Cristian se bucura ca a scapat usor. „Ma asteptam in fiecare zi la ceva, stiam ca nu scap. De doua saptamani stau stresat ca vine botezul! Pana la urma n-a fost ceva asa de rau”, declara timid sondorul. Acum este in randul muncitorilor de aici. Impreuna cu Iosif mergem mai departe. Platforma vibreaza si zumzaie.
„Daca e liniste, e de rau”
Exista si biliard, si tenis de masa. Astea pentru cine mai are chef. Intram printre vestiare, in sectorul social evident, si gasim o camera cu geam, cu o masa de biliard pe centru. Trei tineri se omoara sa dea cu tacul pe o masa cu fata rupta. E si asta o relaxare. Intram evident in vorba cu unul din ei, Mihai Dragomirescu, inginer automatist: „Ce faceti in cele doua saptamani libere de acasa?”. „In primul rand, cheltuim banii!”, si rade. „Apoi stam cu familia. Mai rau e ca nu stam nici atunci cand am vrea, pentru ca fiecare merge unde are treaba, sotia la serviciu, copiii la scoala, ne vedem ca intr-o zi obisnuita. Din fericire, cat timp am stat pe platforma n-am avut probleme cu familia sau altceva, dar daca ar fi ceva stim ca putem ajunge imediat, pentru ca avem un elicopter care poate sari in ajutor in caz de urgenta.”. „Cu zgomotul va impacati?”, intrebam. „Cat stai aici nu realizezi cu adevarat ce zgomot e, pentru ca te mai obisnuiesti. Dar cand ajungi pe mal si se opresc si motoarele vaporului, in momentul ala toata lumea tace. Dupa doua saptamani de zgomot, linistea e ca un soc pentru noi. Aproape ne streseaza. Acasa dorm cu radioul pornit. E prea multa liniste. Aici daca e liniste inseamna ca s-a intamplat ceva… s-au oprit turbinele sau altceva rau.”
Doar 15 secunde pentru „abandon total”
Seful ne conduce si in camera de comanda, nu inainte de a urca in cel mai inalt punct al platformei, la 30 de metri de nivelul apei si alti 54 de metri de apa pana la fundul marii. Aici se afla cele patru turbine care produc energie electrica cat pentru un orasel. Zgomotul atinge intensitate maxima si nu poti sta decat cu urechile acoperite. Fiecare turbina, functionand prin arderea gazului, se invarte de peste 17.000 de ori pe minut, o hurdubaie cat o camera mai mica de hotel care urla in draci, alimentand pompele imense si tot necesarul de energie al Platformei Centrale, plus al altor doua platforme din apropiere. Coboram in camera de comanda, „creierul” de unde orice parametru este monitorizat si de unde se poate opri totul. Vedem un panou cu chei si butoane de unde Ion Iosifescu, seful productiei, ne povesteste ca poate opri totul de la doua butoane in maxim 15 secunde. Exista mai multe trepte de oprire a instalatiei, dar nivelul zero inseamna „abandon total”… Iar auzim cel mai greu cuvant de rostit intr-un asemenea loc. In caz de maxima urgenta, domnul Iosif poate da comanda si de la acest buton, plus un altul manevrat cu o cheie care este la dansul, totul se intrerupe, activitatea moare. Bine, asta in cazuri de maxima urgenta, Doamne fereste! Intelegem.
Capitanul
Timpul se scurge repede si soarele se joaca cu orizontul. Huruitul neintrerupt devine deja deranjant. Nava „Active King”, de ultima generatie, avand nici doi ani de cand a iesit din santier, descarca provizii, materiale de lucru, echipament, apa din tancuri. Urmeaza sa ne imbarcam pentru plecare pe acesta, pentru ca „Phoenix” a terminat de efectuat schimbul si a plecat mai devreme catre tarm. Este trecut de ora 19.00. Am stat circa 8 ore pe Platforma Centrala. Vine timpul. Repetam figura cu cosul, de data asta pe intuneric. Domnul Iosif ne insoteste, ca o gazda primitoare. Are grija de noi pana la plecare. Coboram pe puntea navei si privim in sus, la locul de unde venim. Un monstru de otel, cu mii de becuri aprinse. Ca un oras, ca un cartier. De pe puntea platformei, Iosif ne urmareste cu privirea, sobru, inalt, cu castile pe urechi, cu statia de emisie-receptie in mana, echipat complet ca de obicei. In stanga si-n dreapta stau doi ingineri de nadejde, ca niste sfetnici langa liderul lor.
Ne indepartam. Imaginea ne impresioneaza. Omul asta controleaza cu zambetul pe buze peste 100 de oameni pe schimb, pentru ca raspunde de toate platformele din zona. Este functia maxima in meseria sa. Ca un capitan pe cel mai mare vas de pasageri din lume. Tine in maini un mecanism mai complex ca un avion si de o suta de ori mai periculos. Ne indepartam si vedem cum primeste un mesaj pe statie si pleaca impreuna cu oamenii sai. Sunt sondorii marii.
