Iepurașul care aduce ouăle de Paște a debutat într-o antologie medicală germană din 1682.
În funcție de vârsta observatorului, Paștele fie celebrează miracolul Învierii lui Iisus Hristos, fie miracolul unui iepure care face ouă de ciocolată și apoi le ascunde prin cotloanele casei.
De unde a apărut Iepurașul de Paște și cum de și-a vârât codița pufoasă într-o sărbătoare creștină? Iepuri care să facă ouă nu apar nicăieri în Noul Testament, însă apar – ce bizarerie! – în literatura științifică.
Prima mențiune a fost într-o colecție de eseuri medicale publicată în 1682 în Germania. Cel mai ciudat eseu din această colecție este o dizertație de 16 pagini despre ouăle de Paște, scrisă de tânărul doctor și teolog german Johannes Richier.
În lucrarea sa, Richier descrie un personaj din vestul Germaniei numit „Osterhase” – adică Iepurele de Paște – despre care se spunea că depune și ascunde ouă colorate prin case și grădini, pentru a fi descoperite de copii – și de adulții naivi.
Fiind medic, Richier a scris despre Iepurele de Paște și ouăle sale doar pentru a-și avertiza cititorii: „Tinerii își pierd adesea sănătatea din cauza acestor ouă de Paște, pentru că le înghit cu lăcomie, fără sare, unt ori alte arome, rezultând dureri de burtă”.
În ciuda avertizării lui Richier, popularitatea Iepurașului de Paște a continuat să crească și curând a trecut Atlanticul, în Pennsylvania. Pe măsură ce legenda s-a împrăștiat, copiii entuziaști au început să construiască mici cuiburi în care iepurele
să-și depună ouăle. În cele din urmă, iepurele de câmp a devenit un iepuraș drăgălaș, iar cuiburile au evoluat în ceea ce găsim azi la supermarket: coșurile de Paște.
Bine, dar de ce face iepurele ouă?
E greu de dibuit istoria Iepurașului de Paște înainte de eseul lui Richier, și încă și mai greu de înțeles de ce copiii au fost gata să creadă în mitul unui iepure care face ouă. Însă unii istorici corelează imageria iepurașului cu serbările de primăvară ale fertilității, din care a izvorât și sărbătoarea Paștelui. Ca multe sărbători, Paștele coincide cu o schimbare de sezon. Deși data oscilează de la an la an, Paștele se sărbătorește mereu în preajma echinocțiului de primăvară. În lunile ce urmează, natura înverzește, animalele ies din hibernare și își încep ritualurile de reproducție.
De mii de ani, ouăle reprezintă fertilitatea și au fost încondeiate de Paște încă din vremuri medievale. Statutul lor de simbol pentru o nouă viață (și, deci, pentru Învierea lui Iisus) e ușor de înțeles.
Iepurii, de asemenea, sunt apreciați pentru capacitatea lor de a se înmulți rapid – uneori din motive greșite. În Grecia antică, de exemplu, scriitorul Plutarh era convins că iepurii sunt hermafrodiți, capabili să-și schimbe genul lună de lună. Nu sunt.
Un comportament reproductiv cu adevărat remarcabil este fenomenul de superfetație – fecundare a două ovule care provin din perioade de ovulație diferite – adică o iepuroaică poate concepe al doilea set de pui în timp ce este deja gestantă. Desigur că această super-putere a iepurilor a fost greșit înțeleasă. Respectiv se credea că iepurii se pot auto-fecunda, de unde asocierea lor cu nașterea virgină. Aceste credințe s-au reflectat în perioada Renașterii, când iepurii apăreau ca simboluri ale fertilității și purității în tablourile religioase, precum „Madonna și iepurele” de Titian.
Indiferent dacă alegeți să vedeți Iepurașul de Paște ca simbol al purității și fertilității sau doar ca personajul care aduce ciocolata, vă dorim un Paște fericit și luați aminte la îndemnul lui Johannes Richier: nu înghițiți prea multe ouă de iepure fără sare sau unt.
Sursa: Live Science
