In hipermarketurile si supermarketurile din Ungaria se vand alimente stricate, cu garantia depasita, in timp ce tot ce este proaspat este devorat de angajatii retelelor de mari magazine. Unii angajati ies pe usile din spate cu aparate TV cu plasma sau alte articole electrice si electronice, scrie un autor anonim in cartea sa de scandal, aparuta recent in Ungaria. Este vorba de o carte care ar putea fi considerata si o colectie de anecdote din comertul ungar, potrivit publicatiei „hvg”.
Printre rafturile nesfarsite ale hipermarketurilor, munca nu poate fi considerata un vis frumos, lucru, de altfel, stiut. Este evident si faptul ca o parte din cei care lucreaza acolo fura. Se mai stie si ca aceste mari magazine adeseori ii pacalesc pe clienti si de multe ori ofera spre vanzare marfuri de proasta calitate, unele chiar periculoase si inutile.
Cu toate acestea, scrie autorul prezentarii, nu ni se pare o idee proasta faptul ca cineva care a lucrat in acest mediu a colectionat o serie de intamplari si istorisiri care au loc in asemenea hiper si supermagazine. Cartea, intitulata „Secretul Tesco”, cu subtitlul „Ceva ce nimeni nu a indraznit sa povesteasca pana acum”, are un autor necunoscut. Potrivit povestirilor, care se bazeaza pe relatarea unor intamplari traite personal, ne-ar putea duce cu gandul ca fi vorba despre un fost angajat de hipermarket, care a pornit de la nivelul cel mai de jos al ierarhiei magazinului si a ajuns pana la nivelul de sef de sectie. In tot acest timp, persoana respectiva – autorul cartii – a avut ocazii suficiente sa vada cum o armata de angajati, incepand de la cei care reumplu rafturile golite de marfa, paznicii de siguranta, casieri si pana la sefii de la diferite niveluri, fura stocul de marfa al magazinului, adeseori ii pacalesc pe cumparatori, incalca drepturile lucratorilor magazinelor, iar intre timp toata lumea se straduieste sa-si umple buzunarele.
Un rau necesar
Aceasta expunere a faptelor pare ideala; denumirea de hipermarket a devenit un fel de simbol a tot ce e rau, respingator, dar in acelasi timp si indispensabil.
Povestirile din carte ar putea fi reale, dar in cea mai mare parte nu pot fi verificate. In cartea respectiva apare si o comoara, o colectie de anecdote si de folclor care circula deja in aceste supermagazine; seful care lucreaza pentru buzunarul propriu, paznicii corupti, tiganii cutitari, casierii care se straduiesc sa-si scoata avantaje banesti cat mai mari, dar si cumparatorii, care ii irita, care sunt fraieri, usor de pacalit. O parte din povestirile cuprinse in carte nu reprezinta deloc ceva nou pentru oamenii din Ungaria. Numai ca situatia nu a fost descrisa niciodata atat de concentrat.
Era si pana acum evident ca pentru marea parte a furturilor din marile magazine raspunderea revine angajatilor. In acest sens au facut studii si ziarele centrale din Ungaria, precum „Nepszabdasag”, „Magyar Hirlap”, care au ajuns la concluzia ca pentru furturi sunt responsabili 37 la suta din angajati.
Conform descrierii din carte, angajatii din marile magazine cara acasa in special marfuri valoroase, aparaturi si alte bunuri, care in niciun caz nu le incap in buzunare. Sunt povestite intamplari multe si aproape incredibile despre modalitatile in care lucratorii de la nivelurile inferioare colaboreaza cu cei de la paza, cu cei care lucreaza in zona cu marfuri si cu casierii, fapte din care se poate trage concluzia, in final, ca in aceste „temple ale consumului” toti sunt hoti sau macar ar dori sa fie.
Autorul anonim a considerat necesar sa introduca in carte un capitol separat despre „tiganii hoti”, el insusi „laudandu-se” ca a avut mana lunga.
„Eram multi care pentru cateva zeci de mii de forinti lucram intr-un loc unde se aflau, lasate in grija noastra, marfuri in valoare de sute de milioane, marfuri, produse la care noi nu puteam visa din salariile noastre. Foarte multi angajati au fost ametiti de acest belsug”, subliniaza autorul cartii, incercand sa gaseasca esenta fenomenului. Sefii furau si ei, scrie autorul anonim; in plus, ei se purtau urat cu angajatii. Angajatii hipermarketului, injositi de sefii lor, incep sa aiba sentimentul ca a fi hot intr-un mediu atat de dusmanos lor ar putea fi considerat drept o miscare de rezistenta, un act de curaj civic. Sistemul existent trebuie dejucat, carand acasa de toate, aparaturi foarte scumpe.
O privire din interior
Cartea ofera si posibilitatea de a privi lucrurile din si in interior, de a afla daca marfurile de pe rafturile hipermarketurilor sunt cu adevarat de calitate buna sau nu. Hipermarketul este descris de autor ca un fel de piata mare, plina de marfuri, foarte vizitata de cumparatori, unde toti furnizorii doresc sa aiba acces ca sa-si vanda marfa cumparatorilor care umbla acolo, cumparand de toate, vrute si nevrute. Cantitatea si calitatea nu conteaza, reiese din carte, asa cum sugereaza si faptul ca furnizorii platesc – in forma legala sau nelegala – bani multi pentru ca hipermarketurile sa le preia marfurile, pentru ca ei sa poata faca, in sfarsit, curatenie prin depozitele lor.
Clientii obisnuiti ai acestor retele de mari magazine ar fi, probabil, foarte curiosi sa afle cum ii pacalesc cei de la magazine, dar autorul nu acorda prea mult spatiu acestui lucru, spre deosebire de spatiul alocat modalitatilor de scoatere din magazin, de catre angajati, a articolelor electronice. Este suficient sa cautam pe site-ul Inspectoratului Protectiei Consumatorului, unde sunt descrise nenumarate cazuri in care sunt descrise metode de prelungire a termenului de garantie, facturari la un pret mai ridicat decat cel real.
Merita sa aruncam o privire si in publicatiile oficiale din care reiese ca magazinele atrag clientii sa cumpere marfuri cu preturi reduse, din care cumparatorul nu mai gaseste nicio bucata la vanzare (adevarate marfuri de calitate, cu pret redus au fost cumparate inca inaintea deschiderii magazinelor, de catre angajati, se scrie in cartea citata).
Este adevarat ca garantia articolelor tehnice, electrice si electronice din magazine nu poate fi depasita, dar autorul cartii descrie cateva cazuri despre aparate stricate si de proasta calitate existente in magazinele mari. Dar cine doreste sa cumpere lucruri bune, de calitate, trebuie sa se informeze din timp si serios. Iar pe clientii care umbla dupa chilipiruri si se bucura ca au reusit sa cumpere ceva foarte ieftin – dar de proasta calitate – sa-i lasam sa se bucure de aceste achizitii.
Invatatura ce se poate trage citind cartea in cauza ar putea fi pentru fiecare alta. Cei care doresc sa fure poate ca vor lua in vizor marile magazine, poate chiar angajandu-se acolo. Conducerile firmelor s-ar putea gandi ca, desi nu are incredere in nimeni, in pofida furturilor in masa, au o afacere-bomba. Dar nu cred ca cele descrise in carte ar speria masele de cumparatori, care nu ar mai merge sa faca cumparaturi in hipermarketuri. Cumparatorii vor merge si de acum inainte sa caute marfa cunoscuta de ei, verificata de ei, eventual vor ocoli produsele unor firme, poate vor fi mai atenti daca la casa li s-a pus pretul care era trecut pe marfa cumparata. Poate ca trezirea constiintei cumparatorilor in acest fel, dar si prin amenzile dese venite din partea inspectorilor vor avea un efect benefic si asupra hipermarketurilor din Ungaria.
Cartea ofera noutati celor care cunosc aceasta lume doar din reclame. In cele 240 de pagini, autorul anonim ofera din belsug informatii din interiorul hipermarketurilor, pe fiecare pagina demasca ceea ce regasim mereu peste tot: Ungaria, mentalitatea care ne inconjoara pe noi insine, scrie „hvg” in incheierea prezentarii volumului.
