25 C
București
joi, 12 septembrie 2024
AcasăSocialMeteoVara 2024, cea mai călduroasă din istoria măsurătorilor, anunță ministrul Mediului

Vara 2024, cea mai călduroasă din istoria măsurătorilor, anunță ministrul Mediului

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat că vara anului 2024 a fost cea mai călduroasă înregistrată vreodată în istoria măsurătorilor Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), subliniind impactul semnificativ al schimbărilor climatice asupra vieților noastre.

Mircea Fechet a evidențiat că, pe lângă temperaturile record, fenomenele meteorologice extreme devin din ce în ce mai intense.

”Doamna director general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie mi-a spus că doar ce a terminat socotelile legate de vara care tocmai s-a încheiat şi putem declara vara anului 2024 ca fiind cea mai călduroasă vară din istoria măsurătorilor ANM-ului, la fel cum fiecare lună a verii a bătut toate recordurile ultimilor 100 de ani, că măsurăm de 120 de ani la ANM.

În ceea ce priveşte precipitaţiile, pentru că am întrebat-o şi acest lucru, în luna august pentru zona Dobrogea doar în 2004 am avut precipitaţii şi mai multe decât am avut anul acesta, respectiv 92 de litri pe metru pătrat. Anul acesta, acum în luna august avem 85”, a declarat Mircea Fechet într-o intervenție la un post de televiziune.

Cum ne afectează schimbările climatice

Ministrul a explicat că schimbările climatice nu se limitează doar la creșterea temperaturilor, ci includ și o intensificare a fenomenelor meteo extreme, care apar din ce în ce mai frecvent.

„Schimbările climatice ne afectează pe fiecare dintre noi. Nu doar pentru că e mai cald decât era de obicei, avem recorduri de temperatură, însă fenomene de schimbări climatice nu înseamnă doar încălzire globală. Înseamnă şi fenomene meteo extreme de o intensitate din ce în ce mai mare şi cu o frecvenţă din ce în ce mai mare şi atunci când în media lunară tu ai 30 de litri pe metru pătrat şi plouă în 48 de ore 230 de litri sau 225 de litri, cât am avut la Mangalia, vă imaginaţi că asta pune atât autorităţile locale, cât şi oamenii, în general, într-o situaţie greu de gestionat””, a avertizat Fechet, subliniind necesitatea unei pregătiri mai bune pentru a face față acestor provocări.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Generația Z din România, tot mai activă în investiții: Portofolii mici, dar ambițioase și deschidere spre risc

Interesul tinerilor români pentru investiții a crescut semnificativ în ultimii ani, Generația Z fiind prima care începe să investească încă de la vârste foarte...

Vreme la extreme: Două zile de foc, urmate de un duș rece de weekend

Urmează încă două zile toride de vară, care vor anticipa toamna din weekend După furtuni și ploi, temperaturile cresc din nou și vor depăși 30...

Antiaeriana ucraineană a doborât 44 de drone Shahed trimise de Rusia

Forțele de apărare aeriană ale Ucrainei au doborât peste noapte 44 de drone de atac de tip Shahed deasupra teritoriului țării. Informația a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă