» In Romania anului 2007, este greu de crezut ca oamenii mai pot trai la fel ca acum cateva secole.
» Lumea aceasta nu se ascunde. Nu trebuie decat sa te abati din drumurile principale si ajungi in Evul Mediu.
» Am ales doua localitati in locuri diferite din Romania, cu zone sarace la extrem: Dobromir (Constanta) si periferia Ocnei Sibiului.
Comuna Dobromir este in judetul Constanta. La 90 de kilometri de oras, localitatea aproape ca moare de foame. Drumul principal, singurul oarecum asfaltat, te introduce in lumea care are ca unic scop supravietuirea. Primaria este singura cladire renovata. Restul caselor sunt din chirpici, lasate intr-o parte de povara timpului.
Dobromir este un capat de Romanie cu oameni saraci. Greu de crezut ca mai exista, intr-o tara membra si parte din lumea civilizata, oameni care traiesc asa. Cei mai multi supravietuiesc din ajutorul social de la stat, primit de la primarie. In proportie de 70 la suta, localnicii din Dobromir sunt de etnie turca, tigani turci, cum le spun localnicii. In toata aceasta saracie exista o categorie extrema. Aciuati prin satul Valeni, traiesc cu greu unii dintre cei mai saraci oameni din tara. Am intrat in satul lor de camarute de lut, sapate jumatate in pamant.
Bordeiul se naruie an de an
Ne-am afundat pe ulitele inecate de noroi lipicios care te leaga de picioare si inaintam cu greu printre case fara garduri. Avem ghid un fel de sef local al comunitatii de aici, un individ gras, cu mustata. si saracia are o ierarhie, si afam ca, de la soseaua principala catre marginea satului, pe deal, familiile sunt din ce in ce mai nevoiase. Drumul pana acolo arata o lume lipsita de sperante, care se zbate intr-o mizerie crunta. Undeva in varful dealului, langa cimitir si gropile de var, locuieste familia Tair. Salasul lor este ridicat vara trecuta, cu mainile goale, din pamant si bete. Anual fac acest lucru, pentru ca materialul din care construiesc nu poate rezista prea mult in timp. Au facut un bordei, jumatate ingropat in pamant, unde incearca sa supravietuiasca nu mai putin de sapte persoane: Tair Serif, tata de familie, Sali, nevasta lui, cu cinci copii – mari, mici, fete, baieti.
Casa lor, de fapt o camera de doi pe doi, este sapata in mal, pentru ca astfel au economisit un perete: "In plus, iarna e mai cald si vara mai racoare", ne explica Tair. Nu are decat trei pereti ridicati stangace si un acoperis, tot din pamant, peste care sunt aruncate resturi de folie din plastic. Inauntru, in camaruta joasa, gerul de afara ce patrunde prin toti porii camerei este domolit cu o soba mica, de lut. De aici, din deal, se vede tot satul. In fata este cimitirul turcesc. Familia Tair n-are curte. Nici gradina, nici animale. N-are nimic.
Doar un caine zdrentaros. "Traim cu buletinele! asta este singurul nostru mijloc de trai: sa primim ajutoare. Ca de lucru nu exista aici decat la sapa, si atunci cand apuci". Pe foc fierbe molcom o oala mare plina cu apa. Pentru spalat, aflam. Pe peretii bordeiului atarna poze cu familia, poze vechi, mici, indoite. In camera nu incape decat un singur pat. Cine apuca sa doarma in el, bine, cine nu – pe jos, langa soba. Ca ei mai sunt multi in Valeni. Din pacate.
Viata ca un ajutor social
Coboram dealul si trecem prin acelasi noroi greu. Cam toate casele de aici sunt fara garduri. Pentru ca nici n-au ce ingradi. Saracia, poate. Ca si la Tair, la Azis Musin bate acelasi vant de saracie. Este o alta familie care traieste doar din ajutorul social. Stau sase insi intr-o camaruta la fel de mica cum sunt si celelalte din Valeni. Copiii cresc in frig si foame, sunt zdrentarosi, cu talpile batute de drum si stomacul mai tot timpul gol.
Nu se pune problema de curent electric. Seara se culca devreme, ca lumanarile se sting repede. Primarul din localitate este tot de etnie turca. Iuseim Visel ne-a marturisit ca, daca s-ar taia fondurile pentru ajutoarele sociale, situatia ar fi fara scapare: "Cred ca ar ajunge sa iasa la drumul mare, ca haiducii. Numai asa le mai putem potoli foamea. Din pacate, suntem intr-o localitate foarte defavorizata din punctul de vedere al locurilor de munca. Este imposibil sa gasesti sa te angajezi undeva. Nu e nimic pe aici. De-aia s-a ajuns la situatia asta".
La Ocna Sibiului se traieste si in grote
La Ocna Sibiului, undeva in marginea localitatii, traiesc cele mai sarace familii din judet. La marginea comunei au avut loc alunecari de teren, prin anul 2000, care au afectat grav locuintele a circa 20 de familii. Unele dintre acestea, cele mai nevoiase, nu au avut cu ce sa-si ridice peretii cazuti si s-au mutat intr-un sir de grote sapate direct in deal, existente acolo de multi ani. sase familii au locuit ani de zile impreuna cu copiii in aceste grote, in conditii de neimaginat. Acum a ramas o singura familie. Moldovan Constantin sta impreuna cu sotia aici, sub deal. Cei cinci copii le-au fost luati de autoritati care, intr-un final, s-au sesizat cu privire la situatia lor.
Dar pe adulti nu i-a ajutat nimeni. N-au nici o sansa. In gaura din deal, si-au facut o camaruta cu doua paturi. Au o soba cu plita, mica, al carei horn iese undeva deasupra usii de la intrare. Grota este chiar zugravita pe interior, ca sa le aminteasca de o casa adevarata. Ca ei au fost multi, dar au reusit in timp sa ridice in fata grotelor cate o camera din chirpici, cu acoperis. Moldovan este analfabet. La fel, nevasta-sa. N-au acte de identitate. Nici ei n-au animale pe langa casa. Nici cal, nici caruta. In afara de straiele de pe ei, nici alte haine de schimb. Sunt extrem de saraci. Tot la lumanare se privesc seara. La ei situatia este si mai dramatica decat la Dobromir, pentru ca nu primesc nici ajutor social, neavand acte de identitate. Femeia mai merge pe la cersit, iar el mai lucreaza cu ziua pe la sateni prin curte pentru un pumn de faina. Vecinii lor sunt prea saraci ca sa-i ajute. Viata in grota nu e viata.
Foamea ucide
Mai sus, pe deal, sta familia Ghera. Au trei copii de 6, 3 si un an. Au stat in grota pana nu demult. S-au hotarat sa se mute intr-o camera ridicata din pamant. Mizeria in care traiesc este incredibila. Cand noi am ajuns acolo, acasa erau lasati singuri cei doi copii mici, Lacramioara si Adela. Mirosul greu de suportat razbate din casa prin peretii firavi. Cei doi copii stau la geam, cu ochii dupa parinti, plecati sa faca rost de mancare. Sunt murdari, slabi si inca nu constientizeaza ca sunt undeva la marginea civilizatiei. In casa arde mocnit focul, intr-o soba improvizata. Pericolul sa se raneasca nu este prioritar pentru parintii lor, atunci cand foamea poate ucide. Primaria i-a ajutat dandu-le un loc de casa. Atat. Un teren nenorocit pe un damb, la marginea satului, la periferia intregii lumi. Aici este Romania saraca, marginea societatii umane. z
Primaria Ocnele Mari are program scurt
La Primaria din Ocna Sibiului nu era nimeni vinerea trecuta, desi era ora 15.30. Am intrebat de primar, ca sa ne lamureasca de ce lasa asemenea situatii extreme nerezolvate. Din pacate, doar femeia de serviciu ne-a putut da relatii. "Sunt plecati si domnul primar, si vicele, si secretara, toata lumea, ca astazi avem program scurt. Toti veniti dupa program!"
Primarul localitatii a recunoscut ca singurul ajutor consistent pe care l-ar putea obtine pentru saracii de aici ar fi daca ar putea accesa fondurile pentru rromi. Numai ca, desi saraci, nu vor sa renunte la etnia turca: "Sunt si mandri, nu vor sa se inscrie la primarie la rromi. Ei sunt turci si gata, desi, sincer vorbind, sunt un amestec. Daca s-ar face tigani, as putea sa cer niste fonduri sa-i mai ajutam. Dar nu vor
si pace!", a declarat primarul Visel.
Fara ajutor social, ar iesi la drumul mare, ca haiducii."
Iuseim Visel
