La Moscova, unde temperaturile pot coborî până la minus 40 de grade Celsius în timpul legendarei ierni ruseşti, mercurul din termometre a urcat miercuri la 32,7 grade Celsius, depăşind cu o jumătate de grad recordul din 1917 pentru ziua de 3 iulie, după cum a anunţat centrul de meteorologie FOBOS, relatează Reuters.
Potrivit sursei citate, au fost depăşite recorduri începând de pe coasta rusă a Pacificului şi zonele sălbatice ale Siberiei și până în regiunile europene ale Rusiei.
Drept urmare, s-a constat o creştere a cererii de aparate de aer condiţionat şi de ventilatoare, iar moscoviţii au consumat cantităţi record de îngheţată şi băuturi reci. Totodată, a fost distribuită apă pasagerilor în metrou şi în multe trenuri.
Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, i-a îndemnat pe locuitorii din zona metropolitană a Moscovei, cu o populaţie de peste 20 de milioane de locuitori, să îşi ia măsuri de precauţie şi să evite să iasă afară în cele mai călduroase momente ale zilei.
„În timpul zilei, temperatura aerului va depăşi norma climatică şi va urca din nou peste 30 de grade”, a declarat Sobianin, menționând că, vineri, sunt prognozate furtuni şi există un risc de grindină.
Analiză ANM: Producția de grâu şi porumb, sub amprenta caniculei. Secetă și nopți tropicale
Vremea caniculară va afecta producția de gâru și porumb, arată prognoza agrometeorologică emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie până pe 5 iulie 2024.
Seceta pedologică moderată şi puternică în cultura grâului de toamnă şi porumbului se extinde, în condiţiile în care, sub aspect termic, săptămâna viitoare va predomina o vreme mai caldă decât în mod obişnuit la scara întregii ţări, chiar caniculară în zonele de câmpie, potrivit prognozei agrometeorologice emise de Administraţia Naţională de Meteorologie valabilă până pe 5 iulie 2024.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!