19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăInternaționalUn tată descrie cum a scăpat fiica sa în timpul atacului armat...

Un tată descrie cum a scăpat fiica sa în timpul atacului armat din Copenhaga

Un tată a relatat cum a reușit să scape fiica sa în timpul atacului armat dintr-un mall din Copenhaga, petrecut duminică după-amiază.

Un centru comercial din Copenhaga, în care trei persoane au fost ucise și mai multe rănite într-un atac armat, a rămas izolat și înconjurat de poliție luni (4 iulie).

Un bărbat danez de 22 de ani a fost arestat și acuzat de ucidere din culpă. El urma să fie interogat în fața unui judecător, cel mai târziu, în cursul zilei de luni.

Un tată a povestit cum fiica sa a fugit din calea atacului dintr-un centru comercial al orașului Copenhaga, când vorbea cu ea la telefon

Peter Nordsmark, care vorbea cu fiica sa care se afla în mall în momentul atacului, a spus că a auzit ceea ce credea că sunt împușcături.

Centrul comercial cu mai multe etaje, Field`s, este situat la aproximativ 3 mile sud de centrul orașului Copenhaga.

Suspectul, despre care poliția a spus că este cunoscut de psihiatrii din Danemarca, era în posesia unei puști, muniție și un cuțit atunci când a fost arestat. Poliția daneză a spus că atacul nu poate fi privită ca un „act de teroare”, pe baza dovezilor actuale.

Mai multe persoane au fost ucise într-un mall din Copenhaga. Un tânăr de 22 de ani este atacatorul

Mai multe persoane au fost ucise duminică într-un schimb de focuri de armă într-un centru comercial din Copenhaga, a anunțat poliția, adăugând că a arestat un danez în vârstă de 22 de ani și că nu poate exclude că este vorba de un „act de terorism”, potrivit Reuters.

„Există mai mulți răniți, iar ceea ce știm acum este că există și mai mulți morți”, a declarat pentru jurnaliști inspectorul șef de poliție Soren Thomassen.

Thomassen a refuzat să vorbească despre posibilele motive ale suspectului și dacă acesta era cunoscut de poliție.

Poliția din Copenhaga a declarat că ofițerii au fost trimiși la centrul comercial Field’s din capitala daneză duminică după-amiaza, după ce au fost raportate focuri de armă, și le-a spus oamenilor din centru să rămână pe loc și să aștepte ajutor.

Deocamdată nu existau indicii că ar fi fost prezenți și alți trăgători, a precizat poliția.

Principalul spital din capitală, Rigshospitalet, a primit un „grup mic de pacienți” pentru tratament, a declarat un purtător de cuvânt pentru Reuters. Acesta a apelat la personal suplimentar, inclusiv chirurgi și asistente, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă