Să trezeşti în oameni spiritul de solidaritate, pentru a-şi apăra drepturile în faţa autorităţilor – aceasta este meseria de organizator comunitar. Activitate de care s-a ocupat, în SUA, şi Barack Obama, trei ani, în tinereţea sa. Primii trei specialişti în domeniu din România au reuşit să formeze, în Bucureşti, trei grupuri de cetăţeni care pun deja presiune pe primării, pentru rezolvarea unor probleme edilitare. Rezultatele n-au întârziat să apară.
România liberă continuă seria articolelor despre adevăraţii lideri ai unor comunităţi care au reuşit să găsească soluţii la probleme pe care autorităţile nu aveau nici un gând să le rezolve. În numărul de astăzi, vă prezentăm povestea cetăţenilor cu iniţiativă din Sectorul 6.
Oamenii au venit la şedinţa Consiliului Local. Se întâmpla în 2011. Dezbătându-se bugetul pe anul următor. Un punct pe ordinea de zi – banii pentru statui. La care cetăţenii au reacţionat. Ce să facem cu statuile? Mai bine alocaţi banii pentru parcări. Dar cine sunt aceşti indivizi care tulbură liniştea consilierilor? Nimeni alţii decât membrii Grupului de Iniţiativă Callatis – Drumul Taberei. S-au unit pentru a-şi face auzită vocea. Asta e povestea unui grup format încă din anul 2010. Şi care a tot crescut, nu numai prin numărul de persoane, dar mai ales prin iniţiativele pe care le-a avut de-a lungul timpului. Am cunoscut-o, nu cu mult timp în urmă, pe Delia Mihalache. Face parte din oamenii de bază ai iniţiativei civice. Pe cine reprezintă acest grup? Sunt locatari ai blocurilor din cartierul Drumul Taberei care stau într-un perimetru cuprins de străzile Râul Doamnei, Prelungirea Ghencea şi Valea Oltului. Cam 10.000 de oameni ar locui în acest perimetru, spune Delia, o femeie mică la stat, dar mare la entuziasm si energie.
Victoria din războiul statuilor
E o poveste a solidarităţii. Prima oară s-au întâlnit şi au discutat. Oamenii din acest grup. Ce probleme avem în cartier? Dar câte nu sunt! Şi curăţenia, şi câinii vagabonzi, şi trotuare neasfaltate şi străduţe care la fiecare ploaie se îneacă în noroi. Şi mai ales indolenţa autorităţilor! Da? Bine, atunci hai să le batem la uşă şi să-i trezim. Grupul a făcut o listă de priorităţi. Dar nu erau prea puţini? “La prima noastră întâlnire s-au strâns 15 persoane”, îşi aminteşte Delia. Stau şi mă gândesc la perimetrul de care zicea ea, cu cei 10.000 de locatari. Dintre aceştia, numai 15 au fost mânaţi de ideea solidarităţii! Nu-i nimic, nu s-au dat bătuţi iniţiatorii grupului. Prima oară s-au dus la uşa Primăriei. Cu petiţii. Poftim lista străduţelor şi aleilor dintre blocuri. Pe care trebuie să le modernizaţi. Era o alee desfundată între Şcoala “Sfânta Maria” şi Şcoala 11. S-au ţinut cetăţenii de capul Primăriei, până când lucrurile s-au rezolvat. Au venit şefii din birourile lor, să vadă la faţa locului noroiul. Delia stă în acest cartier de zece ani. Bucureşteancă fiind, s-a mutat aici din zona Lacul Tei. Are un copil, stă acasă şi-l îngrijeşte. “Mulţi oameni ar vrea să se implice, dar n-au timp, toată ziua sunt la muncă. Eu am ceva mai mult timp”, zice absolventa de Studii Economice. Ce s-a întâmplat cu cererea voastră privitoare la statui, pentru bugetul din 2012? – vreau să ştiu. “Statuile au rămas cu mai puţini bani şi fondurile au fost realocate pentru amenajarea de parcări”, mă anunţă femeia.
Renaşterea parcului Istru
Grupul încearcă să se întâlnească săptămânal, ca să dezbată problemele curente. Locul de întâlnire este la Şcoala 144. Una dintre ţinte va fi redeschiderea aleii pietonale între Şcoala 279 şi Secţia 25 de Poliţie. Iarăşi vor fi petiţii la Primărie. Dar trebuie să ne apropiem de proiectul cel mai important al acestui grup. Care a fost dus la bun-sfârşit. E vorba de renaşterea parcului Istru. Totul a început în octombrie 2011. Nu mai rămăsese mult din fostul parc, după ce o parte din teren a luat altă destinaţie – blocurile ANL. Dar măcar bucăţica aia de pământ, unde să se joace totuşi copiii, merita o altă soartă. Unii ar spune poate – ce mare realizare?! Să te baţi pentru câteva zeci de metri pătraţi! Au început petiţiile către Primărie, şi tot membrii Grupului de Iniţiativă au adunat semnături, 130 la număr, pentru susţinerea acestui demers. Oamenii au mers în audienţă la mai-marii Sectorului. Foarte importantă este data de 29 octombrie 2011, de “Ziua cartierului”, o iniţiativă a aceluiaşi Grup. Participă mai mult de 100 de persoane din apropierea parcului Istru. Vin la întâlnire şi reprezentanţi ai Primăriei. Ei văd acum în ce hal arată părculeţul – instalaţii de joacă rupte, mormane de moloz, peisaj lugubru. Pentru că din acest grup făcea parte şi un arhitect, oamenii au prezentat autorităţilor chiar şi planul viitorului parc, aşa cum ar vrea ei să arate, ca să fie o zonă şi pentru copii, dar şi pentru adulţii care vor să stea la vorbă, pe băncuţele lor, sub foişoare. Cu multă verdeaţă, alei pietruite şi un mic teren pentru fotbal sau baschet. N-a fost uşor să mişti autorităţile din loc. Alte petiţii, alte şedinţe. Până când lucrurile au început să se mişte. Schimbarea la faţă a parcului a devenit realitate abia în iulie 2012. După lucrările efectuate de Primărie.
Premiu pentru solidaritate
Pentru “comportament civic şi participare publică” a fost premiat Grupul de Iniţiativă Callatis – Drumul Taberei în 2013, la Gala Societăţii Civile. Tocmai acel proiect, al transformării parcului Istru, le-a adus acestor oameni premiul solidarităţii. Şi ce mai urmează? Delia vrea să impulsioneze acum o altă comunitate, cea din Prelungirea Ghencea. E zona de vile şi de blocuri noi, de-a lungul şoselei care merge spre centura Bucureştiului. Străzile au rămas neasfaltate însă. Nu există refugii pentru staţiile de autobuz. O adunare a cartierului este în gândul interlocutoarei mele. La care să fie chemaţi şi responsabilii oraşului, că e vorba de Primăria Sectorului 6 sau de Primăria Capitalei. “Să vină aici şi să vadă realitatea din teren, să discute cu oamenii despre ce trebuie făcut”, spune Delia. Când va fi întâlnirea asta? Un răspuns clar nu există pentru moment. Poate luna asta, poate luna viitoare. Comunitatea e greu de urnit din loc. Ai putea spune că e o adevărată artă să mobilizezi oamenii. Chiar e o meserie. Aţi auzit vreodată de organizatorul comunitar? Hai să vedeţi povestea, pentru că aşa s-a născut şi Grupul de Iniţiativă Callatis – Drumul Taberei, ca şi alte câteva grupuri similare, în Bucureşti. Grea naştere, mai dificilă decât vă închipuiţi!
“De ce aţi venit tocmai la mine?
Ochi bănuitori sau priviri supărate apar uneori din spatele uşii în care ai bătut. “De ce aţi venit tocmai la mine?”, “Eu mă cam tem de ce-o să spună autorităţile, dacă mă implic”. “De la ce partid sunteţi?”, “Cine vă plăteşte?”, Ce vindeţi?”. “Nu vând furculiţe!”, e titlul unei broşuri pe care a scris-o, cu măiestrie, Iustina Neagu, organizator comunitar la Centrul de Resurse pentru Participare Publică sau mai pe scurt CeRe. De la strângerea de mână puternică a acestei femei tinere îmi dau seama că am de-a face cu o persoană decisă în faptele ei. E una dintre calităţile importante ale organizatorului comunitar, “să insufli celorlaţi entuziasmul şi încrederea că împreună pot să rezolve problemele comunităţii lor”, zice Iustina.
Barack Obama a fost organizator comunitar
Dar ce este organizatorul comunitar? Aflu că e o meserie pe care a practicat-o chiar şi actualul preşedinte al SUA, Barack Obama, în vremea tinereţii sale, timp de trei ani, după absolvirea facultăţii. Americanii au o tradiţie veche în acest domeniu. Organizatorul comunitar apare la ei încă din anii ’20, când lumea începe să lupte pentru anumite drepturi, ale femeilor, ale afro-americanilor, mai târziu pentru reformele din Educaţie şi Sănătate, pentru schimbări majore în sistemul electoral. Europa preia şi ea acest model, care e acum întâlnit şi în Vest, dar şi în Est. La noi, românii, abia din 2009 se aplică, de când CeRe a demarat un proiect în câteva cartiere ale Bucureştiului. Sugestiv program – “întoarcerea la rădăcini” – pentru că solidaritatea a existat cândva în această ţară, la un nivel atât de mare, cum noi, azi, abia ne putem închipui.
Comunitatea învaţă cum să-şi rezolve problemele
Organizatorul comunitar se duce în cartier şi bate din uşă în uşă. Asta e prima fază. Vrea să stea de vorbă cu oamenii şi să afle ce probleme au. Probleme care-i presează pe toţi, de care toţi se lovesc zi de zi. Foarte important este însă ca în acel cartier să fie găsit un lider. Pentru că nu organizatorul comunitar devine liderul comunităţii. El doar stimulează oamenii să se unească. Liderul de opinie de acolo, din cartier, va strânge în jurul său vecinii de bloc, de stradă. Un alt element important al proiectului CeRe este că liderii comunităţilor au fost instruiţi în materie de comunicare şi negociere, dar şi în privinţa legislaţiei care priveşte participarea publică. Oamenii să ştie ce drepturi au, în relaţia cu autorităţile. Avem parcuri neîngrijite sau străzi neasfaltate, neiluminate, tot felul de alte probleme într-un oraş. Pe care primăriile ar trebui să le rezolve. Dar de multe ori uită să facă asta. Deşi oamenii plătesc taxe şi impozite cu nemiluita. Tocmai asta trebuie să facă o comunitate, să tragă de mânecă autorităţile, să nu-şi uite responsabilităţile. Organizatorul comunitar stimulează conceptul acesta de unitate a oamenilor, dar grupurile deja formate, din cartier, cu tot cu liderul lor, vor trebui să trăiască pe propriile picioare, adică unitatea oamenilor să reziste. Dacă ai reuşit, ca organizator comunitar, să faci ca sămânţa solidarităţii să se prindă într-un cartier, ţi-ai îndeplinit misiunea în acel loc.
“Avem de-a face cu un puternic individualism”
Bucureştiul nu e azi un loc în care solidarităţii să-i fie deschisă uşa cu bucurie. De aici şi întrebările pe care ţi le pun cei cărora le vorbeşti de civism. “Avem de-a face cu un puternic individualism”, vorbeşte Iustina despre experienţa ei cu unii dintre oamenii pe care i-a întâlnit până acum. Proiectul demarat de CeRe a vizat mai multe zone din Capitală – Lacul Tei, Dristor, Maica Domnului, Pantelimon, Drumul Taberei, Titulescu. S-a reuşit coagularea de grupuri doar în Lacul Tei şi Drumul Taberei. Cel din urmă cartier are chiar două grupuri de iniţiativă, unul numit Favorit, altul Callatis-Drumul Taberei. Nu sunt asociaţii sau fundaţii, ci pur şi simplu oameni uniţi în jurul unor deziderate. Dar cât trebuie să alergi, ca organizator comunitar, la câte uşi trebuie să baţi! Până reuşeşti să aduni oamenii la o primă şedinţă, unde să se cunoască şi să vorbească despre problemele din cartierul în care locuiesc. Baţi la sute sau mii de uşi, iar la prima şedinţă te trezeşti cu cinci sau zece persoane. Mulţi recunosc că au probleme în cartierul lor, dar aşteaptă să le rezolve alţii. Nu de puţine ori apar şi false orgolii între vecini, încât se alege praful, din faşă, de ideea de solidaritate. Ce se face acum este doar o picătură într-un ocean, CeRe având doar trei organizatori comunitari. Iustina ţine încă legătura cu grupul Callatis – Drumul Taberei, încercând în continuare să stimuleze unitatea oamenilor în cartierul Pantelimon. Pe lângă ea mai sunt Cristina Tătaru, care s-a implicat în formarea grupului de iniţiativă Favorit, dar şi Ioana Petrache, militând pentru aceeaşi idee în Lacul Tei. Pe când în celelalte cartiere nu s-a reuşit nimic, deocamdată.
Criza economică întăreşte spiritul de solidaritate, în alte ţări
Din mai multe ţări europene au venit organizatori comunitari, zilele trecute, la Bucureşti, la o adunare generală. Există reţeaua europeană de organizare comunitară, numită ECON. Dar au venit la eveniment şi reprezentanţi din SUA. Am vrut să ştiu câteva exemple de solidaritate din alte ţări. Locuitorii din oraşul slovac Banska Bystrica au ocupat pur şi simplu un parc pe care autorităţile doreau să-l desfiinţeze. O acţiune care a reunit cel puţin 2.000 de oameni. Tot comunitatea de acolo s-a opus construirii unei benzinării în centrul vechi al oraşului. Lumea a pus presiune pe compania care dorea să facă acea benzinărie. Au fost “ocupate” alte benzinării ale aceleiaşi firme. Cu totul altceva e la americani, unde s-au format organizaţii comunitare cu precădere în jurul bisericilor. S-a ajuns până la apariţia unor coaliţii foarte puternice, la nivel statal sau naţional, care luptă, mai ales acum, în plină criză economică, împotriva politicilor bancare abuzive faţă de clienţi, dar şi pentru dreptul fiecărui cetăţean de-a avea un acoperiş deasupra capului. Cea mai impresionantă iniţiativă se evidenţiază în Michigan, unde mai mult de 5.000 de oameni fac presiuni asupra guvernatorului, pentru o nouă viziune asupra economiei şi protecţiei sociale. Poate că şi pe noi, românii, tot nevoia ne va “ajuta” să redescoperim solidaritatea…
