1.6 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăLifestyleFoodExperiment Rl: Ce fel de "prima casa" iti poti cumpara cu 60.000...

Experiment Rl: Ce fel de „prima casa” iti poti cumpara cu 60.000 de euro

» Multi dintre proprietarii de locuinte din Bucuresti nu vor sa negocieze scaderea preturilor, chiar daca potentialii cumparatori sunt dispusi sa plateasca cu bani lichizi.

» Analistii imobiliari spun ca inertia vanzatorilor de pe piata imobiliara poate fi explicata si prin asteptarile mari pe care le au acestia de la programul guvernamental "Prima Casa".

Piata imobiliara din romania este practic blocata in acest moment din cauza lipsei lichiditatilor. In aceste conditii, s-ar presupune ca cel care detine o suma importanta de bani cash ar trebui sa faca regulile, sa stabileasca preturile sau chiar sa puna mana pe adevarate chilipiruri imobiliare. Aceste lucruri s-au intamplat deja in alte tari din Occident in momentul izbucnirii crizei financiare. Experimentul realizat zilele trecute de Romania libera dovedeste insa ca la noi nu se aplica regulile de afara.
Timp de o saptamana, pe unul dintre cele mai importante site-uri de mica publicitate am postat urmatorul anunt: "Ofer 60.000 de euro, plata pe loc, pentru apartament/casa in Bucuresti cu minimum doua camere, imbunatatiri, zona buna". Am ales suma de 60.000 euro gandindu-ne ca aceasta ar putea avea un impact psihologic asupra vanzatorilor de imobile tocmai pentru ca reprezinta si suma maxima garantata de stat pentru creditele imobiliare care se vor acorda in cadrul Programului "Prima Casa".

Proprietarii nu sunt pregatiti psihologic pentru reduceri
Dupa publicarea anuntului, am primit aproximativ zece telefoane de la proprietari de locuinte care cereau – in zone din Capitala precum Dristor sau Obor – sume de peste 1.000 euro/mp. Toate locuintele erau in blocuri construite in timpul comunismului. Mai mult, cei cu care am vorbit nu erau prea dispusi sa negocieze sumele solicitate. Din partea dezvoltatorilor imobiliari nu am primit nici un apel, astfel incat ne-am decis sa ii sunam noi pentru a le oferi 60.000 euro. In plus, i-am asigurat ca, daca ne decidem pentru un apartament de-al lor, le vom da banii pe loc, fara a apela la banci. Nu am primit drept raspuns decat regretul ca nu avem o suma mai mare. "Altfel ati fi putut face o afacere pe cinste", ne-a marturisit un agent de vanzari.

Explicatia acestei atitudini tine de asteptarile proprietarilor de apartamente, crede analistul imobiliar Cristian Orgonas. "In opinia mea, ai oferit un pret bun. Problema nu este ca tu ai oferit putin, ci ca oamenii care au de vanzare un apartament nu sunt pregatiti sa accepte un asemenea pret, cu 30% mai mic decat cel de acum sase luni. Ceea ce lor li se pare acum putin, peste o jumatate de an va deveni un pret bun. Dar, daca ei cer 100.000 si eu ofer 50.000, piata nu este la 100.000, nici la 75.000 euro, ca sa poti zice ca faci o medie, ci la 50.000 euro", spune Orgonas.

"Restul de bani il platiti in rate, fara dobanda"
Unul dintre agentii de vanzari cu care am stat de vorba s-a oferit sa ne vanda un apartament in Romfelt Plaza la pretul de 750 euro/mp, plus o TVA de 5%. "De la dezvoltator il luati la 1.100 euro/mp." Aici insa exista un mic inconvenient. Sau smecherie. In cazul unui apartament de 118 mp suprafata construita, pretul ajunge la aproape 100.000 euro. Numai ca, surpriza!, pe hartie sunt doar 86 mp utili.

Asa ca se ajunge tot la peste 1.100 euro/metrul patrat locuibil. Daca sunteti dispusi sa va luptati cu traficul infernal din Bucuresti, oferta din cartierul Gloria Residence, amplasat in comuna Jilava, este cea mai buna dintre cele pe care le-am primit. Apartamentul de doua camere costa 57.000 la 57 mp, dar pentru ca ma ofer sa platesc pe loc, proprietarul mi-l da complet mobilat. "Mai avem unul de 3 camere. Vi-l dau cu 69.000 euro. Pentru restul de 9.000 va dau un an de gratie si sa platiti suma fara dobanda. Are 75 mp utili." Dupa o saptamana, agentul revine: "Mi-am facut niste calcule si vi-l dau cu 60.000 euro".

"Nu putem negocia daca oferiti doar 60.000 euro"
Vestile relativ bune se opresc insa aici. Alti zece dezvoltatori pe care i-am contactat nu au vrut sa ne faca nici un fel de concesie. La Speranta Residence nu parea ca se simte criza, desi pretul la doua camere era de 96.000 euro. "Daca platesc 60.000 euro cu banii jos si restul prin banca, se face o reducere?" "Nu, doar la plata integral se mai negociaza pretul. Nu suntem presati de nimic, proiectul se finalizeaza in trei luni", ne-a raspuns agentul de vanzari. La Fortuna Residence nu se mai fac reduceri, pentru ca "preturile au ajuns deja la 1.100 euro metrul patrat", adica un apartament de doua camere se vinde la 71.000 euro. La Obor Towers nu se poate negocia. "Oferiti o suma care este foarte departe de pretul nostru", am primit raspuns. Un apartament aici costa 88.000 euro pentru 55 mp utili, fara balcon.

La Otopeni Bridge, cel mai ieftin apartament, in suprafata de 57 metri patrati, costa 87.000 euro. "Nu va pot face nici o reducere, pentru ca deja apartamentul este redus. Va recomand ca pentru restul sumei sa faceti un credit." La alte trei ansambluri rezidentiale – Alexandriei Antiaeriana, Magurele si Ghencea Rezidential –, toate la periferia orasului, nu se mai negociaza nimic. "Chiar aveti numai 60.000 euro? Nu puteti face rost de mai multi?", ne-a chestionat agentul imobiliar.

"Reduceri, daca platiti integral 140.000 euro"
La Ten Blocks, cel mai ieftin apartament de doua camere este de 89.000 euro, plus TVA, pret in care e inclus un loc de parcare de 7.500 euro. "Noi lucram cu o banca care ne-a impus un pret de 900 euro/mp si nu putem face reduceri", a fost raspunsul pe care l-am primit. La Greenfield Residence, langa Zoo Baneasa, o secretara ne-a informat ca agentii sunt pe teren, iar un apartament de 60 mp costa 82.000 euro. La Metropolis (piata Chibrit), nu ni s-a dat nici o sansa. "Care este cel mai ieftin apartament de doua camere? – Daca il platiti in cel mai mic numar de transe, pretul este de 140 de mii de euro, fara TVA." La Nort Lane si Odyssea Residential, a ramas ca ma suna agentii de vanzari dupa ce vorbesc cu superiorii. Acestia nu au mai dat insa nici un semn de viata.

» Chilipirurile din SUA, de la anul si in Romania
Stirile venite de peste Ocean ne arata ca in Statele Unite multe apartamente au ajuns sa fie achizitionate la 30-40% din valoarea lor de dinaintea crizei economice. "In SUA sunt foarte multi care au luat un credit si nu au mai putut sa achite ratele, iar bancile le-au scos la licitatie. Astfel, cei care au avut lichiditati le-au putut cumpara la preturi derizorii. La noi nu s-a ajuns in aceasta situatie, deoarece bancile foarte rar ii executa silit pe cei care au credite. Acum exista 150.000 credite ipotecare. E suficient ca 5% din ele sa nu mai fie platite si mii de apartamente ar urma sa fie aruncate pe piata de catre banci. Cred ca asta s-ar putea intampla vara viitoare", crede Cristian Orgonas. Pe de alta parte, potrivit site-ului Indeximobiliar, pe 31 mai, pretul imobiliar pentru locuintele vechi (indexul BREI-v) era de 1.131 euro/mp, iar indexul imobiliar pentru locuinte noi in Bucuresti (BREI-n) era de 1.772 euro/mp.

Oferta din Ferentari
publicarea anuntului nostru de cumparare a starnit un oarecare interes doar printre proprietarii de locuinte vechi. Prima oferta pe care am primit-o a fost un apartament cu doua camere in Colentina, 45 de mp, pe care ni s-a cerut 55.000 euro. I-am spus vanzatorului ca 1.200 euro/mp este un pret foarte mare. Mi-a raspuns ca deja scazuse mult: il cumparase anul trecut cu 76.000 euro si acum dorea sa scape de el. Un domn cu doua camere in Obor nu a vrut sa mai lase nici un euro din pretul de 65.000, chiar daca i-am spus ca ii pot aduce banii in seara respectiva, intr-o sacosa. La un moment dat, m-a sunat si primul agent imobiliar: "La banii pe care ii aveti, puteti sa luati apartament cu doua camere, dar foarte greu cu trei camere. Am dat unul singur pe banii astia in Ferentari, dar abia am scos tiganii afara din el. Nu va recomand".

 

Mi-a spus ca are insa o "superoferta" langa Stadionul National, la 55.000 euro, o locuinta de 55 mp. "Proprietarul a vrut 60.000 euro, dar are sotia insarcinata si se grabeste. Nu mai putem negocia." Langa Teatrul Masca, un alt agent ne imbie cu un apartament cam de 70 mp, construiti. "Daca sunteti hotarati, mai negociem cateva mii de euro." O femeie in varsta imi spune ca are la Dristor doua camere semidecomandate, fara imbunatatiri. "Noi voiam 62.000 euro, dar acceptam si cat dati dumneavoastra." Refuz. Dupa zece minute, suna din nou. "Veniti totusi sa il vedeti, mai lasam un pic din pret – Spune-i ca ne intelegem, sa vina oricum", se aude vocea sotului dandu-i indicatii. Au mai fost trei sau patru telefoane, dar nimeni nu a vrut sa scada sub 1.000 euro metrul patrat si nici nu erau dispusi la negocieri. Motivul: deja redusesera din pretul pe care-l cereau anul trecut.

 

"Este o perioada de asteptare. Problema este cine cedeaza primul. Numai ca posibilii cumparatori nu pot ceda primii, deoarece nu au bani", spune Cristian Orgonas, care mai remarca un motiv pentru care vanzatorii nu sunt dispusi sa accepte reduceri de preturi. "Anuntarea Programului «Prima Casa» a dat peste cap piata imobiliara. Am vazut ca preturile din ziare au crescut putin in ultimul timp. Vanzatorii se asteapta probabil sa vada puhoaie de oameni care iau credite cu dobanzi mici, cu care sa-si cumpere apartamente."

Cele mai citite

Cea mai veche tăbliță cu cele Zece Porunci vândută pentru peste 5 milioane de dolari

Cea mai veche tăbliță cunoscută, inscripționată cu cele Zece Porunci din Vechiul Testament, a fost adjudecată la o licitație organizată de Sotheby’s New York...

Inspectorii antifraudă fiscală, amenzi și confiscări de peste 117 milioane de lei în patru luni

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au desfășurat, între septembrie și decembrie 2024, o campanie intensă pentru combaterea evaziunii fiscale. În urma acțiunilor operative...

Două băuturi populare pot ajuta la prevenirea cancerului de cap și gât

Un studiu recent publicat în jurnalul "CANCER" al Societății Americane de Cancer oferă vești bune pentru iubitorii de cafea și ceai: aceste două băuturi...
Ultima oră
Pe aceeași temă