9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăLifestyle10 gustări potrivite pentru oaspeți

10 gustări potrivite pentru oaspeți

Marilena Oprişanu, chef dietetician și nutriţionist holistic, www.holistik.ro, ne propune 10 soluţii, de fapt 10 reţete pentru realizarea de gustări care se pot realiza uşor şi repede, servind rapid musafirii, folosindu-ne doar de ce avem în cămară.

1. Sandwich rulat

Pentru această gustare puteți face combinații diverse de alimente.  Rupeți o frunză de salată verde, tăiați o felie subțire de brânză, cașcaval, mușchi, kaizer , bacon sau șuncă presată (în funcție de ce aveți în frigider) și așezați-o peste salată. Peste al doilea strat, puteți așeza la mijloc bucăți de măsline, ardei sau roșii. Rulați ingredientele precum foile de plăcintă, apoi înfingeți  o scobitoare. Repetați procesul ori de câte ori o cere numărul musafirilor.

2.    Bruschetti

Feliați o pâine în felii subțiri și lăsați-le în cuptor pentru 5-10 minut, la 180-200 grade Celsius. În timp ce pâinea se rumenește, tăiați câteva roșii în cubulețe foarte mici. Într-un bol, amestecați-le cu puțină sare, piper, usturoi granulat, oregano sau busuioc. Scoateți pâinea când devine crocantă și întindeți roșiile pe felii. Puteți presăra și puțină mozzarella. Așezați feliie cu roșii pe un platou și sunt gata de servire.

3.    Rondele de castravete cu ton

O combinație sănătoasă și gustoasă este cea a tonului alături de castravete. Alegeți castraveți mai groși pentru acestă rețetă.  Tăiați castravetele în rondele late și scobiți cu o linguriță jumătate din interiorul fiecărei astfel de felii. Trebuie să formați o adâncitură, nu o gaură. Amestecați tonul dintr-o conservă cu bucățile de castravete extrase și tăiate mărunt. Adăugați câteva linguri de pasta de avocado preparata in casa sau maioneza vegetală. Umpleți rondelele de castravete cu amestecul de ton. Puteți orna cu boabe de piper roz.

4.    Chipsuri din legume

Tăiați feliile de morcov, țelina, sfecla roșie, cartoful dulce cu un peeler de curățat cartofi sau un robot de feliat. Presarăți cu ce condimente preferați, pulverizați cu ulei de măsline apoi  întindeți  feliile într-un singur strat pe o tavă tapetata cu hârtie de copt.  Introduceți tava în cuptorul preîncălzit la 120 grade Celsius cu ventilație timp de o ora.

5.    Spumă de ciocolată

Mixați 250 mL smântână grasă cu 3 linguri de pudră de cacao până ce capătă o consistență spumoasă. Adăugați jumătate de lingură de scorțișoară și un îndulcitor natural precum cel de ștevie. Turnați amestecul în pahare mici.

6.    Roșii  brioșe

Tăiați roșșile în jumătăți și adăugați pe partea din interior câte o lingură de cremă de brânză sau brânză proaspătă. Presărați puțină sare și ornați cu frunze de pătrunjel.

7.    Sticksuri de castravete murat cu bacon

Tăiați castravetele murat în patru sferturi  pe lung (trebuie să semene cu niște bastonașe). Rulați câte un sfert de castravete cu o felie de bacon, astfel încât să fie complet acoperit de bacon. Introduceți sticksurile în cuptor, pe o tavă, la foc tare până ce devin crocante la exterior.

8.    Frigărui de fructe

Folosiți fructele pe care le aveți în casă. Tăiați-le în cubulețe mici și introduceți-le alternativ pe bețe de frigărui sau pe scobitori. Boabele de struguri pot fi înfipte fără a fi tăiate. Așezați aceste „frigărui” pe un platou și încântați-vă musafirii.

9.    Pâine cu cașcaval la cuptor

Tăiați felii de pâine integrală potrivite și împărțiți-le în jumătăți. Puneți deasupra câte o felie de cascaval sau cașcaval ras. Așezați-le pe o tavă și introduceți tava la cuptor la 200 grade Celsius pentru 10 min. Se servesc calde.

10.    Banane sushi

Ungeți o foaie de tortilla cu unt de arahide, nutella sau gem. Așezați o banană cât mai dreaptă întreagă și rulați împreună cu foaia de tortilla. Tăiați în felii groase asemănător bucăților de sushi. Dacă nu aveți în casă foi de tortilla, puteți pur și simplu să ungeți banana cu untul de arahide (sau ce altceva alegeți să folosiți) și să presărați fulgi de migdale, nucă de cocos sau biscuiți fărâmițați. Tăiați apoi banana în felii groase.

Așadar, cu doar câteva ingrediente puteți să vă întâmpinați musafirii cum se cuvine și să vă bucurați de vizită, în timp ce savurați împreună o gustare.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă