Sute de mii de români, mulţi plecaţi din ţară înainte de deschiderea graniţelor spre Europa, au îndurat umilinţe din partea patronilor, slujbe degradante, muncă la negru pe sume infime, nopţi dormite câte zece persoane într-o garsonieră.
Au sacrificat aproape tot pentru ca urmaşii lor să nu le împărtăşească soarta şi mulţi au şi reuşit. Ne-a confirmat acest lucru Mari Carmen Lozano, învăţătoare la şcoala „Virgen de la Granja”, din localitatea Yunquera de Henares, provincia spaniolă Guadalajara:
„Românii sunt mult mai implicaţi şi mult mai interesaţi de educaţia copiilor lor decât spaniolii. Poate de aceea, elevii români sunt mai sârguincioşi şi peste 10-15 ani îi văd bine poziţionaţi oriunde ar ajunge în Spania sau într-o altă ţară”.
„Va trebui să înveţe singură istoria României”
Una dintre elevele profesoarei Lozano este Andreea Condilă, acum în clasa a III-a, unde a primit doar calificative de „bine” şi „foarte bine”.
Tatăl ei, Costel, trăieşte de zece ani în Spania muncind în construcţii. Nu se gândeşte să se întoarcă, mai ales că Andreea „a fost foarte bine primită încă de la grădiniţă şi apoi s-a integrat perfect în sistemul spaniol de învăţamânt.” Fiica lui e pe primul plan chiar şi atunci când priveşte spre propriul viitor: „Având în vedere că în Spania sunt cinci milioane de şomeri, e timpul să ţii cu dinţii de locul de muncă.”
Costel Codilă lasă să se înţeleagă că venirea în Spania a fost cea mai bună alegere pentru Andreea: „Fata mea învaţă acum într-un mediu mult mai bun faţă de cel întâlnit în şcoala din Alexandria, oraşul cel mai apropiat de satul unde am copilărit”. Totuşi Costel nu vrea ca fiica lui să piardă contactul cu România.
„Deşi Andreea este născută, crescută şi va fi probabil şcolarizată până la final în Spania, ea se declară româncă peste tot. Vorbeşte la fel de bine şi română, şi spaniolă. Va trebui să înveţe istoria şi geografia României singură. Asta chiar dacă nu cred că va reveni vreodată în ţară să se stabilească acolo”, afirmă bărbatul.
„E mai bine că am venit aici”
Fiica lui Costel Condilă este unul din cei aproximativ 90.000 de copii români care studiază în şcolile publice din Spania. De asemenea, un studiu al Ministerului Educaţiei din Italia arăta că 6,8% din numărul total al elevilor înscrişi în unităţile de învăţămînt din această ţară sunt români. Adică 105.682 de elevi. Printre ei se numără şi Dana Balosin, care s-a stabilit în 2007 lângă Veneţia, unde tatăl său munceşte de multă vreme. În acel an, fata tocmai terminase clasa a V-a la o şcoală din Galaţi.
„Am fost foarte bine integrată, nu au făcut diferenţă că sunt româncă. Până în clasa a VIII-a am avut doar colegi italieni, iar acum la liceu stau în bancă cu nişte moldoveni”, spune Dana, care urmează acum un liceu turistic unde învaţă limbi străine ca franceza, engleza şi spaniola.
„În Italia, materiile sunt mai uşoare, dar în licee dacă nu înveţi nu treci mai departe.Studiem de la ora 9.00 la 13.00, cu o singură pauză pe zi, dar se face şcoală şi sâmbăta. În România profesorii erau mai severi.” Dana a trecut şi prin unele schimbări de sistem. „Până în clasa a V-a, am învăţat istoria României, pe care a trebuit să o abandonez şi azi fac istoria Italiei. Am pierdut de tot legătura cu scriitorii români, dar în locul lor îi am pe cei italieni.” Totuşi ea nu se arată nemulţumită de decizia pe care a făcut-o. „Cred că pentru mine e mai bine că am venit aici. Diploma de studii pe care o voi obţine în Italia mă va ajuta mai mult decât una din România”.
„Îşi fac greu prieteni”
Cristina a venit în Ancona acum patru ani, împreună cu cele două fete ale sale pe care nu avea cu cine să le lase în ţară. Mădălina este deja în clasa a X-a, la un liceu care o pregăteşte pentru meserii precum bucătar sau barman. Emanuela a terminat trei clase în ţară, acum este în a VII-a. Cristina a reţinut doar un singur inconvenient legat de situaţia actuală a fetelor ei. „Societatea e un pic mai închisă, prieteni nu prea au şi ele simt asta pentru că în ţară ieşeau mereu în oraş.”
Totuşi, în acest moment, Cristina nu vrea să se întoarcă acasă. Ar implica o nouă schimbare importantă pentru fete, un nou proces de adaptare. „Nu ştiu dacă le va fi mai bine aici. Din pricina crizei numărul locurilor de muncă e tot mai redus”, recunoaşte românca.
„Eu vreau să mă întorc, băiatul meu vrea să rămână”
De altfel, criza care face ravagii prin Europa, dar şi dorul de casă îi determină pe unii români plecaţi de multă vreme să se gândescă la o întoarcere definitivă în România. Este şi cazul lui Dorin Florea, care trăieşte la Ancona de un deceniu. E hotărât să revină în oraşul din judeţul Alba unde s-a născut. Dar întâmpină o problemă.
„Marian Robert are 13 ani, s-a născut în ţară dar l-am adus cu mine. E de preferat ca un copil să stea cu noi aici mai degrabă decât cu bunicii acasă. Învaţă foarte bine, îi plac ştiinţele, geografia, istoria. Îmi pare rău că nu învaţă istoria noastră, ci pe a lor. Vorbeşte perfect româneşte, pentru că eu în casă nu vorbesc limba italiană, merge la fotbal. Eu îi mai zic câteodată în glumă – vezi că la anu’ mergem acasă şi el zice: te duci tu şi îmi trimiţi bani să îmi plătesc chiria şi să mănânc. El acasă nu mai are prieteni, toţi sunt aici. Din păcate pentru el, nu mai vreau să stau în Italia pentru că mi-a ajuns. Mă gândesc să îl las să termine clasa a VIII-a şi apoi îl înscriu acasă”, ne explică Dorin planurile sale de viitor. Este conştient că pentru copil va fi o problemă să se reintegreze în ţară, dar crede că „nu este altă variantă”.
Tristeţea e cu atât mai mare cu cât „în Italia, stilul de a preda e diferit, copiii învaţă mai uşor pentru că există metode mai lejere. Mi-amintesc că i-a fost greu la grădiniţă să se adapteze cu mâncarea din Italia, dar acum nu mai mănâncă cea românească”, povesteşte amar Dorin.
Adaptarea, etapă dificilă
Ministerul Educaţiei îi sfătuieşte pe părinţi să fie atenţi cum administrează problemele de adaptare ce pot apărea prin schimbarea unui sistem de învăţământ cu altul.
„Cred că locul copiilor este lângă părinţi. Cea mai mare nenorocire, inclusiv educaţională, este ca un minor să fie lăsat fără sprijinul afectiv şi moral al familiei. Dar pentru eficienţa actului educaţional este foarte important să se ţină cont de vârsta copilului. Dacă pleacă în străinătate în clasa a doua şi se întoarce în clasa a patra, lucrurile pot fi recuperabile în privinţa readaptării la sistemul educaţional românesc. Dacă pleacă în clasa a VI-a şi se întoarce în a XI-a, s-ar putea ca situaţia să fie mult mai complicată în vederea examenului de bacalaureat şi poate ar fi bine să se găsească o soluţie în ţara respectivă”, ne-a declarat Tudorel Urian, consilier în Ministerul Educaţiei.
REALITATE
Tragedii printre tinerii lăsaţi acasă
Au existat numeroase cazuri în care separarea copiilor de părinţii plecaţi la muncă a dat naştere unor tragedii. În luna octombrie 2007, un copil de 12 ani s-a spânzurat după ce a aflat că mama sa va pleca la muncă în Italia. Un băiat de 20 de ani din Lugoj a fost găsit de asemenea spânzurat. Familia şi cei din anturajul său susţin că devenise foarte deprimat după ce mama sa plecase la muncă în străinătate, iar tatăl său avea probleme cu băutura. O fată a avut o tentativă de suicid în urmă cu jumătate de an, ea spunându-le medicilor că nu se înţelege cu bunicii în grija căreia fusese lăsată după ce părinţii plecaseră în Italia. Potrivit asociaţiei „Salvaţi copiii”, în 2009, aproximativ 39.203 de minori aveau ambii părinţi plecaţi la muncă peste hotare. Cifra ar putea fi, însă, mult mai mare, o statistică oficială a statului român în acest sens fiind inexistentă. Pe de altă parte, numărul oficial al românilor rezidenţi în Spania este de aproape 900.000, iar comunitatea din Italia numără 1,5 milioane de oameni. În jur de 200.000 de copii români sunt integraţi în sistemul de învăţământ al celor două ţări.
90.000 de copii români învaţă în şcoli din Spania.
105.000 de copii români învaţă în şcoli din Italia.
92.328 de copii lăsaţi în ţară au cel puţin un părinte plecat la muncă în străinătate.
