Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Ludmila Corlățeanu

„Aș fi vrut să am mai mult talent în zona de business. M-ar fi ajutat asta în afacerea mea!“

Ludmila Corlățeanu: „Totul e ca în romanul «Alice în Țara Minunilor». Dacă vrei să stai pe loc, trebuie să alergi foarte tare. Ca să te miști măcar un pic, trebuie să alergi mult mai mult!“.

Share

Madalina Racorean 0 comentarii

Actualizat: 04.08.2019 - 20:19

Am știut că voi întâlni un om motivat atunci când am pășit spre atelierul Ludmilei. Am văzut devotamentul pe chipul ei, iar faptul că s-a îmbarcat într-o afacere de designer profitabilă demonstrează că pasiunea și munca sunt cele care aduc împlinirea. A simțit fiecare treaptă urcată până la acest moment, dar știe că poate fi mult mai sus. Știe și îndrăznește!

 

Omul trebuie să aibă toate opțiunile, iar dacă alege, atunci alege din motive care lui îi convin

„Nu mi se pare normal ca eu să spun următorul lucru: «Sunt un business mic, cumpără de la mine...». Eu trebuie să conving acel om prin produsul pe care îl vând, prin calitatea acelui produs, prin unicitatea lui, prin tot ceea ce înseamnă preț foarte bun. Nimeni nu este dator să-mi facă mie favoruri. Observ multe branduri în piață care fac un design minimalist, de calitate foarte bună, țesături bune, și își construiesc pas cu pas audiența fidelă, baza de clienți. Nu trebuie să fii designerul care face numai haine de lucrare de diplomă... Genul acela de haine din care omul nu își poate da seama care e amanșura sau care este o gaură decorativă, și să fie nevoie de instrucțiuni pentru a îmbrăca o rochie. Trebuie să fii tu ca designer și e nevoie să ai capacitatea de a-ți susține așa cum trebuie afacerea.

Lumea mă știe ca Ludmila Corlățeanu. Am înțeles cum funcționează lucrurile, cât de cât, după ce m-am întors de la Institutul Marangoni, din Milano, unde am studiat design. Am realizat o colecție-capsulă, am fost cu ea la târg, apoi am fost și cu cea de-a doua, iar azi am început să vând wholesale. Clienții mei sunt boutique-urile, care vând produsele mele de câțiva ani buni. Îmi este comod, e mult mai ușor, am devenit de la an la an mult mai bună, prețurile confirmă calitatea și nu sunt exagerate. Prețurile se măresc de la an la an, iar asta e regula pieței, dar, ca desiger, mărești prețurile exagerat când nu mai faci față și vrei să scapi de clienți. Eu nu fac acest lucru, iar dacă mi-am ales o nișă de preț este bine să o mențin... Eu, de exemplu, când merg la târguri de țesături, ador să admir ceva care sare ca preț de 60 de euro sau 100 de euro, dar știu un lucru: dacă fac o rochie dintr-un astfel de material, cei care îmi sunt clienți nu o vor cumpăra. Mă opresc la țesături bune, dar nu foarte scumpe, iar rochiile pe care le creez trebuie să arate bine și să aibă prețul acela pe care îl știe clientul.“

 

În 2008-2009, după ce realizasem numai rochii de zi, am îndrăznit să creez și o colecție de rochii de seară. Aceasta mi-a salvat afacerea!

„Nu m-a speriat criza, am adăugat această colecție de rochii de seară, din mătase curată, în anii 2008-2009. Astfel mi-am salvat afacerea, pentru că aceste colecții de seară mi-au oferit o piață foarte bună în Orientul Mijlociu, unde am vândut foarte bine. Este adevărat că, în România, designerii sunt specializați pe astfel de ținute și rochii de mireasă. Oricum, îmi plac foarte mult lucrurile feminine și îmi place mult să fac astfel de rochii, așadar m-am pliat perfect pe colecțiile acelea, care mi-au salvat afacerea la acel moment.

Folosesc poliester, mai ales la rochiile de seară, dar și țesături naturale la colecțiile de zi. Mila Mila este brandul meu de zi care merge spre Milano, iar acolo clientela este foarte pretențioasă, este o clientelă cu bani, care vrea să îmbrace lucruri naturale. Nu folosesc lână absolut deloc, pentru că încălzirea globală și-a făcut efectul și lumea nu mai cumpără acum produse călduroase. Mulți dintre noi avem acum căldură și la serviciu, la birouri, și oamenii preferă să poarte ceva ușor, din bumbac, chiar și pe timp de iarnă.“

 

Am patru colecții pe an, în funcție de vânzări și de sezoane. Mă inspiră și blogurile de fashion, dar și tiparele de pe site-urile vintage...

„Colecția de vară ia naștere în luna iunie și va fi prezentă în magazine până în luna octombrie. Deocamdată nu există pre-collection. Ador să fac pantalonul combinat cu fustă. Mi se pare interesantă această îmbinare. Fac asta de trei sau patru ani. E un obiect interesant, care poate ascunde o coapsă foarte lată sau poate ascunde o gleznă care nu e tocmai frumoasă. Brandul Ludmila Corlățeanu este cel de seară și se vinde foarte bine la Paris. De asemenea, ador rochia cu guleraș, mi-au plăcut detaliile gen manșete ale anilor ᾽50. Le-am adaptat și în colecțiile mele. Mă inspiră blogurile de fashion, poate și Pinterest, fashionistele care apar des pe Facebook. Iubesc site-urile care vând tipare vintage. Nu le cumpăr, dar mă inspiră schițele de atunci. Pe vremuri nu exista prêt-à-porter, doar couture, iar rochiile couture costau cât o mașină... Firma Dior avea, de exemplu, o licență la o firmă care vindea tipare. Atelierele de croitorie erau cele care puteau cumpăra aceste tipare și realizau rochii pe care le îmbrăcau doamnele care își permiteau astfel de piese.  Prêt-à-porter a fost inventat de americani. De ce? E simplu! Pentru că ei nu puteau să satisfacă nevoile unei țări atât de mari cu produse couture. În primul rând pentru că erau foarte scumpe și în al doilea rând pentru că acea cantitate care putea să fie făcută la comandă din Europa era foarte mică. Așadar, americanii au început să vină la firmele franțuzești și au cerut variante de haine mai ieftine, au cerut tiparul gradat și au început să confecționeze produse en-gros. Îl vezi, îl cumperi, e al tău...“

 

A-i spune unui designer că e comercial era o înjurătură atunci când mă aflam la școala din Italia, la Marangoni. Acum am devenit un designer comercial

„Da, pe atunci designerul trebuia să fie orice, dar nu comercial. Eu mă străduiesc să fac și chestii creative, să conving cu un detaliu, să realizez ceva practic, dar în același timp unic. Am devenit un designer comercial... Iubesc stilul minimalist, iar printre vedetele pe care le-am îmbrăcat se numără Dana Rogoz, Andreea Esca, Ana Morodan, fetele de la Faboulous Muses.“

 

Mi-ar fi plăcut să am mai mult talent în sfera de business

„Poate că ar trebui să fiu mult mai sociabilă... Sunt o introvertită. Merg la târguri, merg în fiecare an la Paris Fashion Week... Îmi place mult la târguri, pentru că în cadrul lor văd feedback-ul celor care admiră hainele mele, aflu păreri, reacții adevărate. Se întâmplă, de exemplu, ca eu să fiu nemulțumită de un anumit model dintr-o colecție și îmi doresc să dispară. Colegele mele îmi spun că e bine ca acel produs să rămână acolo, pentru că există cu siguranță o doamnă care va iubi aceea rochie...  Eu sunt foarte realistă! După ce finalizez o colecție, 20% din produsele din ea nu-mi plac. Dar le las acolo. Oamenii apreciază ceea ce eu nu apreciez. Agentul de vânzări este cel care intervine și mă aduce cu picioarele pe pământ. Un designer nu ar trebui să-și vândă direct colecția, pentru că o vede mult prea personal... Nu am talentul de a vinde, iar a vinde este un talent! De aceea am nevoie de un agent de vânzări!

Voi aminti că sunt președintele unei asociații de designeri, iar aici administrăm, cu ajutorul IMM-urilor, târgul Paris Fashion Week. Facem asta de patru ani. Există peste 30 de firme care merg cu acest proiect la Paris Fashion Week, unde vin clienți proprietari de boutique-uri. Acolo nu vindem cu bucata, suntem toți exportatori... Unii mai mari, alții mai mici, dar toți funcționează după aceeași schemă. Designerii prezintă colecțiile, iau comenzile, merg acasă, le produc și le exportă. Toți au stiluri diferite, evident, fiecare pe ceea ce s-a axat... Un proiect care sper să fie de durată.“

Îmi doresc o creștere a cifrei de afaceri de la an la an

„Da, vreau să merg înainte! Vreau să cresc aici, în România! Am avut posibilitatea să rămân la Milano după școala de designer (Istituto Marangoni), dar nu mi-a plăcut. Am dorit să mă întorc, chiar dacă acolo școala îți asigură job-uri... La Milano nu m-am simțit acasă. Am venit aici și am pus pe picioare acest business care-mi oferă direcția în viață. Nu mă plictisesc, fiecare colecție a mea este o provocare și, chiar dacă uneori ești stresat sau ai senzația că nu-ți vine inspirația, că ești blocat și te sperii, totul revine la normal. Te agăți de un detaliu și uite așa merg acolo unde mi-am propus. În job-ul acesta eu nu mă plictisesc! Sper să trec peste toate greutățile, chiar dacă acum situația economică din lume este așa cum o știm, iar piața este suprasaturată... Oferta este foarte mare, trebuie să fii competitiv, să te conformezi! Ca în romanul «Alice în Țara Minunilor»: Dacă vrei să stai pe loc, trebuie să alergi foarte tare. Ca să te miști măcar un pic, trebuie să alergi mult mai mult!

Este o competiție, dar nu mă plâng, pentru că în acest caz ar trebui să-mi iau lucrurile și să merg acasă. Mai bine iau totul ca atare și arăt lumii că trebuie să fiu bună în tot ceea ce fac!“

 

Comentarii

loading...