» Apropierea Croatiei de Uniunea Europeana nu s-a petrecut fara probleme de constiinta, atat din partea guvernantilor, cat si a populatiei.
» Legislatia europeana, acel "acquis" al UE pe care trebuie sa si-l insuseasca fiecare tara candidata, prevede o serie de largi si generoase reguli in chestiunea protejarii minoritatilor.
» In cazul Croatiei, asta a implicat, printre altele, acordarea de drepturi solide minoritatii sarbe.
» Croatii au trebuit sa-si invinga ranchiuna si aversiunea produse de modul in care minoritatea sarba locala s-a comportat in timpul sangerosului razboi in urma caruia Croatia a devenit independenta.
Dupa lungul lant de crime, masacre, localitati incendiate si alte orori ale razboiului imputabile sarbilor, croatilor nu le-a fost usor sa accepte faptul ca minoritatea sarba care a ramas in Croatia are astazi niste drepturi specifice. De aceea, pentru a intelege situatia minoritatilor din Croatia de azi, este necesara o scurta reintoarcere spre istoria recenta.
In timpul comunismului, cand Croatia era una din cele sase entitati care formau Iugoslavia socialista, minoritatile erau acele grupuri etnice a caror patrie se situa in afara Federatiei Iugoslave. Pornind de la aceasta definitie, putem intelege de ce in Croatia socialista statutul de minoritate li se acorda doar ungurilor, italienilor, slovacilor, cehilor si altor grupuri etnice, unele avand o reprezentativitate minuscula, dar care puteau privi spre o "patrie" externa. In comparatie cu acestia, persoanele provenite din alte republici ale Federatiei Iugoslave nu puteau beneficia de statutul de minoritate, pe care de altfel nici nu il revendicau.
Situatia s-a modificat abia dupa independenta Croatiei, declarata in 1991. Incepand de atunci, numarul minoritatilor a crescut prin includerea fostilor concetateni federali: sarbi, sloveni, bosniaci, macedoneni si albanezi. Foarte repede insa situatia a degenerat. Razboiul a izbucnit in zonele populate masiv de sarbi, care au inceput sa practice ceea ce s-a numit de atunci incoace o "curatare etnica".
O harta etnica in miscare
O serie de masacre au fost comise de catre sarbi in Vukovar, Beli Manastir, Erdut sau in vest, spre Marea Adriatica, in regiunea Kraina, in apropierea Coastei Dalmate. Structura etnica a acelor regiuni a fost provizoriu modificata prin omorarea sau alungarea nonsarbilor, care si-au proclamat acolo propriul stat, in ideea de a se uni cu regiunile sarbe din Bosnia si, in cele din urma, cu Serbia propriu-zisa.
Crimele comise de sarbi impotriva croatilor au starnit, la randul lor, un sentiment de aversiune impotriva sarbilor in orasele croate cu o importanta populatie sarba precum Zagreb, Split, Rijeka si Zadar. Foarte repede, un mare numar de sarbi au inceput sa paraseasca Croatia, fie de teama represaliilor, fie pentru ca aveau oarecari legaturi cu Armata Federala Iugoslava (practic, compusa majoritar din sarbi), care se facuse vinovata de atrocitati in Croatia. Pe deasupra, Croatia trebuia sa gaseasca o solutie pentru numarul enorm de refugiati interni, oameni care fusesera goniti sau care isi parasisera casele pentru a scapa de violenta trupelor sarbe. Aceasta situatie s-a prelungit intre 1991 si 1995, pana la eliberarea regiunii Kraina de catre trupele croate, intre timp reantrenate si bine pregatite.
Dupa incheierea razboiului, un nou val de sute de mii de sarbi a parasit in graba Croatia, intr-un fenomen simetric celui din momentul in care croatii fugisera din fata atacurilor fortelor sarbesti. Exodul acelor sarbi a modificat profund harta etnica a Croatiei. Astazi, din cei 4,5 milioane de locuitori ai Croatiei, 88% sunt croati. Dintre minoritatile etnice, sarbii sunt cei mai numerosi, reprezentand 5% din populatie. Cat de mari au fost schimbarile demografice se poate vedea comparand datele de astazi cu rezultatele recensamantului din 1991, in ajunul razboiului, cand sarbii reprezentau inca 12% din populatia Croatiei. Toata aceasta istorie tragica a avut ca protagonisti doar croatii si sarbii, lucru care apare limpede din faptul ca ponderea numerica a celorlalte minoritati a ramas neschimbata, cu exceptia bosniacilor (slavi musulmani, vorbitori de sarbo-croata), al caror numar a crescut.
Potrivit statisticilor oficiale, astazi in Croatia traiesc, lasand la o parte sarbii, 20.000 de italieni, 16.000 de maghiari, 15.000 de albanezi, 12.000 de tigani si 10.000 de cehi. Este vorba aici numai despre oameni care poseda cetatenia croata, cifrele respective neluand in considerare numarul relativ ridicat de refugiati care nu au primit – sau care nu cer – cetatenia croata.
Apartenenta etnica, un secret care poate crea si probleme
O problema aparte o constituie statutul minoritatii rome, tiganii. O cercetare empirica ar pune sub semnul intrebarii numarul atat de coborat al tiganilor asa cum apare in statisticile oficiale. Cifra atat de coborata de 12.000 de romi se explica mai degraba prin faptul ca in recensaminte o buna parte a romilor se declara pur si simplu croati. Este un proces inevitabil, intrucat in Croatia apartenenta etnica este o informatie confidentiala si nici o institutie nu are dreptul de a intreba pe cineva din ce etnie provine. Nici macar in documentele oficiale nu e mentionata apartenenta etnica, spre deosebire de ceea ce se practica in timpul comunismului. Asta s-a facut din dorinta de a proteja minoritatile si de a evita discriminarea, insa in practica situatia creeaza probleme administratiei atunci cand se cauta sa se asigure o cooptare echitabila a membrilor minoritatilor in institutiile publice.
Croatia le asigura tuturor minoritatilor dreptul de a-si promova asa cum doresc identitatea etnica si culturala. Acolo unde prezenta minoritatilor este densa, ele au dreptul la invatamant in limba lor, asa cum se intampla cu italienii in Istria sau cu maghiarii in regiunea Baranja, aproape de granita cu Ungaria. Minoritatile au, de asemenea, ziare si programe de radio si televiziune in limba lor.
In programul sau national destinat protejarii minoritatilor, Croatia mai asigura si o reprezentativitate proportionala a minoritatilor in administratia publica, program a carui aplicare e ingreunata din pricina caracterului confidential al originii etnice a cetatenilor. Pentru toate acestea, Croatia primeste nu numai sprijinul UE, dar si al tarilor din care provin istoric respectivele minoritati. Astfel, guvernul italian participa financiar la asigurarea drepturilor si bunastarii italienilor din Istria, peninsula din care Croatia poseda cea mai mare parte.
» Istroromanii
Pana la al doilea razboi mondial, in peninsula istriaca inca mai existau cateva sate de istroromani, vorbitori ai unui dialect al limbii romane inrudit cu aromana, daco-romana si meglenita. In cazul istroromanilor, asimilarea a fost mult mai eficace decat in cazul celorlalte dialecte ale romanitatii balcanice. Chiar daca numarul aromanilor din Serbia, Macedonia, Bulgaria si Albania (pentru Grecia nu exista cifre oficiale) a scazut, dialectele aromane continua sa fie practicate in aceste tari. In schimb, istroromana din Croatia mai e practicata astazi doar de un mic grup de cateva sute de persoane in varsta, iar istroromanii nu sunt mentionati in statisticile oficiale croate. Totul arata ca, daca nu se va face nimic (o propunere a fost facuta in acest sens anul trecut in cadrul Consiliului Europei), peste o generatie istroromana va fi disparut cu totul.
