Campionatul Mondial de fotbal din Africa de Sud tinde să devină, în faza sa finală, o copie a Copei America. Pentru prima oară în istoria de 80 de ani a competiţiei, Campionatul Mondial aduce în sferturile de finală mai multe echipe din America de Sud decât din Europa! Sunt patru echipe de peste Ocean (Argentina, Brazilia, Uruguay şi Paraguay) şi doar trei din Europa (Olanda, Germania şi Spania), printre ele infiltrându-se reprezentanta Africii, Ghana. Iar dacă ne gândim că Chile, cea de-a cincea reprezentantă a Americii de Sud la acest Mondial, a plecat acasă fiind eliminată de Brazilia, atunci nu putem să nu remarcăm superioritatea clară a fotbaliştilor de pe acest continent, cel puţin până acum, la Mondialul african.
Mai mult decât atât. Tot pentru prima oară în istorie, America de Sud ar putea acapara toate cele patru locuri în semifinale, meciurile Uruguay-Brazilia şi Argentina-Paraguay fiind posibil de realizat. Europa a simţit până acum de patru ori (în 1934, 1966, 1982 şi 2006) senzaţia de a a avea întregul „careu de aşi”, însă America de Sud sau, cu atât mai puţin, vreun alt continent, niciodată!
Este relevantă totuşi această statistică? Mai mult… nu. Şi asta pentru că cele patru forţe sud-americane din sferturi se bazează pe fotbalişti care evoluează în marile campionate europene, acolo unde şi-au disciplinat jocul şi unde au învăţat că un titlu mondial nu se câştigă numai cu fente din gleznă sau pase dintr-o bucată. Aşa se face că din loturile de 23 de jucători prezente la Mondiale, 20 de brazilieni, 15 uruguayeni, 17 argentinieni şi „numai” 9 paraguayeni sunt în garniturile de bază ale unor echipe europene! Şi atunci, mai putem vorbi de supremaţia Americii de Sud? Sau, mai degrabă, a… Barcelonei sau a lui Real Madrid?
Foarte mulţi îşi doresc o finală în premieră Argentina-Brazilia. Dar dacă vom avea o surpriză şi vom vedea un ultim act între Germania şi Olanda?