11 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăInternaționalViktor Orban spune că Ungaria tot mai poate opri aderarea Ucrainei la...

Viktor Orban spune că Ungaria tot mai poate opri aderarea Ucrainei la UE

Ungaria va putea opri ulterior procesul de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană dacă va fi necesar, în timp ce Bruxellesul a luat o “decizie proastă” când a decis să înceapă discuţiile de aderare cu Kievul, a declarat premierul maghiar, Viktor Orban, în această dimineaţă, la radioul de stat ungar.

Orban, care s-a opus aderării Ucrainei la UE şi s-a abţinut joi de la decizia UE, a mai spus că dacă Uniunea Europeană doreşte să-şi modifice bugetul actual, atunci va fi “o ocazie extraordinară pentru Ungaria să spună că ar trebui să primească banii la care are dreptul”.

Decizia UE de a începe discuţiile de aderare cu Ucraina a fost una “proastă” cu posibile dezavantaje, a insistat Orban în interviul la radioul public, adăugând că Ungaria “nu va plăti costurile financiar şi economic”.

În cadrul interviului acordat la Bruxelles, Orban a spus că factorii de decizie din UE “trebuie să suporte costurile acestei decizii”. Statele membre ale UE au vrut “să meargă în această direcţie prin ceartă” şi Ungaria a avut şansa să avertizeze că “aceasta este o decizie proastă”, a spus el.

Ungaria ar putea “opri acest proces mai târziu”, a insistat Orban, adăugând că decizia finală privind aderarea Ucrainei va fi luată de către parlamentul ungar.

“Dacă interesele fermierilor unguri trebuie protejate, atunci Ungaria va aplica frâna de mână – să nu existe nicio îndoială în legătură cu aceasta”, a spus el.

UE este obişnuită să ia decizii proaste, a notat Orban, enumerând criza financiară din 2008, migraţia şi deciziile luate asupra războiului din Ucraina de a merge mai degrabă “spre război şi sancţiuni” decât în direcţia păcii.

Premierul ungar Viktor Orban a cerut de asemenea “toate fondurile europene” din care miliarde de euro rămân blocate, înainte de a lua în considerare eventuala ridicare a dreptului de veto asupra noului ajutor pentru Ucraina.

“Întotdeauna am spus că, dacă am proceda la o modificare a bugetului UE (…), Ungaria ar profita de ocazie pentru a cere clar ceea ce merită. Nu jumătate, niciun sfert, ci totul”, a subliniat liderul naţionalist în interviul acordat radioului de stat.

Ungaria nu are niciun interes ca Uniunea Europeană să contracteze împrumuturi pentru finanţarea ajutorului către Ucraina, a reiterat prim-ministrul Viktor Orban la radioul public.

În interviul de la Bruxelles, Orban a mai spus că banii blocului comunitar sunt structuraţi astfel încât ceea ce a fost plătit către buget, a fost şi cheltuit.

“Am făcut o excepţie odată şi a ieşit prost”, a notat el, referindu-se la împrumuturile comune pentru finanţarea redresării postpandemie. “Nu oricine a avut voie să acceseze aceşti bani în acelaşi mod. Acest lucru nu ar trebui să se întâmple din nou”, a insistat Orban.

Premierul ungar a numit situaţia din Ucraina “rea”, adăugând că războiul nu trebuie alimentat cu mai mulţi bani, ci oprit.

“Este necesară o încetare a focului şi negocieri de pace”, a spus el. Începutul discuţiilor de aderare a Ucrainei “în sine nu va dăuna deocamdată intereselor Ungariei”, dar finanţarea Kievului cu împrumuturi “face deja rău intereselor” noastre, a adăugat el.

Potrivit Politico, Viktor Orban ar fi fost invitat de cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, să iasă “la o cafea”, în momentul în care s-a votat începerea demersurilor de aderare la UE pentru Ucraina și Republica Moldova, la Consiliul European.

Citește și:

UE a reușit să deschidă ușa Ucrainei, dar a eșuat cu ajutorul

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă