3 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăInternaționalUniunea Europeană prelungește sancțiunile la adresa Rusiei

Uniunea Europeană prelungește sancțiunile la adresa Rusiei

Uniunea Europeană a prelungit până la 15 septembrie sancţiunile pe care le-a impus persoanelor şi entităţilor ruse pentru anexarea ilegală a Crimeei şi invazia totală din Ucraina, informează EFE, citată de Agerpres.

Din 2014, UE a sancţionat un total de 1.473 de persoane şi 205 entităţi, între care şi ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov.

Violeta Prigojina, mama liderului Grupului Wagner, rămâne pe listă, în pofida faptului că Tribunalul General al UE a anulat săptămâna trecută sancţiunile împotriva sa pe motiv că legătura de rudenie nu este un motiv suficient pentru a o sancţiona, fiind prima dată când justiţia europeană s-a pronunţat contra măsurilor restrictive adoptate de UE de la începutul invadării Ucrainei.

Sentinţa poate fi încă atacată, dar Consiliul UE „nu a făcut încă niciun pas” în această privinţă, au declarat pentru EFE surse europene, astfel că, deocamdată, măsurile restrictive împotriva Violetei Prigojina au fost şi ele prelungite.

Tuturor persoanelor şi entităţilor sancţionate le-au fost îngheţate bunurile şi activele în UE şi li s-a interzis intrarea pe teritoriul comunitar.

De la începutul războiului din Ucraina, pe 24 februarie anul trecut, UE a aprobat 10 pachete de sancţiuni contra Moscovei. 

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă