3.1 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăLifestyleAndreea Marin, părdată de hoți. Ce reacție a avut

Andreea Marin, părdată de hoți. Ce reacție a avut

Sâmbătă, 20 martie, mai mulți hoți au încercat să intre în locuința din Voluntari a Andreei Marin. Din fericire, nici ea nici fiica sa Violeta sau partenerul ei nu erau acasă. Din acest motiv, odată ce hoții au încercat să intre în imobil, alarma a fost declanșată.   

„La data de 20 martie a.c., în jurul orelor 21:00, polițiștii din Voluntari au fost sesizați de către o societate de pază, cu privire la faptul că la un imobil din orașul Voluntari a fost comisă o tentativă la infracțiunea de furt calificat. La fața locului s-au deplasat de îndată polițiștii orașului Voluntari pentru efectuarea de cercetări specifice. În prezent se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la infracțiunea de furt calificat”, arată comunicatul de presă transmis de IPJ Ilfov. 

Andreea Marin a confirmat că într-adevăr a fost vorba despre o tentativă de spargere, precizând că nu este pentru prima dată când trece printr-o astfel de experiență.

”Este adevărat, a existat aseară o tentativă de spargere a locuinței, însă fără succes, întrucât după ce am avut o altă experiență de acest gen, furt din clădire, acum câțiva ani, am schimbat sistemul de securitate, am trecut recent și prin renovare schimbând ferestrele si ușile cu unele performante, securizate. În plus, acești hoți, chiar daca ar intra în clădire, sincer ar fi dezamăgiți, noi avem un principiu: nu ținem în casă obiecte de valoare mare, gen bijuterii valoroase, nici bani cash, singurul lucru cu care ar putea pleca sub braț un hoț ar fi vreun televizor, laptopul e cu mine mereu și oricum electronicele sunt detectabile după IP în ziua de azi, așadar îi pun în pericol după aceea”, a declarat Andreea Marin pentru spynews.ro.

  „Firma de securitate a sosit la fața locului, la fel și Poliția și cineva apropiat, nu au avut nici prea mult timp la dispoziție. Dacă acum câțiva ani hoții au fost prinși și apoi încarcerați, în acest moment, pentru cazul prezent, autoritățile au deschis dosar penal pentru infracțiunea de tentativă de furt calificat. Nu îmi face plăcere situația, nu îmi place să văd oameni puși sub acuzare, sunt un om pașnic, dar fiecare om ar trebui sa fie conștient că poartă răspunderea faptelor sale”, a spus Andreea Marin pentru sursa citată anterior.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Un tânăr de 22 de ani a murit marți seara după ce a pierdut controlul mașinii și a lovit o pasarelă pietonală

Un tânăr de 22 de ani a murit, marți seara, după ce a pierdut controlul mașinii în timp ce mergea pe Șoseaua București-Ploiești, iar...

Un tânăr de 22 de ani a murit marți seara după ce a pierdut controlul mașinii și a lovit o pasarelă pietonală

Un tânăr de 22 de ani a murit, marți seara, după ce a pierdut controlul mașinii în timp ce mergea pe Șoseaua București-Ploiești, iar...

Legea Arendei în dezbatere: fermierii solicită măsuri urgente pentru stabilitate în agricultură

Doar 10% din suprafața agricolă a României este utilizată de proprietarii terenurilor, restul fiind arendat Legea Arendei a revenit în atenția publicului și a Parlamentului...
Ultima oră
Pe aceeași temă