17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalJuan Martin Del Potro, aproape de retragerea din tenis

Juan Martin Del Potro, aproape de retragerea din tenis

Jucătorul argentinian de tenis Juan Martin Del Potro, ia în considerare o retragere iminentă din tenis. Acesta a declarat că următoarele două turnee din Argentina și Brazilia din această lună vor fi „posibil” ultimele.

Un Juan Martin Del Potro a anunțat în lacrimi că are în vedere o retragere iminentă din tenis, spunând reporterilor din Buenos Aires că accidentările recurente l-au împins către această decizie.

„Am cerut să încep eu însumi această conferință de presă pentru a vă transmite tuturor un mesaj, un mesaj la care mă gândesc și mi-l imaginez de mult timp. Cred că este unul dintre cele mai grele mesaje pe care le-am avut vreodată de transmis. Știu că toată lumea speră și știe că mă voi întoarce în tenis. E posibil să nu fie așa, iar acest mesaj este mai mult un adio decât o întoarcere. Depun atât de mult efort ca să pot continua, dar accidentarea la genunchi a fost un adevărat coșmar. Am încercat alternative și modalități de a o rezolva de ani de zile și astăzi pur și simplu nu mă descurc. Nu mi-am imaginat niciodată să mă retrag din tenis în altă parte decât acolo, pe teren. Așa că, ultimul meu turneu pentru a putea face asta va fi la Buenos Aires. Și cred că după aceste săptămâni voi spune ce se va întâmpla cu viitorul meu. Dar ceea ce știu este că acum trebuie să aleg să trăiesc ca un bărbat de 33 ani, încercând să nu mă gândesc la durerea de la genunchiul meu, și nu ca un sportiv profesionist cum am fost până acum. Este o decizie dificilă și am vrut să vă comunic tuturor.”

Argentinianul a jucat ultima dată un meci de turneu în iunie 2019. S-a accidentat la genunchi și de atunci se străduiește să-și recapete întreaga formă fizică.

Fostul număr trei mondial a câștigat 22 de titluri ATP de când a devenit profesionist în 2005, inclusiv US Open din 2009, singura sa victorie majoră.

Del Potro urmează să intre în teren marți la Argentina Open. Openul de la Rio de Janeiro începe pe 12 februarie.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Scandalul Clotilde Armand: Cum încalcă legea pentru a-și majora veniturile

În 2022, Clotilde Armand a primit lunar, pe lângă salariul său de aproximativ 4.000 de lei, un bonus, și acum este obligată să ofere...
Ultima oră
Pe aceeași temă