La Snagov s-a montat primul limitator de viteză inteligent din România, ce îi oprește numai pe șoferii care încalcă limita de viteză din zonă.
Un dispozitiv inovator a fost implementat pe drumul județean din Ghermănești, județul Ilfov, pentru siguranța pietonilor. Acesta utilizează senzori montați în asfalt pentru a detecta vehiculele ce circulă cu viteză excesivă în preajma trecerii de pietoni. Atunci când senzorii detectează o viteză mai mare de 30 de kilometri pe oră, bumperul se ridică la 6 centimetri și jumătate, avertizând șoferii să încetinească. Tehnologia a fost importată din Mexic și este utilizată pentru prima dată în România, reprezentând un pas important pentru creșterea siguranței rutiere în zonele cu trafic intens.
„Pe carosabil este o zonă de „Atenție, trecere de pietoni”. Exact acolo este montat un senzor în asfalt. Dacă va respecta, viteza, uitați-l respectă, se aprinde verde, începe să coboare bumperul, participantul la trafic trece fără nici un fel de problemă. A venit cineva cu viteză foarte mare, chiar cu un jeep și decât a trecut peste el, într-adevăr nu este ok pentru mașină, dar mașina și-a ținut traiectoria normală”, a declarat primarul comunei Snagov, potrivit știrileprotv.ro.
Limitatorul inteligent de viteză ar putea ajunge și în zona Pipera de lângă Capitală.
Tehnologia importată din Mexic și implementată în România a fost adusă în Europa de către un inginer român. Acesta a contribuit la montarea limitatorului de viteză inteligent în zona Ghermănești, județul Ilfov, unde dispozitivul a fost instalat gratuit, în cadrul unui proiect pilot. Chiar dacă montarea acestui tip de limitator pe un singur sens ar implica un cost estimat la 130.000 de lei, comunitatea din Ghermănești a beneficiat de această inițiativă fără a suporta cheltuieli.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!