O bacterie de apă și de mediu care poate provoca boli a fost depistată în anumite produse cosmetice. Toate sunt retrase din magazine.
Loturi de produse cosmetice contaminate microbiologic au fost identificate la un mare lanț de drogherii din România. Anunțul a fost publicat de lanțul DM Drogerie Markt România subliniind că în cauză este produsul „essense CAMOUFLAGE + MATT”.
„Sănătatea și siguranța consumatorilor noștri reprezintă prioritatea noastră principală. Prin urmare, am decis să emitem această rechemare și vă rugăm să nu mai utilizați produsul essence CAMOUFLAGE + MATT concealer în nuanța 50 din loturile afectate. Vă rugăm să-l distrugeți sau să-l returnați la magazinul de unde l-ați achiziționat pentru o rambursare”, se arată în anunțul magazinului.
„În cadrul unor controale de calitate, s-a descoperit că loturile 0DBCB și 0DBCA ale produsului essence CAMOUFLAGE+ MATT concealer în nuanța 50 (warm toast), au o contaminare microbiologică. A fost detectată o bacterie de apă și de mediu care poate provoca boli în anumite circumstanțe, în special la persoanele imunocompromise”.