» Constitutia Croatiei le garanteaza tuturor cetatenilor republicii dreptul la administrare locala, inclusiv libertatea de a lua decizii pe plan local, cum ar fi in chestiunile de planificare si dezvoltare urbana, amenajarea teritoriala, asistenta sociala si cresele, cultura, sportul si protectia mediului inconjurator.
» Minoritatile au primit drepturi suplimentare o data cu descentralizarea tarii. Iar in Peninsula Istria, de pilda, limba italiana se foloseste in administratia locala.
» Exista uriase diferente de standard economic si de nivel de trai intre diferitele entitati locale. Astfel, orasele Zagreb si Varazdin, regiunea Istria si altele sunt mai bogate si au un standard de viata mai ridicat decat restul tarii.
Pentru o tara relativ mica, croatia prezinta o administratie publica si locala care reflecta in mod direct diversitatea regionala a tarii, singura care in Europa este in acelasi timp o cultura mediteraneana si una danubiana, fiindca, in ciuda amplasarii lor geografice, croatii prefera sa nu se considere balcanici. Cu 4,5 milioane de locuitori, Croatia are oficial mai mult de 100 de orase si peste 420 de municipalitati.
Inca de la independenta tarii, din 1991, reforma administratiei locale a trecut prin forme multiple, parand astazi a fi un proces care nu se mai incheie. Chestiunea este foarte sensibila in Croatia, dat fiind ca implica si incercarile regiunilor puternice si bogate de a avea o mai mare autonomie in luarea deciziilor si in controlul fondurilor. Intervine apoi chestiunea minoritatilor nationale, care in anumite parti ale tarii sunt bine reprezentate numeric si care revendica astfel mai multe drepturi, inclusiv acela de a-si folosi limba acolo unde traiesc. Astfel, in anumite orase din Peninsula Istria limba italiana este folosita la nivel local in administratie.
Pe masura ce Croatia se apropie de aderarea la Uniunea Europeana, reforma administratiei se contureaza din ce in ce mai bine. Tot asa, UE cere, la randul sau, Croatiei sa isi respecte angajamentele de a aduce administratia locala la nivel european. Pentru UE lucrul e foarte important, intrucat administratiile locale sunt cele care se apropie cel mai mult de cotidianul cetatenilor. In aceasta reforma a administratiei locale un element foarte important este, desigur, depolitizarea ei. Constitutia Croatiei le garanteaza tuturor cetatenilor republicii dreptul la administrare locala, inclusiv libertatea de a lua decizii pe plan local, cum ar fi in chestiunile de planificare si dezvoltare urbana, amenajarea teritoriala, asistenta sociala si cresele, cultura, sportul si protectia mediului inconjurator.
Administratiile locale ale Croatiei, cu exceptia regiunii capitalei, Zagreb, sunt structurate pe doua niveluri. La nivelul intai, cel al municipalitatilor, au fost adoptate structuri diferentiate in functie de natura acestora, altfel zis daca e vorba de unitati teritoriale rurale sau urbane. In comparatie cu impartirea teritoriala din timpul vechiului regim, se poate constata ca numarul municipalitatilor a crescut de peste cinci ori, ajungandu-se la un sistem bazat pe un mare numar de entitati locale de mici dimensiuni. La nivelul superior, cel al districtelor, a fost adoptata o singura forma organizationala, districtele fiind tratate identic, indiferent de statutul lor si de specificul local.
La nivelul municipalitatilor s-a decis, imediat dupa obtinerea independentei, ca orice localitate cu mai mult de 10.000 de locuitori poate capata statutul de oras. In acel moment, cu exceptia capitalei, Zagreb, care are aproape un milion de locuitori, numai 38 de localitati depaseau baremul stabilit de 10.000. Au fost insa aplicate si alte criterii, istorice, culturale, geografice si de alt tip. Aceste criterii mai largi au fost aplicate intr-un mod atat de generos, incat s-a ajuns repede la cifra de 52 de orase, pentru ca ulterior numarul sa se dubleze. Croatia are astazi oficial peste 100 de orase, mai bine de 420 de comune si mii de "comunitati teritoriale" (sate si catune) in care se impart comunele.
S-a discutat mult in Croatia despre reforma si in momentul in care teritoriul tarii a fost decupat in districte. Au fost create 20 de districte, fiecare avand circa 200.000 de locuitori, plus capitala, Zagreb. Decuparea teritoriala a districtelor nu reproduce insa teritoriul regiunilor traditionale ale Croatiei. Zagrebul nu intra in aceasta impartire teritoriala, intrucat este in acelasi timp un oras si un district. Acest statut complex a avut doua consecinte. Mai intai, administratia locala din Zagreb este organizata la nivelul intregului oras, ceea ce inseamna ca este cu totul centralizata. Legea permite primariilor de cartier sa se autoadministreze, insa ele nu sunt considerate administratii locale, ci depind de primaria centrala a orasului. In al doilea rand, intrucat este in acelasi timp un district, Zagrebul depinde direct de administratia guvernamentala. Asta inseamna ca primarul capitalei trebuie confirmat – iar in anumite cazuri e chiar numit direct – de catre presedintele republicii. Primaria Zagrebului are statutul unui departament guvernamental.
» Un fenomen de jos in sus
Croatia intampina si azi multe probleme in reforma administratiei locale. Coruptia, de pilda, este mai raspandita la nivel local decat la nivel central. Justitia se afla in aceeasi situatie atunci cand se compara nivelul local cu cel national. Ba chiar, in ciuda eforturilor sale vizibile, Croatiei i se cere sa faca mai mult chiar si in domeniul reprezentarii proportionale a minoritatilor etnice in administratiile locale.
» Discrepante
Exista uriase diferente de standard economic si de nivel de trai intre diferitele entitati locale. Astfel, orasele Zagreb si Varazdin, regiunea Istria si altele sunt mai bogate si au un standard de viata mai ridicat decat restul tarii. Asta inseamna ca serviciile sunt acolo mai bune si ca populatia este mai multumita de administratia locala decat in alte parti. Asta nu impiedica guvernul, ba chiar si partidele politice, sa exercite presiuni asupra administratiilor locale. Structurile acestora nu sunt nici astazi pe deplin depolitizate. Presiuni politice se exercita si asupra presei locale, iar intreprinderile care au ramas publice sunt deseori vazute ca surse de fonduri pentru partidele care au reusit sa-si plaseze oameni in fruntea lor. Multi alesi locali isi vand deseori votul altor partide o data ce se vad alesi. Toate acestea sunt lucruri care, teoretic, pot fi ameliorate. Ceea ce e insa ingrijorator este numarul mare de municipalitati care nu pot supravietui fara fonduri de la guvernul central. Extrem de multe orase, comune si municipalitati au fost create din considerente pur politice.
Unele au fost decretate regiuni cu statut special din pricina distrugerilor suferite in timpul razboiului. Costul functionarii acestor entitati neviabile a devenit insa mult prea ridicat, iar guvernul descopera ca, in loc sa le intretina pe banii contribuabililor, aceste "entitati speciale" ar putea fuziona cu altele care pot functiona de sine statator. Croatii apreciaza insa foarte mult principiul administratiilor locale, iar participarea in alegerile locale si regionale, o data la patru ani, este foarte ridicata. In sfarsit, abia acum dispar, incetul cu incetul, sechelele situatiei artificiale si dificile in care s-a regasit Croatia atunci cand a trebuit nu doar sa se lepede de structurile administratiei comuniste, dar si de cele ale faptului ca Croatia fusese in acelasi timp o entitate a statului eminamente birocratic Iugoslavia, stat care nu mai exista.
» Cine castiga capitala castiga tara
Importanta capitalei este atat de mare in Croatia, incat lupta pentru controlul Zagrebului e la fel de importanta ca lupta pentru a castiga alegerile nationale. Asta, deoarece Zagreb reprezinta aproape un sfert din populatia tarii si acolo e concentrata jumatate din economia nationala. Dupa razboiul care a dus la destramarea Iugoslaviei, in timpul autoritarului (astazi raposat) presedinte Franjo Tudjman, guvernul central (dreapta nationalista) nu permitea opozitiei sa castige alegerile in Zagreb. Cand social-democratii au castigat alegerile locale, Tudjman a facut tot ce a putut pentru a nu aproba numirea noului primar. In doua randuri el a trecut peste vointa alegatorilor, numind samavolnic un primar provenit din propriul partid de guvernamant. "Nu vom permite opozitiei sa ocupe capitala" era una dintre frazele des repetate de Tudjman, care si-a pierdut astfel sprijinul si respectul multor croati, in ciuda faptului ca a fost considerat omul care a castigat razboiul cu Serbia.
