2.2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăLifestyleApărarea e totul

Apărarea e totul

Selecţionerului Răzvan Lucescu i se pare logic felul în care arată „careul de aşi” de la Cupa Mondială (Germania, Spania, Olanda, Uruguay), deoarece fotbalul european este cel mai bine organizat. Lucescu crede că baza victoriilor stă în forţa defensivei.

„Fotbalul european este cel care domină, este cel mai bine organizat. Sigur că America de Sud este plină de talente, dar încă nu a ajuns la nivelul de organizare pe care îl are Europa. În ziua de azi, echipele care câştigă sunt cele bine organizate. Primul lucru contează să stai bine în faza defensivă şi să nu primeşti gol, iar de acolo să porneşti atacul şi să dai gol aşa cum o fac Spania, Olanda sau Germania. România a bătut la un moment dat aceste trei echipe, însă viaţa se schimbă, apar lucruri noi, iar această Cupă Mondială ne-a arătat că nu mai există echipe mici şi că sunt numai meciuri echilibrate”, a spus Lucescu.

Pe mâna grupului

Răzvan Lucescu a precizat că naţionala Uruguayului are meritul de a-şi fi format o conjunctură favorabilă. „Cred că această Cupă Mondială ne arată că fotbalul este dominat de caractere, de grupuri, de echipe adevărate şi de jucători care îşi pun talentul în slujba echipelor. Pentru a ajunge departe într-o competiţie este nevoie de o anumită conjunctură. Uruguayul a avut-o, dar pe lângă asta are meritul de a-şi fi format această conjunctură. A venit foarte motivată, a jucat un fotbal foar-te bun, bine organizat, a arătat că este o echipă foarte unită şi întotdeauna s-a bătut până la ultima secundă pentru rezultat şi pentru victorie. Împotriva Ghanei a primit gol în ultima secundă a primei reprize, a ajuns în acea situaţie din minutul 120, când un jucător a avut inspiraţia să creadă că există o mică şansă şi a pus mâna pe balon. Salvând acel gol a dat o şansă Uruguayului, care până la urmă chiar a reuşit să se califice”, a explicat el.

Lucescu a afirmat că victoria obţinută de Germania în me-ciul cu Argentina era de aşteptat. „Mi se pare logică victoria Germaniei.  A fost logic, pentru că am văzut o echipă adevărată şi am văzut talente care au încercat să joace pentru ele. Fiecare dintre jucătorii Argentinei a fost interesat să iasă în evidenţă, nu de echipă. Germania a jucat într-un spirit de echipă total. Este greu să vorbim despre o favorită, pentru că, din moment ce s-a ajuns aici, înseamnă e clar că toate au valoare, că sunt puternice mental. Un exemplu foarte bun este cel din meciul Olanda-Brazilia, când olandezii au avut puterea să revină după o repriză proastă, să marcheze primul gol şi să gestioneze absolut corect repriza secundă. Brazilia a intrat în criză de idei şi de nervi şi a pierdut meciul.” 

Răzvan Lucescu a fost prezent la turneul de fotbal „Din spatele blocului în faţa tribunelor”, dedicat tinerilor între 14 şi 18 ani, competiţie organizată de Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi”.

Bogdan Costea
Bogdan Costea
Bogdan Costea, sef departament Sport
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă