26.8 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăLifestyle7 tipuri de paturi și cum îl alegi pe cel potrivit nevoilor...

7 tipuri de paturi și cum îl alegi pe cel potrivit nevoilor tale

Ținând cont de faptul că petrecem aproape o treime din viață dormind, este necesar să avem un pat în care să ne putem odihni și relaxa fără probleme. Uneori, însă, poate fi o adevărată provocare să găsești un model potrivit, care să îmbine perfect funcționalitatea cu estetica și să satisfacă totodată nevoile și preferințele tale. În prezent există o gamă variată de oferte pe piață, iar asta îți poate îngreuna semnificativ alegerea. Drept urmare, află mai departe pentru ce tipuri de paturi poți opta și cum achiziționezi un articol potrivit pentru tine:

1. Paturi tapițate

În zilele noastre, unele dintre cele mai apreciate modele sunt paturile tapițate. Acestea sunt prietenoase cu amenajările contemporane, grație diversității și versatilității tapițeriilor. Găsești o gamă largă de paturi tapițate pe Tamos.ro, care au tăblia și cadrul îmbrăcate în piele naturală sau ecologică ori diferite materiale sintetice, precum mătase, bumbac ori catifea.

2. Paturi cu cadru din lemn

Pentru un dormitor rustic poți alege un pat simplu, cu cadre clasice, din lemn. Un astfel de articol este potrivit și pentru stilul boem, dar și într-o locuință cu accente minimaliste ori scandinave.

3. Paturi matrimoniale

Preferate în special de cupluri, pentru dormitorul matrimonial, aceste paturi au dimensiuni generoase, de 140/160/180x200cm. Dimensiunea vizează cadrul articolului de mobilier și, uneori, poate fi prea mare pentru anumite încăperi. Paturile matrimoniale te ajută să te odihnești mai bine, însă, au limitări serioase în ceea ce privește spațiul.

4. Paturi single

Locul ocupat de paturile pentru o persoană este mai mic, dar, dimensiunile acestora pot varia. Astfel, se pot alege paturi Single, de 90×200 cm, Long Single, care măsoară 90×210 cm sau Super Single, de 120×200 cm. Mai multe versiuni înseamnă posibilitatea de a lua cea mai bună decizie pentru nevoile tale.

5. Paturi cu spațiu de depozitare

Sunt considerate unele dintre cele mai practice tipuri de pat deoarece cu ajutorul lor se poate economisi spațiu important. Fie că este vorba de unul sau mai multe sertare ori un sistem cu somieră rabatabilă, articolele cu depozitare oferă un grad ridicat de eficiență chiar și în încăperile generoase.

6. Paturi cu tăblii

Amintesc de modelele vintage sau retro și se potrivesc de minune în decorurile clasice și romantice. Paturile de acest fel pot avea tăblii la cap și la picioare ori doar la cap. În general, aceste părți sunt fabricate din lemn sau fier, cu multe variații de design. De exemplu, piesele care au marginile superioare curbate poartă numele de paturi tip sanie și sunt recomandate în dormitoarele sofisticate. Modelele cu tăblii încastrate, cu ornamente generoase, în formă de coroană și stâlpi pe toate cele patru colțuri se numesc Santiago și se folosesc în decorurile clasice, tradiționale ori cu influențe baroce.

7. Paturi suprapuse/suspendate

Ideale în camera copiilor, paturile suprapuse sunt de dimensiuni reduse, destinate unei singure persoane. Variantele suspendate sunt compuse dintr-o structură înaltă și au cadru de pat și saltea doar în partea superioară. Ambele variante economisesc destul de mult spațiu în locuințele și încăperile mai puțin generoase.

Cum alegi patul potrivit nevoilor tale

  • Ia în considerare materialul din care este fabricat cadrul patului;
  • Acordă atenție dimensiunilor, respectiv lățime, lungime și înălțime;
  • Stabilește tipul și forma patului;
  • Ține cont de mărimea camerei în care vei amplasa patul;
  • Ai în vedere stilul de amenajare a locuinței;
  • Ia în calcul spațiile de depozitare ale patului;
  • Pune la punct un buget de achiziție;
  • Verifică garanția oferită de producător.

Patul potrivit pentru tine nu trebuie să fie nici cel mai ieftin, dar nici cel mai scump. Gândește-te că este vorba de o investiție pe care o faci pentru confortul și sănătatea ta. Așadar, informează-te atent și alege un model care să corespundă cât mai bine tuturor nevoilor tale.

Cele mai citite

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...

Analiză: Trei din patru companii nu reușesc să gestioneze în mod eficient mobilitatea resurselor umane

Doar unul din patru angajatori (25%) dispune de o funcție de mobilitate pe deplin dezvoltată, iar trei sferturi (75%) nu reușesc să profite de...

reînnoiește aspectul pereților exteriori ai locuinței tale

Zugrăvirea exterioară a casei este un proiect îndelungat și complex, dar care, la final, oferă...
Ultima oră
Pe aceeași temă