La 20 de ani după comunism, Bucureştiul a pornit din nou proiecte grandioase de infrastructură. Se fac poduri imense, bulevarde largi şi autostrăzi suspendate. În timpul ăsta, centrul oraşului aşteaptă să fie distrus de un cutremur, cu tot cu oamenii din el. Primăria are bani să consolideze toate clădirile periculoase, dar nu o face. De ce?
România are de 18 ani o lege care obligă primăriile să consolideze clădirile cu bulină. E nevoie de măsuri hotărâte, iar Primăria Bucureştiului a arătat că poate să le ia: într-un singur an, a expropriat şi demolat 80 de clădiri ca să construiască un bulevard. Dar aceeaşi primărie n-a reuşit în 20 de ani să consolideze decât… 13 clădiri.
Consolidarea de 100 de ani
Primarul Sorin Oprescu e foarte îngrijorat de soarta bucureştenilor, cel puţin în declaraţii. Acum doi ani spunea la televizor că la un cutremur mare vor fi 500.000 de victime şi se întreba dacă are locuri în cimitire să-i îngroape pe toţi. Sever Georgescu, directorul ştiinţific al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii (INCERC), spune că primarul a încurcat lucrurile: 450.000 ar fi numărul oamenilor din clădirile care ar suferi avarii, însă majoritatea n-ar păţi nimic. Numărul real al morţilor ar fi „doar” 6500.
Cu toată îngrijorarea asta, apărarea de cutremur nu e trecută printre priorităţile primăriei. Programele stufoase de dezvoltare de pe site-ul lor îşi propun consolidarea tuturor celor 113 clădiri pericol public ba până în 2008, ba până în 2012. Dar până acum s-au făcut 13 blocuri în 18 ani. În ritmul ăsta, lucrările vor fi gata în anul 2092 (dacă mai rămâne ceva în picioare până atunci). Şi ăsta-i doar vârful icebergului, pentru că mai sunt încă 2279 de clădiri despre care ştim că au risc seismic, plus multe altele care nu au fost nici măcar expertizate.
Cea mai generoasă legislaţie, cele mai puţine consolidări
În afară de România, nicăieri în lume clădirile private nu se consolidează antiseismic cu bani publici. Dacă ai o clădire care se dovedeşte a fi pericol public, trebuie să începi consolidarea într-un anumit termen (în Chile e 2 luni). Dacă nu o faci, statul ţi-o demolează.
Însă în România, imediat după căderea comunismului, proprietatea era un concept neclar. Cum ar putea statul să arunce în stradă locatarii din blocurile vechi, majoritatea bătrâni cu venituri mici? Aşa că, în 1994, Guvernul a dat Ordonanţa 20, care spunea că statul vine cu finanţarea, te mută temporar în alt apartament şi se ocupă de consolidare, urmând să-şi recupereze banii de la oameni în 25 de ani, în rate fără dobândă. Cei cu venitul mic decât media pe economie sunt scutiţi, nu plătesc un leu.
Cu toată legea asta darnică, tot n-au pornit serios lucrările. Sunt operaţiuni costisitoare – cele 13 clădiri finalizate au costat, în medie, câte 750.000 de euro. Dar bulevardul Uranus, pe care primăria îl construieşte acum, a fost estimat la 330.000.000 de euro. Cu banii ăştia s-ar putea consolida 440 de clădiri. Alte sute de milioane de euro merg în pasajele care se construiesc prin tot Bucureştiul. Partea bună e că primăria nu trebuie să aleagă între dezvoltare şi consolidare. Poate să le facă pe amândouă, pentru că banii pentru consolidări vin de la Ministerul Dezvoltării (MDRT).
Ministerul Dezvoltării: banii nu sunt problema!
Am presupus că lucrurile merg greu pentru că ministerul nu are bani. Aşa că m-am dus la cel care se ocupă de programul consolidărilor: directorul Direcţiei Tehnice în Construcţii din MDRT, Cristian Stamatiade. Surprinzător, directorul nu s-a plâns de lipsa banilor.
„Banii nu sunt o problemă. Contructori avem, materiale de construcţie hăhău. Legea e de partea primăriei, ar trebui să fie mult mai fermi. Au fost fermi când au făcut alte acţiuni – să demoleze sau să facă nişte lucruri care poate nu toate erau conform legii. Dar aici, unde au undă verde şi sprijin din partea legii?”
Stamatiade îmi enumeră zeci de instituţii şi comisii implicate în problema cutremurului. Unele cercetează ce se întâmplă în pământ, altele văd cum reacţionează clădirile la cutremur, altele se gândesc cum să construiască mai rezistent, altele ce să facă după cutremur. Aici lucrează o mulţime de cercetători dedicaţi, pe care îi plătim pentru că vrem să micşorăm cât mai mult numărul victimelor. Dar în momentul ăsta cea mai mare problemă sunt clădirile neconsolidate. Între instituţiile astea şi oamenii de rând e administraţia locală. Ea e responsabilă pentru vieţile cetăţenilor. Ce face Primăria Capitalei?
Primăria cere de la MDRT puţini bani pentru consolidări, apoi nu reuşeşte să-i cheltuiască nici pe ăia. Anul ăsta, bugetul consolidărilor e de 5 milioane de lei, adică vreo 1,2 milioane de euro. Un raport trimis prefectului de un secretar de stat din Ministerul Dezvoltării spune astfel: „Deşi sursa de finanţare a fost asigurată de la bugetul de stat, ritmul lucrărilor de execuţie la nivelul capitalei este total nesatisfăcător. Deconturile în primele 5 luni ale anului 2011 totalizează 909.000 lei din totalul de 3.368.000 lei, reprezentând doar 27% din suma alocată pentru semestrul I.”
Locatarii nu sunt problema
Primăria spune că nu cheltuiesc banii din vina locatarilor, care nu depun actele sau nu semnează. În primul episod al seriei „Primiţi cu cutremurul?” am arătat, însă, cum reticenţa lor e firească în astfel de cazuri şi trebuia luată în calcul când s-a plănuit programul de consolidare. În plus, oamenii nu sunt proşti. Toate miturile care circulă printre locatari au o bază reală. Funcţionari dezinteresaţi care îţi ignoră dosarul 10 ani, lucrări făcute de mântuială, tărăgănate timp de şase ani, costuri finale mult mai mari decât estimările şi tot felul de grozăvii.
Singurul mit neconfirmat e că primăria vrea să le ia casele. Oamenii se tem de asta din cauza unui singur cuvânt: ipotecă. Până termini de plătit ratele (sau, dacă eşti scutit, până trec cei 25 de ani), apartamentul e ipotecat şi nu poţi să-l vinzi. În momentul de faţă se lucrează la modificarea legii, astfel încât să nu mai pună ipotecă, ci să treacă datoria în cartea funciară. În felul ăsta, oamenii vor avea posibilitatea să-şi vândă apartamentele cu datoria inclusă.
Legislaţia nu e problema
Un alt motiv invocat de primărie e legea. În bilanţul de 3 ani de mandat ai lui Sorin Oprescu, situaţia dezastruoasă a consolidărilor e justificată astfel: „Deşi ritmul de actiune in acest domeniu nu este cel pe care ni-l dorim, urgentarea lucrărilor nu ţine numai de Primăria fenerala. Există şi o serie de factori externi, cum ar fi cei de natură legislativă, care îngreunează procesul de consolidare.”
M-am dus la primărie şi am cerut lămuriri funcţionarilor care se ocupă direct de asta. Cei de la consolidări au susţinut că legea nu e bună, dar nu au ştiut să-mi spună ce anume ar trebui schimbat. Cei de la departamentul juridic mi-au descris alt tablou: din 2008 au avut vreo 30 de procese cu oamenii care, ajunşi într-o fază avansată, refuzau să semneze contractul de execuţie. Le-au câştigat aproape pe toate. Locatarii aveau argumente subiective, erau mai degrabă enervaţi pe primărie decât reticenţi la consolidare. Mi-au spus-o chiar un jurist al primăriei: „Astea sunt tipurile de litigiu care nu folosesc nimănui, indiferent de soluţie. Ar putea fi prevenite cu o mai bună comunicare.”
Dan Lungu: „Ce facem noi? Din păcate, facem pe dos.”
În Bucureşti, legea nu a fost un obstacol pentru nenumărate demolări. Cel mai recent caz e bulevardul Uranus, pentru care primăria a avut nevoie de doar nouă luni ca să exproprieze zeci de clădiri şi apoi să le dărâme. Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, descrie astfel situaţia: „În zona Berzei-Buzeşti au fost demolate în ultimul an 80 de clădiri, din care 7 monumente istorice. Pentru 78 de clădiri, pentru ca primăria să dea autorizaţia mai devreme, a folosit argumentul «imobilul e în stare avansată de degradare şi reprezintă pericol public». Acesta e argumentul pe care primăria l-a folosit ca să demoleze toate clădirile astea mai repede.”
Acelaşi argument poate fi folosit pentru consolidarea blocurilor. E greu de crezut că ar fi cineva care să se împotrivească public unui proiect care salvează mii de vieţi. Cu toate astea, Bucureştiul e campion la demolări, dar repetent la consolidări.
Sever Georgescu, specialist în construcţii şi seisme, descrie dezvoltarea dementă a Capitalei: „Dacă în oraş o să avem şoseaua aia nemaipomenită, dar la următorul cutremur o să luam morţii cu excavatorul din 30 de amplasamente? Ce măreaţă societate dezvoltată, dedicată omului şi membră a Uniunii Europene suntem?”
Dan Lungu, profesor de siguranţa structurilor la Facultatea de Construcţii, e revoltat de asta: „Ce facem noi? Din păcate, facem pe dos. Presiunile imobiliare nu sunt sursa consolidărilor seismice, ci, dimpotrivă, sursa pentru a demola peste noapte clădiri care permit dezvoltarea viitoare a oraşului.”
Cu bulina la primărie
Deci avem bani, avem legi, avem specialişti şi speranţele a mii de oameni. Însă toate astea se transformă în dosare înghiţite de un birou al Primăriei Capitalei. Cele mai multe nu mai văd lumina zilei. Nimeni nu ştie ce se întâmplă acolo, care-i mecanismul misterios din spatele consolidărilor. Din afară, biroul arată ca o gaură neagră.
Nu-mi rămânea decât să intru acolo, pregătit să înfrunt rechini imobiliari şi alte jivine. Nu m-am dus neînarmat. Profesorul Lungu are o bulină roşie în birou (se pare că există o piaţă neagră a bulinelor, de vreme ce a găsit una în Obor, de vânzare cu 100 de lei). Mi-a împrumutat-o şi m-am dus cu ea în mână să colind primăria, să-i întreb „Primiţi cu cutremurul?”.
În episodul următor voi povesti ce am găsit acolo.
Banii pe care nu îi cheltuim pe consolidări
330 milioane de euro va cheltui primăria cu bulevardul Uranus
200 milioane de euro a cheltuit primăria cu pasajul Basarab
10 milioane de euro a cheltuit primăria în 18 ani pentru consolidările terminate
150-350 milioane de euro ar costa consolidarea tuturor clădirilor care sunt pericol public
2.000 milioane de euro au fost pagubele materiale de la cutremurul din 1977 (cât bugetul primăriei de acum pe doi ani
