Lucrătorii israelieni au descins la Zidul Plângerii, principalul lăcaş de cult al evreilor, şi au cules bileţelele în pungi de plastic care ulterior vor fi arse pe Muntele Măslinilor, în apropiere de Oraşul Vechi. Operaţiunea de curăţire se realizează la fiecare şase luni: înainte de sărbătoarea Rosh Hashana, sau Anul Nou Evreiesc, şi înainte de sărbătorile de Paşti, sau Pesahul evre-iesc, când se comemorează exodul poporului evreu din Egipt pentru a scăpa din sclavie şi care se marchează la 20 aprilie, potrivit calendarului ebraic.
Zidul Plângerii este considerat a fi principalul loc sacru al iudaismului, fiind de fapt un vestigiu care înconjura curtea Templului iudeu din Ierusalim. Încă din cele mai vechi timpuri, Zidul Plângerii a fost lăcaş de rugăciune şi principalul loc de pelerinaj pentru evrei încă din secolul al IV-lea. Practica de a lăsa mesaje scrise în crăpăturile zidului a devenit deja o tradiţie. Se pare că această formă de manifestare datează de mult: 1743 este anul în care se menţionează oficial că dorinţele se împlinesc mai repede dacă sunt scrise de mână pe bucăţele de hârtie. Nu doar credincioşii evrei, ci şi vizitatorii străini lasă astfel de mesaje.
Edificiu religios, unic în lume
Zidul Plângerii este un edificiu antic cu importante conotații religioase și spirituale, fiind cel mai frecventat obiectiv turistic israelian. Mare parte din zidul lung de 488 de metri este subterană şi se întinde în oraşul vechi. Înălțimea totală a zidului este de 32 de metri, dar numai 19 metri din construcția sfântă sunt vizibili. Restul se află în subteran, fapt care a asigurat rezistența construcției în timp. Primele şapte straturi de piatră sunt aşezate încă din perioada lui Irod cel Mare. Următoarele patru niveluri au fost puse în secolul al VII-lea, iar alte 14 straturi au fost realizate în perioada de dominaţie otomană, fiind atribuite lui Sir Moses Montefiore (1866). Ultimele trei straturi au fost aşezate de către muftii din Ierusalim, înainte de anul 1967. Materialul din care a fost construit este un fel de piatră calcaroasă, foarte grea, fapt care a conferit construcței și mai multă rezistență.
Conform Bibliei ebraice, se pare că Zidul Plângerii a fost construit în anul 516 înainte de Hristos și de atunci și până astăzi edificiul a trecut prin numeroase evenimente care i-ar fi putut aduce sfârșitul. Perioada cuprinsă între secolele al II-lea și al III-lea este momentul în care împărații romani ocupă Ierusalimul, iar evreilor le-a fost total interzis să intre în oraș. Acest loc unic pe planetă este cunoscut sub mai multe nume: Zidul de Vest, Zidul Plângerii, Kotel. În vechile texte ebraice, locul este numit cel mai adesea „zidul de vest“, însă nu se ştie exact dacă referinţa viza zidul actual ori un altul, din Templu, care astăzi nu mai există. Termenul de „Zidul Plângerii“ apare abia prin secolul al XIX-lea în literatura engleză. Acest ultim nume l-a căpătat locul din tradiţia evreilor de a veni aici şi a deplânge starea Ierusalimului şi dărâmarea Templului Sfânt.
Rugăciuni scrise
De două ori pe an, înainte de sărbătoarea Paştelor şi înainte de Anul Nou evreiesc, cei special aleşi se duc la Zidul Plângerii şi scot bucăţelele de hârtie îndesate între crăpăturile acestuia, apoi le îngroapă pe Muntele Măslinilor, pentru a face loc noilor rugăciuni. Rabinul spune că răvaşele conţinând rugăciuni sunt sfinte, cum sfinte sunt orice scrieri care conţin numele lui Dumnezeu sau adresate lui Dumnezeu.
» Potrivit statisticilor, peste un milion de bileţele sunt depuse anual în crăpăturile Zidului Plângerii, unde se spune că dorințele credincioșilor se împlinesc mai repede.
