Marian Avram, presedintele Autoritatii Nationale Sanitar-Veterinare (ANSV), a declarat ca, in aceasta saptamana, Guvernul va adopta un pachet legislativ pentru eradicarea pestei porcine. „Una dintre cele mai mari probleme pe care le are Romania in domeniul veterinar este punerea sub control a pestei”, a spus presedintele Avram. „Anul acesta am inregistrat zeci de focare de pesta porcina in 34 de judete. Am eutanasiat mii de porci si am fost nevoiti sa acordam compensatii banesti proprietarilor, iar boala nu poate fi stapanita. In actualul sistem gospodaresc in care se cresc porcii in satele romanesti este imposibil sa oprim raspandirea acestei boli. Am pus la punct o strategie veterinara, care a fost acceptata de expertii europeni in domeniul veterinar. Aceasta a fost transpusa in acte normative ce vor fi analizate de Guvern in urmatoarea sedinta”, a completat seful ANSV.
Conform afirmatiilor lui Marian Avram, aceasta strategie consta in reluarea vaccinarii porcilor, incepand cu 1 noiembrie. Pana la finele acestui an vor fi vaccinati toti porcii din gospodariile populatiei care au greutatea sub 50 de kilograme. Dupa 1 ianuarie vor fi vaccinati si ceilalti porci din curtile satenilor si va incepe vaccinarea porcilor din complexele zootehnice.