Unul dintre „suspectii” din decembrie 1989, Octavian Craciun Falk, a declarat ca niciodata nu i s-a comunicat oficial ca este banuit ca ar fi terorist. In urma ranii provocate de glont pe durata revolutiei, a suferit nu mai putin de 9 operatii dificile. In prezent, este membru al Asociatiei „21 Decembrie 1989” si are titlul de ranit in revolutie. Octavian Craciun ne-a acordat un interviu.
– Cand ati aflat ca sunteti suspectat de terorism?
– Ma pufneste rasul ori de cate ori aud asta. Niciodata, nimeni nu mi-a spus, oficial, ca am fost banuit de asa ceva. Acum privesc cu mare detasare toata aceasta poveste. Mor de ras. Prin 1991, cand am auzit, pe ici, pe colo ca se tot vorbeste ca as fi fost „terorist”, sotia mea s-a dus la Parchet si i s-a dat o hartie din care reiese ca „nu exista niciun dosar impotriva mea si ca nu am fost urmarit pentru asa ceva”.
– Dar a existat un dosar in care aparea numele dvs., se aduceau si argumente in favoarea faptului ca erati banuit, erati suspect…
– Am aflat si eu, pe cai ocolite. Repet, nimeni nu a indraznit sa-mi spuna direct asemenea aberatii. Mor de ras. Pai, se spunea ca "suspectul”, adica eu, as fi fost orfan, eram barbos, aveam maini fine si ingrijite, si nu paream sa fiu sudor. Nu mi-e rusine sa spun, nu am facut studii superioare, insa mi-a placut sa citesc si sa discut cu oameni civilizati. In plus, recunosc, eram tanar, imi placeau femeile si nu ma puteam duce la intalniri sau pe mijlocele de transport in comun fara sa ma spal sau cu haine murdare. Mi-a placut tot timpul sa fiu ingrijit, sa port haine curate, elegante. Se mai zice ca aveam manichiura facuta. Da, asa e. Si acum, daca e cazul, la trei saptamani ma duc sa-mi ingrijesc mainile daca simt nevoie. Doar imi curat pielea de la unghii, nu ma dau cu lac. Iar, cand munceam, purtam manusi din piele ca sa ma protejez. Cat priveste problema ca as fi fost orfan (in perioada revolutiei, orfanii erau banuiti ca faceau parte din trupele lui Ceausescu, n.n.), nu mi-am ales eu asta. Asa a fost… Eram orfan de mama, tata traia, dar am fost crescut de bunici, asa cum trebuie, nu am stat la casa de copii. Ma pufneste rasul, nu ma pot abtine… asemenea aberatii…
– Cum ati fost tratat in spital? Doar erati considerat "terorist”?
– Nu am nimic de reprosat cadrelor sanitare. Medicii m-au tratat si mi-au acordat toata atentia, au facut toate eforturile sa ma ingrijeasca. In spital, doar in gluma mi s-a spus ca sunt banuit, ca as fi suspect. M-au respectat in calitatea de pacient si eu m-am purtat la fel. Intr-adevar, am ridicat tonul la unele asistente, insa va rog sa retineti ca se punea problema amputarii piciorului, eram imobilizat la pat, facusem chiar o depresie. Speriat ca raman fara picior, atunci preferam sa mor. Mai tarziu, peste un an, am adus un transport de ajutoare din Germania, ca sa le arat oamenilor ca sunt recunos-cator. Si-au cerut scuze, chiar si numai pentru motivul ca au gandit despre mine ca as fi fost „suspect”. Acum privesc cu mare detasare toate aceste lucruri.
