4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăLifestyleBurleanu ar putea afla pe 3 iunie dacă rămâne președinte al FRF

Burleanu ar putea afla pe 3 iunie dacă rămâne președinte al FRF

Tribunalul Bucureşti a stabilit ca termen pentru judecarea solicitării Federaţiei Române de Fotbal de validare a noii conduceri data de 3 iunie, ora 12.00. Instanța de judecată a admis încă două cereri de intervenţie în solicitarea FRF de validare a noii sale conduceri, din partea SC Politehnica Timişoara SA, patronată de omul de afaceri Marian Iancu, şi FC Corvinul Hunedoara, club dezafiliat în 15 mai 2006.

Astfel Poli Timișoara lui Iancu, respectiv Corvinul, se vor alătura AJF Giurgiu în dosarul în care organizația giurgiuveanu contestă alegerea lui Burleanu ca președinte al FRF, conform Mediafax.

Înregistrarea noii conduceri a FRF în Registrul Federaţiilor de la Tribunalul Bucureşti a fost contestată de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Giurgiu, membru afiliat al forului, care a depus o contestaţie în urmă cu o lună şi jumătate, prin care solicita anularea alegerilor pentru preşedinţia Federaţiei Română de Fotbal, câştigate de Răzvan Burleanu la 5 martie.

Motivul contestaţiei îl reprezintă participarea la alegeri a cluburilor şcolare, structuri de drept public care conform Regulamentului de Organizare a Activităţii Fotbalistice (ROAF) în vigoare nu aveau drept de vot.

Cele mai citite

Atac ucrainean asupra unui depozit de combustibil din Rusia: incendiu masiv în regiunea Oriol

Un depozit de combustibil din regiunea Oriol, situată în vestul Rusiei, a fost cuprins de flăcări în urma unui atac cu dronă atribuit Ucrainei,...

Prognoza economică a României pentru 2024 revizuită semnificativ în scădere la 1%

România va înregistra o creștere economică de doar 1% în 2024, în scădere considerabilă față de estimările anterioare de 2,8%, pe fondul unui declin...

Criza politică și economică din România: Investitorii străini își retrag sprijinul

Instabilitatea politică generată de ascensiunea curentului suveranist și politicile impredictibile începe să aibă efecte serioase asupra economiei României. Deficitul bugetar în creștere și lipsa unei...
Ultima oră
Pe aceeași temă