Invitat în emisiunea „Dezbaterile Rl”, moderată de Sabina Fati, directorul adjunct al Institutului pentru Politici Publice, Adrian Moraru, a propus câteva soluţii pentru eficientizarea procedurilor parlamentare. Una dintre acestea ar fi, în opinia sa, aplicarea unor proceduri mai stricte privind absenteismul, cum ar fi de pildă „extinderea unei proceduri, pe care nu o inventăm şi nu o aduce din străinătate, de la nivelul consilierilor locali la cel al parlamentarilor, pentru acest lucru fiind necesară modificarea Constituţiei, şi anume: dacă lipseşti la trei şedinţe consecutive, îţi pierzi mandatul.„
În opinia expertului în politici publice, dacă această regulă s-ar aplica „îşi pierdea de zece ori până acum Crin Antonescu mandatul şi pentru următoarele zece mandate la câte absenţe are”.
Cu toate acestea, Adrian Moraru a subliniat şi faptul că nu este suficientă numai prezenţa parlamentarilor în sala de şedinţe, ci ar trebui ca şi calitatea contribuţiei sau a intervenţiilor pe care aceştia le au în comisii să crească.
Votul la două mâni, rezolvat cu procurorul sau cu aparat de vot cu amprentă
Recent, Institutul pentru Politici Publice a prezentat, potrivit directorului său adjunct, o listă de şapte cazuri separate de voturi multiple, în unele cazuri fiind implicaţi mai mulţi parlamentari o dată. Adrian Moraru a spus că există „o serie de cazuri, printre care şi cel al lui Victor Ponta care a fost chemat la consultări la Cotroceni şi era la televizor şi făcea declaratii la intrare la Cotroceni şi chiar în acea secundă cartela domnului Ponta vota în Parlament”. Însă, în afara de acest caz, care pare, la prima vedere mai complicat, există situaţii de vot la două mâini mult mai evidente.
„Am avut un vot la primul caz, în care era vorba de un parlamentar PNL şi unul PSD, pe care l-am sesizat, în care, deşi înregistrările erau evidente, într-o şedinţă secretă a Comisiei Juridice s-a stabilit să nu fie sancţionati. Biroul Permanent este cel care iniţiază si propune eventuala sancţiune, de exemplu, interdicţia de a participa trei zile la plen, iar votul îl da plenul, dar pentru acest lucru este nevoie de un raport de la Comsia Juridică. În acest caz, cel muşamalizat, Biroul Permanent şi-a însuşit poziţia Comisiei Juridice şi nu i-au sancţionat deşi înregistrările erau evidente, ba mai mult cel de la PNL a şi recunoscut în presă că a votat pentru un coleg”, a explicat Adrian Moraru.
Medodele prin care votul la două mâini ar putea fi eliminat ar fi, susţine directorul IPP, prezenţa unui procuror în sala de şedinţe. „Probabil singura metodă care s-ar putea pune în aplicare este fie cu martori, fie cu procurori care să-i prindă în fapt. Iar dacă la meciurile de mare risc avem un procuror pe stadion şi dacă acesta este preţul pentru a nu se mai vota la două mâni, de ce să nu facem acelaşi lucru şi la meciul Putere-Opozitie din Camera Deputaţilor„, a spus Adrian Moraru. „Un procuror la sedinţă care constată singur (n.r. votul la două mâini), poate să înceapă direct urmărirea penală”, a mai explicat el.
Cu toate acestea o metodă mai simplă pe care IPP a propus-o încă de acum câţiva ani este înlocuirea „infamelor cartelele de vot cu pupitre de vot cu recunoaşterea amprentei”. Adrian Moraru susţine că deşi „acest sistem nu mai este nicăieri în lume” dar evită „intrarea în penal şi face lucrurile mai simple. Şi aşa nu vei mai putea să mai faci acest lucru pentru alt coleg”. În plus, potrivit spuselor directorului adjunct al IPP aceste noi pupitre „ar ridica costul sitemului de vot pe care îl avem acum cu maximum 20-30 la sută. Tehnologia există, nu este nici un fel de problemă. Dispare şi problema cu cartela care poate fi uitată pentru parlamentarii care vin din teritoriu. Degetele nu le uiţi niciodată acasă”.
Adrian Moraru a precizat însă că parlamentarii nu sunt încântaţi de o astfel de modificare, mai ales că în acele condiţii „nu vor mai avea cvorum”.