Liviu Giosan a descoperit cauzele care au dus la prăbuşirea unei civilizaţii milenare care număra, la acea dată, 10% din populaţia globului şi se întindea pe o suprafaţă echivalentă cu dimensiunea a patru Românii.
„Civilizaţia indusului (pe care o localizăm în nordul Indiei antice şi pe teritoriul actual al Pakistanului n. red.) a dispărut datorită unor presiuni geoclimatice extraordinare. Este vorba de apariţia unei perioade de secetă şi de existenţa unor schimbări climatice radicale. Ploile abundente care susţineau debitul râurilor din zonă s-au transformat, în sute de ani, într-o lipsă de precipitaţilor sau în apariţia lor haotică, fapt care a adus pierderi irepabile în agricultură şi au afectat decisiv viaţa oamenilor. În plus, populaţia de acolo nu a reuşit să inventeze o soluţie tehnologică care să surmonteze acest handicap climatic, preferând să părăsească în masă zona din apropierea râului Indus”, ne-a explicat Liviu Giosan modul în care a dispărut una dintre cele mai vechi civilizaţii care a rivalizat – în strălucire şi dezvoltare – cu cea egipteană sau Mesopotamiană.
De altfel, într-un articol apărut în iulie 2007, Live Science denumea „dispariţia civlizaţiei din valea râului Indus unul dintre cele mai mari mistere ale istoriei”.
Ecouri internaţionale: din SUA în India
Articolul scris de Giosan alături de cercetătorul britanic Peter Clift şi colegi mai tineri din România a urmat unei munci care s-a întins pe o perioadă de aproape zece ani şi a costat aproximativ jumătate de milion de dolari. Ecourile acestei descoperiri se regăsesc în publicaţii importante precum New York Times, Los Angeles Times, Times of India, The Hindu.
Iniţial, Giosan a început un proiect de cercetare care viza doar Delta râului Indus pentru care a primit, în 2003, o finanţare de la National Science Foundation în valoare de 300 mii de dolari. „Nu eram preocupaţi să studiem civilizaţia hindusă, ci modul cum se comportă râul Indus în regim natural şi în regim artificial pentru că el alimentează, astăzi, cea mai mare reţea de irigaţii din lume. Fiind acolo am putut vedea ruinele civilizaţiei Indus care a rivalizat cu cea a Egiptului şi Mesopotamiei.”
Există o diferenţa importantă , însă, între aceste trei culturi: „dacă noi cunoaştem lucruri despre Egipt şi despre Mesopotamia încă din Biblie, abia în 1923 şeful misiunii arheologice britanice în India şi-a dat seama că ruinele unor vechi oraşe indiene – despre care se credea că sunt din perioada budistă (datate 2.000 în urmă) – erau de fapt cu 2.000 de ani mai vechi şi aparţineau unei civilizaţii distincte de care nu ştiam până la începutul secolului trecut”.
Aşa au apărut primele informaţii despre civilizaţia Indusului, iar Liviu spune că, în ultimii zece ani, a citit mii de pagini pe acest subiect. „Fascinaţia faţă de această cultură era, pentru mine, mai veche, venea din adolescenţă când îl citeam pe Mircea Eliade şi cărţile sale despre India”.
Civilizaţia care s-a stins din lipsa apei
Giosan susţine că deşi arheologii au descoperit numeroase situri arheologice, ei nu aveau nici o informaţie despre rolul pe care clima şi relieful l-au jucat în viaţa oamenilor şi despre felul în care aceste elemente au influenţaţat apariţia, dezvoltarea, decadenţa şi moartea acestei civilizaţii. După mai mulţi ani de studiul, Giosan şi echipa sa de cercetători au reuşit să pună cap la cap probele găsite pe teren şi analizele de laborator iar astăzi poate spune cu siguranţă că râul Indus a fost elementul cheie în evoluţia acestei civilizaţii extraordinare.
Povesteşte Liviu Giosan: „Până acum 10.000 de ani, râul Indus era foarte sălbatic, aducea foarte multe sedimente, inundaţiile erau dese şi devastatoare. Oamenii, care ulterior vor pune bazele civilizaţiei Indusului, trăiau pe crestele munţilor. Inundaţiile au început să scadă în intensitate cam cu 6.000 de ani în urmă, din cauză că musonul a început să manifeste mult mai puţin. Râul a devenit habitabil şi oamenii au coborât din munţi şi s-au aşezat de-a lungul Indusului. Oamenii au început să producă, agricultura s-a dezvoltat extraordinar, au avut surplus pe care l-au valorificat. În timp a apărut o clasă de meşteşugari, au inventat un alfabet, încă nedescifrat, au început să construiască oraşe extraordinare cu locuinţe standard, aşezate după o anumită geometrie. Aveau canalizare publică, drumuri şi au dezvoltat comerţul pe apă. Trăia de-a lungul râului pe un milion de kilometri pătraţi o populaţie de 5 milioane de oameni dintr-un total, la nivel mondial, estimat la 50 de milioane. Deveniseră o civilizaţie înfloritoare.
Din păcate, cu 4000 de ani în urmă, precipitaţiile aduse de muson au scăzut atât de mult, încât ploile nu au mai putut susţine debitele râurilor, iar zona din apropierea Indusului, altădată propice pentru agricultură, a devenit improprie”.
Un mileniu de pribegie
Studiile geologice realizate de Liviu Giosan şi echipa sa au arătat că această civilizaţie s-a prăbuşit complet atunci când ploile din munţii care alimentau debitele râurilor au fost insuficiente pentru producţia agricolă. „Oamenii au decis să migreze, aproape în totalitate, spre est către bazinul fluviului Gange. Oraşele de pe malul Indusului au rămas fără locuitori, în paragină. Făuritotii civilizaţiei Indusului au mai trăit 1.000 de ani în bazinul Gangelui, dar la un nivel mult inferior de dezvoltare şi apoi au pierit. De fapt, până în epoca fierului nu mai avem date despre populaţia din această regiune”, explică Giosan.
Soluţia românască. Un eşec
Liviu Giosan ne-a explicat de ce îi este aproape imposibil să obţină finanţare românească pentru proiectele de cercetare care vizează Delta Dunării.
„În toţi aceşti ani, nu m-a contactat nimeni din ţară pentru nici un fel de proiect. Iar eu nu pot participa la concursuri pentru a obţine finanţări deoarece statul îmi cere să stau 12 luni pe an în ţară. Soluţia au găsit-o ţările baltice ori China sau Coreea de sud: le-a oferit cercetătorilor care lucrează la institute prestigioase în străinătate posibilitatea de a lucra o parte din timp în propria lor ţară iar restul timpului în străinătate. Eu vin în ţară anual unde lucrez voluntar şi benevol o lună sau două. Iar rezultatele se văd: am arătat că inundarea Mării Negre dinspre Marea Mediterană a fost una minoră şi nu de dimensiunea potopului lui Noe, am demonstrat că Delta Dunării e mult mai tânără decât este scris chiar şi în manuale. Am obţinut unele finaţări de la institute de cercetare din SUA sau Europa. Vorbim până acum de o sumă în jur de 100.000 de euro, dar occidentalii nu sunt foarte interesaţi de Dunăre şi de aceea finaţările nu sunt atât de generoase.”
Păziţi de oameni înarmaţi
Incursiunile sale de documentare în Pakistan implicau un grad ridicat de risc mai ales că ele avea loc la foarte puţină vreme după evenimentele de la 9 septembrie 2001.
„Au fost 5 expediţii care au durat până în 2008, apoi au fost studii de laborator. Pentru o expediţie ne pregăteam cu 3-4 luni înainte şi trimitea echipament, materiale de lucru, angajam firme de foraj în Pakistan. Zburam în Karachi (port şi centru financiar al pakistanului n.red.), eram preluaţi de la aeroport. Ne aflam mereu sub pază şi alegeam hoteluri care nu erau frecventate de oameni din vest, pentru a evita să fim expuşi unor eventuale atentate. Mergeam la hoteluri frecventate de localnici şi pakistanezi, iar când mergeam pe teren eram înconjuraţi de două maşini de poliţie cu 5 oameni înarmaţi în fiecare.”
