De ce e mai bine vânzător în Cipru decât patron în România

Pe Cristian şi Valeria i-am întâlnit într-o amiază  călduroasă, în partea turcească a Nicosiei, capitala Ciprului, ţara în care românii au devenit, se pare, a treia cea mai numeroasă minoritate. „Mâncăm la turci căci e mai ieftin”, spune Cristian zâmbind. Sunt logodiţi şi ambii au plecat în Spania la muncă acum 5 ani, unde Cristian şi-a găsit un loc de muncă în construcţii, iar Valeria – la o discotecă. Câştigau foarte bine şi susţin că spaniolii îi iubeau pe români la început, dar mai târziu „treaba s-a stricat”, cum spune Cristian. „Eu îi înţeleg pe spanioli, păi, dacă 10% din imigranţi lucrau şi restul de 90% furau, cerşeau, omorau, cum să te mai privească cu ochi buni?!” În 2008, criza a lovit Spania din plin, iar construcţiile au fost cele mai afectate. Cristian şi-a pierdut locul de muncă, Valeria câştiga şi ea mai puţin şi au fost nevoiţi să plece din Spania. S-au gândit să se întoarcă în România, numai că nici acasă nu era mai bine.

Aşa că au plecat în Irlanda, unde aveau nişte cunoştinţe şi au reuşit să se angajeze rapid, Cristian în construcţii şi Valeria la un bar. După un an însă, nu au mai rezistat. „Ne intrase frigul în oase, nu mai puteam!” S-au întors în Bucureşti, unde cu banii adunaţi peste hotare au deschis un mic magazin ce comercializa uşi metalice. „Aveam uşi cu modele de toate felurile, foarte frumoase, dar magazinul nu a mers.” Era în 2009 şi criza tocmai lovea puternic România. Au închis magazinul şi au plecat iarăşi, de data aceasta în Scoţia. Acolo au muncit aproape un an, dar povestea cu gerurile irlandeze s-a repetat şi aici, aşa că s-au îndreptat spre Cipru, unde aveau nişte prieteni. Într-o săptămână, Valeria şi-a găsit de lucru ca barmaniţă într-un club de noapte, iar Cristian s-a angajat şi el, „la negru”, ca vânzător într‑un magazin. Valeria câştigă 35 de euro pe zi, plus bacşişul care îi dublează venitul lunar. Sunt mândri că tocmai şi-au închiriat un apartament cu două camere într-o zonă bună, lângă „ambasada Franţei”, şi îi costă doar 450 de euro lunar.

„Ne place clima, vrem să vedem lumea, suntem tineri, am văzut ceva din Europa, numai Franţa a mai rămas pe listă, am auzit că e frumos acolo”, mărturiseşte Valeria în timp ce îşi adună pungile cu cumpărături pentru a pleca –  câteva tricouri Armani şi Chanel contrafăcute, frumos colorate, cumpărate la 10 euro bucata din partea turcească a Nicosiei. Criza pare să îi fi afectat, într-adevăr, dar fără consecinţe dramatice, oferindu-le mai degrabă un imbold de a descoperi Europa. De altfel, una dintre ipotezele avansate de experţii în migraţie este aceea că cei care se întorc acasă goniţi de criza economică sunt cei cu o experienţă de migraţie săracă, cu o mobilitate profesională redusă, lipsiţi de reţele sociale şi cu dificultăţi de adaptare.

Prima slujbă, la spălat WC-uri

Mioara este cea care i-a găzduit pe Valeria şi Cristian până şi-au găsit un loc de muncă. Ea însăşi lucrează în Cipru de 8 ani şi, deşi acum, din cauza crizei, îi merge mai prost, nici un moment nu s-ar gândi să se întoarcă acasă, în Constanţa. E adevărat că a venit în Cipru ca să-şi termine de construit casa, dar acum, când aceasta e gata – o vilă de 250 mp lângă Aeroportul Kogălniceanu –  vrea să o vândă şi să îşi ia un apartament în Cipru. Mioara lucrează la acelaşi restaurant din Agya Napa la care s-a angajat acum 8 ani de zile, numai că, la început, nevorbind o boabă de engleză, a trebuit să lucreze la bucătărie, să „spele WC-urile”, cum spune ea, până când patronul, Nicolas, a căpătat încredere în ea, iar acum Mioara are întreg restaurantul pe mână: face aprovizionările, comenzile, chiar şi angajările. „Când plec acasă în Constanţa, Nicolas mă sună de 3 ori pe zi să mă întrebe de unde se cumpără aia, de unde se comandă ailaltă. Altfel, mi-e ca un frate, mi-a dat 20.000 împrumut ca să îmi termin casa acum câţiva ani.” Sora Mioarei, Sorina, e şi ea în Cipru, unde s-a căsătorit cu un cipriot şi are o fetiţă de 3 ani, care „înţelege româneşte, dar nu vorbeşte”. Este clar că, oricât de grea ar fi criza, nici Sorina, nici Mioara nu se vor întoarce vreo­dată în România – pentru ele, Ciprul este noua patrie. „Nu e adevărat că ciprioţii sunt rasişti, noi nu am avut aici probleme cum au avut românii în Italia. Dar noi, cei de aici, ne-am ţinut de muncă, cine ştie ce o fi acum, căci deja au început să vină unii cu cerşitul, cu cântatul, nu ştiu cât o mai ţine, criza asta aduce încoace oameni noi şi de tot felul”, ne spune Mioara.

Oameni noi

„Oamenii noi” sunt fie migranţi precum Valeria şi Cristian, alungaţi de criză de prin alte colţuri ale Europei, fie români fără nici o experienţă anterioară de migraţie, dar sărăciţi din cauza crizei din România. Lavinia şi Andreea munceau în Protaras, o mică staţiune turistică situată la extremitatea estică a insulei. Veniseră cu numai două săptămâni în urmă şi deja îşi găsiseră de muncă drept chelneriţe la un restaurant. Lavinia a sosit împreună cu soţul, lăsându-şi acasă, în Târgu Mureş, în grija mamei, copilul de un an şi jumătate. „Ne mergea din ce în ce mai prost în România. Eu lucram la un magazin de bijuterii care s-a închis şi avem o casă de terminat”, povesteşte ea  zâmbind frumos, iar vocea îi tremură numai atunci când pomeneşte de băieţelul rămas acasă. „Aseară ne-a fost greu, ne-a apucat aşa un dor de el, ne-am uitat la pozele lui şi am plâns şi eu, şi Mihai.”  Lavinia şi Mihai, soţul ei, intenţionează să muncească atât cât va trebui, până termină casa. „Nu vreau mare lucru, nu vreau elicoptere şi palate, sunt conştientă că nici nu aş putea, doar să ne terminăm căsuţa şi apoi ne întoarcem.”

Mă întreb dacă e posibil ca, în loc să îi facă să se întoarcă acasă, criza îi va pune pe drumuri şi mai mult pe români, chiar şi pe unii care nu au nici o experienţă de migraţie până acum, precum Lavinia şi Andreea. Nu este exclus ca, în localităţile cu un nivel de dezvoltare peste medie, unde oamenii se obişnuiseră cu un oarecare standard de viaţă pe care criza li l-a aruncat în aer, aceştia să fie dispuşi acum să ia drumul străinătăţii pentru a şi-l menţine cât de cât în continuare. Cu certitudine, numărul noilor migranţi va fi marginal faţă de cei care au plecat deja cu ani în urmă – chiar dacă, prin absurd, toţi şomerii din România ar migra mâine, toţi laolaltă nu ar reprezenta decât o treime din  numărul tuturor celor care deja muncesc peste hotare (2,5 milioane).

Nesfârşita criză de acasă

Nici contactul cu migraţii din Cipru, nici alte experienţe ante­rioare similare nu indică faptul că ar exista un fenomen ma­siv de revenire a migraţilor în România. Desigur, banii tri­mişi – remitenţele – au scăzut sub­stanţial (cu 30% în 2009), dar asta nu înseamnă decât că migraţii o duc mai greu, nu că se întorc. Se pare că, până şi pe vremuri de criză, oportunităţile oferite de România sunt cu mult mai reduse decât cele din alte state UE. Chiar şi când se întorc cu intenţia de a rămâne, sărăcia de acasă transformă revenirea migraţilor într-una temporară, cum am văzut în satele din judeţul Dâmboviţa: după pierderea locului de muncă din Spania, tinerii au revenit în satul natal, dar negăsind de muncă sau găsind doar joburi foarte prost plătite tocmai la Bucureşti, au plecat în Spania după două-trei luni de zile. Şi, dacă criza economică nu îi face pe români să se întoarcă acasă, ce îi va determina să o facă? „ Măcar de ar arăta România în vremuri bune ca Cipru în criză”, îmi spunea Mioara şi mă minunez gândindu-mă câtă dreptate are…

De zece ori mai mulţi

  Numărul românilor din Cipru a crescut oficial de la 3.000 în 2006 la 30.000 în 2009, ceea ce înseamnă aproximativ  4,4% din populaţie. Ei reprezintă a treia comunitate ca mărime după greci şi ruşi.

  În Cipru sunt 5 şcoli româneşti: în Nicosia, Limassol, Paphos, Larnaca şi Deli. Ultimele 3 au fost deschise în toamna anului 2009.

  Comunitatea românească din Cipru beneficiază de  serviciile reprezentantului Patriarhiei Române, părintele Petre Matei, care slujeşte permanent la Biserica „Sfântul Pavel” („Ayios Pavlos”) din Nicosia.

  Din 2007, în chioşcurile de ziare din Cipru poate fi găsită publicaţia lunară RO_Mania, adresată comunităţii românilor de acolo.

  Salariul mediu al unui român în Cipru este de 800-1.000 de euro, dar un muncitor calificat poate atinge şi 2.200 de euro.

  În 2008, compania Blue Air a inaugurat rutele Bucureşti-Larnaca şi Bucureşti-Paphos. Numărul călătorilor pe aceste rute a fost  de aproximativ 100.000 în 2008, reprezentând, cel mai probabil, în marea lor majoritate migranţi şi familii de migranţi, întrucât numărul turiştilor români în Cipru în anul respectiv a fost de 8-9.000.

  În noiembrie 2009, autorităţile cipriote au eliberat 110 români din „sclavia modernă”, după cum a declarat ministrul cipriot al Muncii, Sotiroulla Charalambous. Cei 110 români au fost aduşi în Cipru cu promisiunea unor contracte de muncă, dar au ajuns în tabere insalubre şi puşi să muncească pentru 20 de euro pe săptămână.

Românii au fost iubiţi la început în Spania, dar mai târziu treaba s-a stricat. Eu îi înţeleg, păi, dacă 10% din imigranţi lucrau şi restul de 90% furau, cerşeau, omorau, cum să te mai privească cu ochi buni?!” Cristian

Până şi în vremuri de criză, oportunităţile oferite de România sunt cu mult mai reduse decât cele din alte state din Uniunea Europeană.