1.7 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăEconomieBani & AfaceriVodafone a semnat un memorandum pentru achiziția Telekom România

Vodafone a semnat un memorandum pentru achiziția Telekom România

Încheierea tranzacției este condiționată de o serie de proceduri legale preliminare, uzuale pentru tranzacțiile de acest tip

Vodafone România a semnat un Memorandum de Înțelegere ca prim pas pentru achiziția Telekom România Mobile Communications, inclusiv a unei părți semnificative din activele acesteia, de la Hellenic Telecommunications Organization (OTE). De asemenea, Digi România va prelua o parte din active.

„Este un moment important pentru piața de telecomunicații din România, cu un potențial semnificativ de creștere, odată cu finalizarea acestei tranzacții. Încă de la preluarea mandatului de CEO al Vodafone România, am considerat că industria are nevoie de condiții care să susțină nivelul ridicat al investițiilor 5G și promovarea inovației. Sunt încântat de anunțul de astăzi care dovedește încă o dată că Vodafone își respectă promisiunea față de România. Continuăm să investim și să furnizăm românilor servicii la cele mai înalte standarde”, a declarat Achilleas Kanaris, CEO al Vodafone România.

Finalizarea tranzacției este condiționată de o serie de proceduri legale, inclusiv încheierea analizei de due diligence și obținerea aprobărilor prealabile, din partea autorităților competente. În acest moment, nu există alte detalii legate de aprobarea finală a achiziției, dat fiind stadiul incipient al procesului.

În același timp, Vodafone își menține promisiunea față de România și va finaliza anul acesta investiții locale de peste 200 de milioane de euro. Investițiile totale de-a lungul celor 27 de ani de prezență a Vodafone în România, se ridică la peste 6,5 miliarde de euro.

Vodafone este o companie lider de telecomunicații din Europa și Africa, care furnizează servicii mobile și fixe către peste 330 de milioane de clienți din 15 țări (excepție făcând Italia și Spania, deținute sub umbrela Vodafone Group cu operațiuni întrerupte). Compania colaborează cu rețele mobile în alte 43 de țări și are una dintre cele mai mari platforme IoT din lume. Vodafone s-a angajat să reducă impactul asupra mediului, astfel încât să atingă zero emisii până în 2040.

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

5 tipuri de lenjerii de pat care îți vor înfrumuseța dormitorul

Un dormitor confortabil și estetic depinde de alegerea corectă a detaliilor, iar lenjeriile de pat joacă un rol esențial în crearea unei atmosfere plăcute....

România se confruntă cu o criză economică profundă: CNS Cartel ALFA condamnă măsurile de austeritate propuse de Guvern

București, 22 decembrie 2024Confederația Națională Sindicală (CNS) Cartel ALFA a transmis un semnal de alarmă privind proiectul de ordonanță de urgență (OUG) cunoscut sub...

Accident grav pe DN 14 la Slimnic: Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

Duminică, autoritățile din județul Sibiu au activat Planul Roșu de Intervenție în urma unui accident rutier grav produs pe DN 14, în apropierea localității...
Ultima oră
Pe aceeași temă