15 ianuarie 2012. 30 de români se strâng într-o casă din centrul oraşului Buenos Aires. Comemorarea lui Eminescu reprezintă un bun prilej de a se întâlni şi de a mai afla veşti unul despre celălalt. Are loc o slujbă într-o cameră amenajată ca un paraclis şi unde slujeşte un preot croat. Până în 2010, slujbele erau ţinute de un preot român care însă a fost nevoit să se întoarcă în ţară după ce Patriarhia a refuzat să îi ofere sprijin finaciar. „Astăzi suntem mulţi. De obicei nu ne strângem mai decât 8 sau 12 persoane. E pe undeva de înţeles pentru că Argentina este o ţară mare şi multora le este greu să străbată sute sau mii de kilometri pentru a ajunge în Capitală”, ne explică unul dintre amfitrioni care adaugă imediat: „în Argentina, există 3.000 de români sau persoane ai căror părinţi sau bunici sunt de origine română.”
Un jurnalist, un marinar şi un producător
Într-un colţ, retras, un grup de 4-5 tineri fac o figură aparte. Se află în Buenos Aires de numai câţiva ani spre deosebire de marea majoritate a celor prezenţi la sărbătoarea lui Eminescu şi care au sosit în America de Sud cu mult înainte de Revoluţie. Au mai puţin de 35 de ani şi meserii diferite: unul e jurnalist, altul este căpitan de cursă lungă, o tânără face filme de promovare a turismului în Argentina.
Asemenea lor, George şi-a început cariera într-un moment în care Argentina nu îşi revenise complet după criza economică care a lovit puternic ţara în urmă cu un deceniu. „Pe fondul corupţiei generalizate a clasei politice, a privatizărilor făcute pe nimic în detrimentul interesului naţional, o dată cu creşterea datoriei externe la cote de neimaginat, în decembrie 2001, Argentina a ajuns în pragul colapsului. O parte dintre bogaţii zilei au fost avertizaţi dinainte de prăbuşirea economică ce avea să urmeze şi şi-au transferat economiile – sute de miliarde de dolari – în străinătate. În momentul în care guvernul a decis să îngheţe conturile bancare pentru o perioadă de 12 luni, oamenii de rând au ieşit în stradă. Au urmat violenţe, oamenii au devastat magazine, au fost zeci de morţi, şomajul a crescut, inflaţia a devenit galopantă, iar Argentina a intrat în incapacitate de plată”, povesteşte unul dintre tinerii români.
George a cunoscut această perioadă şi, într-un fel, a profitat de ea. „Când am venit eu aici, în 2005, lucrurile păreau să intre într-un fel de normalitate. Pretutindeni, însă, puteai vedea urmele haosului şi declinului economic care a urmat crizei. Pentru că preţurile la imobile erau, încă, foarte mici am vrut să investesc în domeniul ăsta”, explică tânărul care ne spune că anterior a trăit, vreo şase ani în Italia, unde a studiat antropologia şi limbile străine.
O investiţie de trei ori mai profitabilă
A întâmpinat o mare problemă. Pentru a evita o nouă criză şi pentru a-şi proteja moneda naţională autorităţile deciseseră ca persoanele fizice să poată introduce în ţară valută dar numai într-un cuantum foarte mic (sute de dolari pe lună). Asta chiar şi în cazul în care persoana în cauză ar fi putut demonstra provenienţa banilor. De altfel, atunci ca şi acum, este imposibil de realizat – pentru o persoană fizică – o tranzacţie finaciară din şi spre alte ţări.
Soluţia a găsit-o în vecini, în Uruguay, care spune el, este un fel de Elveţie a Americii de Sud. „Într-o singură zi mi-am deschis cont la Montevideo si familia – care era în Europa – mi-a trimis o sumă importantă de bani.” Cineva i-a facilitat, ulterior, achiziţia unui întreg etaj dintr-un imobil situat în centrul oraşului Buenos Aires pentru 60.000 de dolari, o adevărată afacere, spune George fără a da şi alte amănunte ale tranzacţiei. Astăzi, valoarea imobilului este cel puţin triplă, tânărul având, de curând, o ofertă pentru a vinde imobilul cu 190.000 de dolari.
„Oamenii se băteau pentru un loc de muncă”
După tranzacţie, tânărul a mai „profitat” o dată de pe urma crizei. „Am fost nevoit să fac multe lucrări de reamenajare pentru că locul era o dărăpănătură. Am angajat vreo patru oameni care au lucrat în continuu aporoximativ şase luni. Mâna de lucru m-a costat foarte puţin pentru că şomajul era destul de ridicat şi oamenii se băteau pentru un loc de muncă. Mi-aduc aminte că le dădeam 50 peso pe zi, le făceam cadou câte o sticlă de bere şi ei erau mulţumiţi”. Spaţiul amenajat de George funţionează azi ca o „casă de familie”, pentru fiecare din cele şapte camere primind o chirie de 10 peso (un dolar este 4,3 peso) pe zi. Spune că e vorba de un preţ fără concurenţă în întreg oraşul şi că de obicei la el stau studenţi şi numai pe termen lung. Locuieşte într-o casă departe de zgomotul şi traficul oraşului şi ne explică faptul că din chiria încasată şi-a permis – în 2007 – să călătorească timp de doi ani prin statele Americii Centrale şi de Sud.
De ce lucrurile sunt mai simple dincolo de ocean
Aproape concomitent cu George, în Argentina a venit şi Oana Merdariu. În cazul ei, au fost mai multe evenimente care s-au completat în mod fericit: terminase facultatea de arte vizuale din Cluj Napoca după ce, în timpul liceului, un an de zile urmase în Anglia cursuri de producţie foto&video dar şi limbi străine. Avusese, apoi, şansa de a face, în 2006, o călătorie în America de Sud împreună cu părinţii şi în urma căreia a decis să se înscrie la Universitad de Palermo din Buenos Aires. „Mi-amintesc că, la un moment dat, tatăl meu mi-a adus o camera video şi cu ea am filmat toate serbările şcolare”, explică Oana care mai spune că nu i-a fost uşor să intre în lumea oamenilor de televiziune din Argentina. „Cred că reuşita se datorează şi faptului că oamenii aici sunt mai calzi şi mult mai deschişi la nou. Forma lor de a negocia şi de a face afaceri mi se pare mult mai umană şi corectă,sunt direcţi şi sinceri şi vor să ajungă rapid la un rezultat concret”.
Compania de producţie video pe care o conduce „4everfilms” se ocupă în mod special de realizarea unor filme documentare şi de scurt metraje prin care se promovează – pe diverse canale media – zonele truristice ale Argentinei. „Producem o emisiune tv care se cheamă <> în care prezentăm impresiile unui turist străin ajuns într-o anumită regiune a ţării. Avem un format asemănător dedicat turismului internaţional, iar anul acesta urmează să descopăr Jamaica şi India”.
O dată pe an, din nou acasă
Oana a ajuns să cunoască atât de bine ţara sa de adopţie încât îi ajută pe argentinieni să îşi cunoască mai bine ţara în care trăiesc. George găzduieşte studenţi străini care vin să înveţe la universităţi din Buenos Aires. Sunt departe de casă, iar până în Argentina trebuie să schimbi cel puţin două avioane şi să petreci 24 de ore pe aeroporturi şi în aer iar un bilet trece de 1.000 de euro. Asta nu este un impediment pentru ca George să vină o dată pe an – primăvara sau vara – acasă unde rămâne câteva săptămâni. Oana spune că ţine, zilnic, legătura cu părinţii povestindu-le fiecare exeperienţă şi întâmplare din Argentina. „Am noroc că meseria îmi permite şi de fiecare dată când particip la un congres internaţional pe teme de turism sau la festivaluri de film în Europa mă duc şi acasă. În Romania îmi place să revăd locurile unde îmi petreceam timpul de obicei şi mă întorc întotdeauna în satul în care am copilărit”.
„Vom aducem tangoul în România”
Patria tangoului este o expresie care se validează în cartierele sărace, pe străzi, în cafenele, în restaurantele sau pe scenele teatrelor din Buenos Aires. Există un fel de război al generaţiilor, crede Oana, deoarece vechii artişti, „artiştii boemi” de altă dată, au fost împinşi spre periferie, spre ceea ce occidentalii ar numi „underground”. Ei nu îşi mai găsesc angajamente şi nici locul în restaurantele pline de turişti unde se pot câştiga bani şi unde noua generaţie – care s-a îndepărtat de linia clasică – are posibilitatea de a face ceea ce se numeşte „tango for export” (exclusiv pentru străinii cu bani). „Am reuşit să îi ajut pe unii dintre artiştii de altădată punându-le la dipoziţie un local unde să dea spectacole în mod regulat”, explică Oana care promite că, anul acesta, îi va aduce în ţară pe acei artişti de tango care „mai păstrează viu spiritul si energia de pe vremea lui Carlos Gardel (artist de la începutul secolului trecut, probabil cea mai proeminentă figură a tangoului)”.
