Maria Costache şi-a făcut ucenicia pe lângă Octavian Paler şi deţinea un doctorat în economie obţinut la Moscova.
După anul 1983, când Octavian Paler a fost îndepărtat de la conducerea ziarului, a fost instalată în această funcţie, de redactor-şef al „României libere”, o femeie: Maria Costache. Fusese prezentă în redacţie de mai mult timp, neavând însă nici o funcţie, dar impusă pe lângă Octavian Paler graţie unui doctorat în economia socialistă, luat în URSS. Era o femeie extrem de serioasă şi sobră, nu lua niciodată cuvântul în şedinţe, participa la discutarea machetei ziarului de a doua zi, însă tăcea. Probabil că i s-a spus să deschidă bine ochii pentru că va deveni redactor-şef.
Este doar o supoziţie. Dar a devenit şi a rezistat până în 1989. Se zicea că soţul ei era un matematician vestit pe atunci şi că a pregătit şi copiii lui Ceauşescu în această disciplină. Zvonul a devenit credibil când am aflat că fiul ei lucra la Institutul de Matematică, unde era încadrată şi Zoe Ceauşescu, ce avea acolo o funcţie de conducere. Maria Costache era foarte mândră că are o noră din Ardeal, dintr-un sat de lângă Turda. Adică, zicea ea, „ardeleancă-ardeleancă”, înţelegând prin acesta „seriozitate şi hărnicie”. Avea momente când era şi foarte veselă şi râdea cu mare poftă.
Ceartă cu prim-secretarul judeţului
Odată, Maria Costache a venit la Cluj să mă împace cu autorităţile care îi ceruseră să mă dea afară pentru un articol foarte dur, dar ea le spusese acestora că va trebui să-l informeze pe Ceauşescu. Secretarul general al partidului – îl informă ea pe primul-secretar al judeţului -, avea şedinţele săptămânale cu redactorii şefi şi era mereu nemulţumit de lipsa de combativitate a ziarelor. Apoi, întrebându-l pe „primul” de la judeţ dacă în articolul respectiv au fost inexactităţi, acesta n-a putut răspunde. Atunci i-a sfătuit pe liderii locali ai PCR să-şi vadă de treabă, deoarece corespondentul şi-a făcut datoria „aşa cum i-am cerut-o noi”. Primul secretar a înghiţit găluşca şi m-a lăsat în pace… În seara aceea eu, cu soţia mea, Tereza, am mers la Casa Universitarilor şi am luat masa cu tovarăşa Maria Costache. După o votcă, ea a fost extrem de veselă şi plăcută.
Scriitoare de discursuri pentru Aneta Spornic
După un timp, Maria Costache a fost numită şi secretara Consiliului Naţional al Femeilor, condus, dacă nu mă înşeală memoria de Aneta Spornic. În redacţie bârfeam, spunându-ne că, probabil, îi trebuia acesteia cineva care să-i scrie şi să-i corecteze cuvântările, dar bine ar fi fost – ziceam noi, răzând – să i le şi citescă altcineva…
Un economist de talie mondială
Cât priveşte personalul redacţional, iniţial, acesta a fost alcătuit aproape în totalitate din evrei. Erau oameni tineri sau de vârstă mijlocie, de la care noi, tinerii, veniţi în 1950, am învăţat multe ei dovedindu-se, fără exagerare, colegi adevăraţi: Fredi Klinger, Paul Marian, Bucur Brănişteanu, Iosuf – la externe – Florica Şelmaru, Uli Vălureanu. Uli editează, la Haifa, ziarul „Bună dimineaţa, Israel”, ceea ce înseamnă că morbul presei nu i s-a alterat), Melita Apostol – redactor-şef adjunct; iar între corespondenţi, pe Iudit Haberman, la Târgu-Mureş, apoi, tot aici I. Deleanu, la Botoşani pe Godeanu – acesta avusese şi meritul de a fi aprovizionat cu lemne oamenii din redacţie, trimiţând la Bucureşti, prin relaţiile lui, un vagon întreg, salvându-i de la frig pe majoritatea redactorilor. Apoi erau C. Azoiţi la Bacău, I. Cojocaru la Deva, I. Beram la Iaşi – unde, după emigrarea acestuia, a venit Vasile Iancu, azi scriitor cunoscut.
Dar în redacţie lucrau şi câteva, să le zic, impropriu, „vedete”. În primul rând îl amintesc pe Costin Murgescu. Acesta era secretar general de redacţie şi se ocupa şi de noi, corespondenţii, proaspăt rccrutaţi în 1950, formând prima reţea din ţară menită să acopere 70 de judeţe, cele moştenite din perioada interbelică. S-au angajat atunci circa 20 de tineri, majoritatea foşti ucenici în tipografii. Eram singurul cu liceul aproape terminat, fiind angajat din mai 1950, când eram în pragul absolvirii clasei a XI-a, urmând ca a XII-a s-o urmez la fără frecvenţă. Costin Murgescu a organizat cu noi un curs de doi ani, predat săptămânal, când ne chema anume la Bucureşti sau în alte oraşe din ţară, cum au fost Clujul, Craiova, Timişoara etc. Era un curs după manualele universităţii de ziaristică din Londra, la care el ne adăuga şi o bibliografie obligatorie din literatura română, dar nu ocolea nici literatura politică a vremii, precum „Ce e de făcut?” sau „Doi paşi înainte şi unul înapoi” de Lenin, Apoi, ne-a distribuit o broşură despre rolul de propagandist şi organizator al presei sovietice.
Ei bine, Costin Murgescu era un economist de mare anvergură, dar pentru că era fiu de general trecut pe lista criminalilor de război, a plecat pe front, a luptat şi a fost rănit grav, adus în spitalul militar din Cluj şi a fost salvat. Apoi, a fost numit la ziar. Aici s-a încumetat să atace dur, dar argumentat, planul Valev (un om de ştiinţă sovietic), plan prin care sovieticii urmăreau crearea, în ţările socialiste, a unor enclave economice autonome faţă de ţara-mamă, profilate astfel încât industria revenea doar unor state socialiste. Iar în rest, inclusiv în România, să fie înfiinţate doar zone agricole, coordonate, desigur, tot de sovietici.
După intervenţia lui Costin Murgescu, în revista internaţională „Komunist”, care apărea la Praga, planul a căzut cu „brio”, iar Murgescu a fost numit director general al Institutului de Economie Mondială. Legat de acest plan Valev, în România se glumea spunându-se că, dacă el ar fi aplicat, ar fi fost bine ca noi, românii, să cultivăm doar… fân, iar bulgarii să se ocupe de epigrame. Râdeam mult de ideea lui Valev care, din punctul de vedere sovietic, nu era deloc năstruşică…
Coleg de redacţie cu fondatoarea revistei „Cinema”
Alături de Murgescu, mai lucra în redacţie Ecaterina Oproiu – soţia lui Murgescu -, o femeie înaltă, suplă, de o frumuseţe exotică, cultă şi extrem de inteligentă. Acoperea secţia culturală, dar, în timp, a înfiinţat revista „Cinema” şi a devenit ceea ce se cheamă un „monstru sacru” al culturii române… Am făcut odată deplasare cu ea la Sibiu şi a avut, peste tot, o primire de vedetă Pe mine, puştiul de atunci, nimeni nu mă băga în seamă.
Citiţi în episodul de mâine cum s-a transformat RL dintr-un ziar controlat de comunişti în vocea opoziţiei democratice.
Argument
Virgil Lazăr este o parte din „memoria vie” a „României libere”. La vârsta de 81 de ani, el rememorează întâmplări care au avut loc de-a lungul deceniilor la ziarul care a scris Istoria. Aceste întâmplări nu au putut fi publicate în perioada comunistă, însă aniversarea a 135 de ani de la fondarea ziarului „România liberă” este un bun prilej pentru ca ele să fie recuperate şi oferite publicului. După anul 1989, Virgil Lazăr a devenit unul dintre cei mai cunoscuţi jurnalişti din presa democratică şi a fost coleg, la un ziar local, cu renumitul intelectual Adrian Marino. „La Cluj, în sfera jurnalistică, nu pot uita nici pe Virgil Lazăr, un excelent profesionist, cu care am colaborat după 1989, la «Tribuna Ardealului» şi în alte împrejurări, consolându-ne reciproc în idei”. (Adrian Marino, „Viaţa unui om singur”, Ed. Polirom, Iaşi, 2010, p. 524).
Cronologie subiectivă:
1950 – redacţia „României libere” îşi formează propria sa reţea de corespondenţi.
1964 – economistul sovietic Emil Borisovici Valev lansează planul economic care îi poartă numele şi care ar fi transformat România într-o colonie agrară a URSS.
1983 – Maria Costache devine prima femeie numită ca redactor-şef al „României libere”.
Planul Valev
Planul sovietic urmărea specializarea pe ramuri de producţie a ţărilor comuniste. Dacă ar fi fost aplicat, ele ar fi devenit colonii ale URSS. România urma să aibă un caracter preponderent agricol. Planul se referea în special la URSS, România şi Bulgaria. Respectivul plan nu a fost aplicat niciodată.
„Ministresa”
Aneta Spornic a deveni ministru al Învăţământului în anii celui mai deşănţat cult al personalităţii lui Nicolae Ceauşescu. Ea a îndeplinit această funcţie în perioada 1979-1982. De asemenea, ea a mai fost vicepreşedinte al Marii Adunări Naţionale şi vicepreşedinte al Comitetului de Stat al Planificării. În perioada 1987-1990, ea a fost ambasador în Venezuela.
Ecaterina Oproiu – Frumoasa jurnalistă
Jurnalista Ecaterina Oproiu a lucrat la „România liberă” şi a fondat, în anul 1965, revista „Cinema”, pe care a condus-o până în anul 1989. Ea a scris şi piese de teatru, care s-au bucurat de mare succes la public, precum „Eu nu sunt turnul Eiffel”. Jurnalista a fost soţia marelui economist Costin Murgescu.
