0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăLifestyleArgentina, în grupă cu Uruguay la Copa America 2015

Argentina, în grupă cu Uruguay la Copa America 2015

Argentina, vicecampioana mondială, este în aceeaşi grupă cu Uruguay, deţinătoarea trofeului la Copa America 2015. Grupele au fost stabilite prin tragere la sorţi, luni, la Vina del Mar, în Chile, țară care va găzdui această ediție.

În altă grupă, Brazilia va avea ca adversară Columbia, pe care a învins-o în sferturile Cupei Mondiale de anul acesta.

Chile, care țintește câștigarea în premieră a celei mai vechi competiții internaționale din lume, a beneficiat de o tragere la sorți favorabilă, fiind repartizată într-o grupă cu Mexic, Ecuador și Bolivia, potrivit Agepres.

Argentina va încerca să răzbune eliminarea de la ediția pe care a găzduit-o în 2011, când Uruguayul s-a impus la loviturile de departajare în sferturile de finală.

Uruguayul deține recordul de titluri la Copa America (15) și nu va putea conta la ediția 2015 (11 iunie — 4 iulie) pe atacantul Luis Suarez, care are de ispășit o suspendare de nouă meciuri oficiale dictată de FIFA după ce l-a mușcat pe italianul Giorgio Chiellini, într-un meci de la CM 2014. În 2011, Suarez a înscris patru goluri pentru ''celești'', inclusiv unul în finala cu Paraguayul (3-0).

Din anii '90 la turneu au invitate echipe și din alte confederații, precum CONCACAF, anul viitor participând Mexic și Jamaica.

Grupa A: Chile, Mexic, Ecuador, Bolivia; 
Grupa B: Argentina, Uruguay, Paraguay, Jamaica; 
Grupa C: Brazilia, Columbia, Peru, Venezuela.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă