Am plecat din Bruxelles spre Londra pentru a descoperi cat de infricosati sunt londonezii de deschiderea granitelor pentru romani si bulgari. Dupa cum anuntau unele tabloide din Romania, ma asteptam sa fiu intampinat, atunci cand imi voi dezvalui identitatea, cu raceala si neincredere.
Vamesul de la imbarcarea spre Dover mi-a privit atent pasaportul romanesc, s-a uitat de doua ori la masina cu numar de Belgia, dupa care m-a intrebat daca am mai vizitat Marea Britanie si cat stau. Aceleasi intrebari mi le pun si vamesii romani, insa exista o enorma diferenta: tonul vocii si expresia fetei. Cel britanic mi-a zambit amabil, glumind despre cele cateva zile ramase pana la aderare si pofta mea de a ajunge asa de dimineata la Londra. Cei romani au fete acrite, desi le merge incredibil de bine, apoi iti vorbesc plictisit si te fac sa te simti de parca ai savarsit crime nemarturisite.
Pe oamenii simpli, est-europenii nu ii umplu de fiori
Cand am ajuns la Dover era o vreme insorita, pastrata neschimbata in fiecare dintre cele patru zile petrecute la Londra in cautarea britanicilor inspaimantati de romani. Londra este un oras in care furnicarul celor 10 milioane de locuitori pare de-ajuns ca sa-ti faci o parere despre ce gandeste cetateanul de rand despre imigrantii din Est. Oamenii cu care am vorbit, dintre cei care nu prezinta rapoarte guvernului, nu fac nici politica si nici nu au interese de partid, au fost relaxati si binevoitori. Nu am vazut pe nimeni vorbind urat despre romani, cu toate ca am discutat cu zeci de persoane. Nu vezi inscriptii xenofobe pictate pe pereti sau manifestari rasiste la adresa strainilor, de genul celor din Rusia si Ucraina, desi numarul imigrantilor din Londra este incomparabil mai mare. Nu exista iesiri nationaliste, in primul rand fiindca majoritatea locuitorilor sunt obisnuiti cu valuri de imigranti, incepand cu hughenotii din timpul revocarii Edictului de la Nantes si continuand cu cei din coloniile britanice (in special India), cu irlandezii manati de „Marea Foamete” din 1840, cu evreii din timpul pogromurilor din Rusia si Polonia de la sfarsitul secolului XIX sau din timpul celui de-al doilea razboi mondial.
Pe localnicii cu care am vorbit, multimea de est-europeni aflata in Marea Britanie la ora actuala nu-i umple de fiori si nici nu le trezeste resentimente nationaliste. Parerea lor: „Asa cum indienii au fost integrati in societatea britanica cu succes, cu atat mai mult cetatenii din „Noua Europa” o vor face”, chit ca – adaug eu – li se va interzice unora (romanilor si bulgarilor) dreptul la munca. Nicola, o englezoaica din Kensington, imi spunea ca „problema muncitorilor romani si bulgari este una falsa, fiindca este inca nevoie de muncitori, mai ales in Scotia”. Este adevarat, numarul polonezilor este vizibil la Londra, mai mult decat s-au asteptat autoritatile (50-60 de mii, in loc de aproximativ 500 de mii). Iata insa cum o subevaluare este urmata de un alt calcul gresit, mai exact o supraevaluare. Calculele autoritatilor britanice indica in prezent un numar de 450 de mii de imigranti romani care vor veni in Marea Britanie in 2007. Ce zic londonezii despre aceasta „evaluare”? Insumand opiniile pe care le-am inregistrat, parerea generala este ca „cei de care va fi nevoie vor ramane, iar cei de care nu e nevoie vor batea la alte usi” (Ross, un londonez din Paddington). Am notat si opinia unui britanic care era suparat pe „Guvernul Majestatii Sale” fiindca cedeaza in fata Uniunii Europene, inclusiv atunci cand a acceptat integrarea Romaniei si Bulgariei.
Politicienii afiseaza o frica maladiva
Daca cetatenii din Londra par mai degraba nepasatori sau, in cateva cazuri, sunt de acord cu decizia autoritatilor de a nu permite romanilor si bulgarilor sa munceasca legal in Regat, unii politicieni britanici afiseaza o frica aproape maladiva fata de imigratia din Est. Iata ce declara pentru „Romania libera”, in luna septembrie, liderul Partidului eurosceptic UKIP (Partidul Independent Britanic), Nigel Farage: „Numarul imigrantilor din Romania si Bulgaria va fi de ordinul sutelor de mii. (…) Nu avem nimic in comun cu cele doua tari balcanice. (…) As fi preferat ca Marea Britanie sa nu fie intr-o Uniune Europeana cu Romania si Bulgaria”. Este de notorietate ca Nigel Farage are ca scop iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana, iar problema imigratiei romanilor si bulgarilor este unul dintre mijloacele utilizate (de mai multi politicieni).
Dar cum s-au facut estimarile numarului de imigranti care vor veni in Marea Britanie (170 de mii de bulgari si 450 de mii de romani) cu urmatorul val de extindere ne spune Neil O'Brien, cercetator si directorul cunoscutului think-thank londonez, Open Europe: „Studiul se bazeaza pe metodologia guvernului care arata ca este o stransa legatura intre numarul de imigranti si venitul net pe cap de locuitor din tara de origine. Bineinteles, stim ca, intr-un asemenea caz, nu se poate prezice nimic cu precizie”. Cert este ca, dupa ce am vazut personal, numarul esticilor care au trecut Canalul Manecii a devenit redutabil, si asta chiar in alte orase mai mici, cum ar fi Canterbury sau Dover. Chiar si in restaurantele cochete din Covent Garden majoritatea angajatelor sunt poloneze (cam jumatate), fie provin din Slovacia, Ungaria, Cehia sau din tarile baltice. Anja este o slovaca de 23 de ani pe care o poti confunda usor cu o daneza sau o suedeza, daca nu ar trada-o parul vopsit. Lucreaza la bar de sase luni, se misca dezinvolt si se bucura cand afla ca sunt roman, adica tot estic. „De ce am venit la Londra? Stii si tu. Avem nevoie de bani in Est si aici poti sa lucrezi legal. In plus, iti gasesti mult mai usor un loc de munca decat in Franta sau in Germania.” Anja isi intrerupe discutia fiindca un client ii ofera un buchet de trandafiri rosii. Ia zambind florile, apoi le duce in spatele barului si le imparte cu celelalte fete, care chicotesc dandu-si coate…
Multe lucruri placute te surprind cand esti in Londra, fie ca esti imigrant sau turist. Nu poti sa nu observi, pe langa numarul teraselor inca primitore in luna noiembrie (cand termometrele aratau un incredibil 16 grade), teatrele aflate mai pe la fiecare colt de strada. Un amanunt interesant in ultima privinta: modul relaxat in care se imbraca britanicii atunci cand vin la teatru, salile de spectacole pline si preturile la bilete extrem de piperate (de cand Margaret Thatcher a taiat subventiile de la stat).
Pictura si moda
Convins ca m-am lamurit cu lumea imigrantilor, am intrat (si) la Muzeul Victoria & Albert, sa vad doua colectii temporare. „Renasterea italiana” era subiectul uneia dintre ele, dublata in aceeasi zi de o prezentare de moda Christian Lacroix. Creatorul francez a tinut sa-si prezinte colectia de moda in sala cu picturi renascentiste care i-au inspirat ultimele costume. Pasionat de teatru, opera si arta, Lacroix a prezentat, in 20 de minute, o combinatie impresionanta de modele si culori brodate intr-un stil care amintea si de moda din timpul Renasterii, dar si de formele contemporane. „Glamuros” si dramatic, trecut, dar si prezent surprins in plin dinamism, iata cum se „traieste” arta in Londra zilelor noastre. Dupa prezentarea colectiei Lacroix, am dat o fuga sa vad expozitia cu tema inventiilor „tehnice” ale lui Leonardo. Aici, surpriza: doua dintre manechinele show-ului de mai devreme, (cu „look-ul” de la prezentare ' la Cleopatra) se uitau la inventiile marelui renascentist. Cuprins de banuieli, le-am adresat si lor una dintre intrebarile celor patru zile petrecute in Londra: „Where do you come from?”. Veneau din Ucraina si Ungaria. Un londonez le privea infricosat si rece…
