Se simţea pe atunci cum vremurile dau în clocot, sub presiunea schimbărilor politice din Europa de Est. Imperiul sovietic îşi trăia ultimele clipe – avea să dispară efectiv în decembrie 1991. Regimurile comuniste din “lagărul” roşu al Europei o iau înaintea Moscovei, sfârşindu-şi existenţa.
România abia se eliberase, în decembrie 1989, de sub dictatura secerii şi a ciocanului. Basarabenii au simţit şi ei fiorul libertăţii şi al afirmării naţionale, încă din vara lui ‘89, când, la 27 august, limba română devine oficială în entitatea care la acel moment se numea Republica Socialistă Sovietică Moldovenească.
Doar câteva ore fără graniţă pe Prut
Ceea ce se întâmplă pe 6 mai 1990 dovedeşte că practic se încheiase o minciună inventată încă din 1917, la Moscova – teoria moldovenismului, conform căreia între Prut şi Nistru ar exista un popor diferit de români, prin limbă şi istorie, poporul moldovean. Că minciuna are picioare scurte o dovedeşte faptul că, imediat după ce autorităţile sovietice au dat semnalul deschiderii graniţei de-a lungul Prutului, peste un milion de cetăţeni ai României – unele date merg până la 1,2 milioane de oameni – au vrut să treacă în Basarabia. Această permisiune a fost acordată numai între orele 13 şi 19. Fără paşaport sau viză, românilor li s-a permis să intre în Basarabia, unii venind cu trenul – au plecat din Iaşi aproape zece garnituri feroviare, fiecare cu câte 17 vagoane, pline. Alţii cu maşina, iar temerarii au trecut Prutul înot. Pe malul stâng al râului, sute de mii de basarabeni îşi aşteptau fraţii din România. Datele statistice rămase de atunci arată că pentru acea zi au fost deschise opt puncte de trecere a frontierei.
Lacrimi de bucurie
Românii se regăseau unii pe alţii, se strigau, se strângeau în braţe, plângeau de bucurie. Oameni care nu se văzuseră nicicând în viaţa lor erau uniţi acum doar de limba pe care o vorbesc. Ce să mai spui de neamuri care se întâlneau după foarte mulţi ani, în care sârma ghimpată de pe Prut a rupt un popor în două? “Era o tensiune emoţionantă de nedescris. Oamenii se strigau pe nume, unii pe alţii, şi se regăseau după ani şi ani”, este descrierea făcută de poetul Grigore Vieru, într-un interviu care a fost difuzat, în 2008, de jurnalista basarabeancă Stela Popa şi de portalul “Unimedia”. Poetul îşi aminteşte de un moment extraordinar, când oameni din satul lui, din Pererâta, s-au aruncat în apă. La fel au făcut şi românii de pe malul drept al Prutului. Acolo, în mijlocul apelor, s-au apucat cu toţii de braţe, formând un cerc, de parcă ar fi fost la horă, chiuind.
Moment istoric
Era pentru prima oară când graniţa între români dispăruse, pe Prut, după al Doilea Război Mondial. Doar un moment însă a fost acela în care românii s-au regăsit unii cu alţii, pe data de 6 mai 1990, pentru că şi azi se face încă simţit efectul Pactului Ribbentrop-Molotov, din 1939, în urma căruia României i-au fost smulse Basarabia şi Bucovina de Nord, printr-un ultimatum, de către fosta URSS.
Basarabia şi Transnistria
Ce a urmat, după 6 mai 1990, în Basarabia, sub aspect politic, este, în parte, greu de înţeles până în ziua de azi. Aflată încă în componenţa imperiului sovietic, Republica Socialistă Moldovenească avea între hotarele ei şi o fâşie de 4.000 de kilometri pătraţi, în stânga Nistrului. Zona se desprinde din RSS Moldovenească şi, la 2 septembrie 1990, îşi declară independenţa – faţă de Moscova, devenind astfel Republica Moldovenească Nistreană, nerecunoscută de nimeni pe plan mondial. Abia un an mai târziu, la 27 august 1991, Chişinăul îşi va proclama independenţa, apărând pe harta politică a lumii Republica Moldova, în administrarea căreia se află, cel puţin scriptic, şi Transnistria. Regimul separatist de la Tiraspol vrea să-şi impună “independenţa” şi faţă de Chişinău, astfel că pe 2 martie 1992 declanşează un război pe Nistru. Conflictul se va încheia în acelaşi an, pe 21 iulie, după ce îşi pierd viaţa 1.500 de oameni.
Al doilea Pod de Flori
A urmat un al doilea Pod de Flori, în ziua de 16 iunie 1991. Basarabenii au avut atunci ocazia să intre în România fără paşaport. Cele două “poduri” de flori au produs efecte doar în ceea ce priveşte procedurile de trecere a Prutului, actele fiind simplificate. Au rămas însă pe harta politică a lumii două ţări cu aceeaşi limbă – România şi Republica Moldova.
Prima a intrat, în 2007, în Uniunea Europeană, în timp ce a doua încă mai bate la porţile Europei unite. Diferenţa aceasta a făcut ca şi la graniţa între cele două state regulile să fie mai stricte. Prutul continuă să-i despartă, de data asta după regulile stabilite la Bruxelles, pe români…
