”Poliţiştii de investigaţii criminale din Constanţa au depistat un bărbat, care era urmărit internaţional pentru crimă de război. Schimbul de date şi informaţii a fost asigurat de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională”, a transmis, miercuri, Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Sursa citată a precizat că poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, cu sprijinul Serviciului pentru Imigrări Constanţa, la solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, au depistat un bărbat, de 57 de ani, pe numele căruia exista o cerere de urmărire internaţională, emisă de autorităţile bosniace.
Bărbatul în cauză, Stojcic Zoran, are dublă cetăţenie, suedeză şi bosniacă, şi a fost dat în urmărire internaţională. El este acuzat de crime de război împotriva civililor, fapte petrecute în anul 1992, pe teritoriul Iugoslaviei.
Bărbatul a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul I.P.J. Constanţa, urmând ca la data de 30 mai, să fie prezentat Curţii de Apel Constanţa, cu propunere de arestare preventivă.