14.5 C
București
sâmbătă, 14 septembrie 2024
AcasăȘtirile zileiUn pod peste Tisa de la granița cu Ucraina intră în reparații...

Un pod peste Tisa de la granița cu Ucraina intră în reparații capitale

Podul peste Tisa intră în reparaţii. De luni vor fi restricţii, timp de 30 de zile, între orele 10.00-15.00.

În baza studiilor făcute de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) cu privire la structura de rezistenţă a podului de peste Tisa, pod ce leagă România de Ucraina, s-a ajuns la concluzia că sunt necesare reparaţii urgente la această construcţie.

Drept urmare, CNAIR împreună cu firma executantă, au anunţat restricţii cu privire la traficul rutier prin Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmaţiei, începând de luni, 9 septembrie, pe o perioadă de 30 de zile, între orele 10.00-15.00, de luni până vineri.

Traficul pietonal nu va fi afectat.

Potrivit estimărilor constructorului, lucrările de reabilitare a podului sunt prevăzute a se face până la finele lunii ianuarie 2025.

Un nou pod rutier între România și Ucraina, pe ordinea de zi a Guvernului

Guvernul Marcel Ciolacu ar putea aproba, în şedinţa de azi, un acord cu Guvernul Ucrainei privind construcţia podului rutier de frontieră peste râul Tisa, la graniţa dintre cele două state, în zona localităţilor Sighetu Marmaţiei – Bila Tserkva.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Guvern, pe ordinea de zi a şedinţei se află mai multe proiecte de hotărâre, printre care se numără şi cel pentru aprobarea acordului menţionat, semnat la Kiev, la 18 octombrie 2023.

Executivul urmează să adopte, de asemenea, bugetele de venituri şi cheltuieli pe 2024 pentru mai multe instituţii: Compania Naţională „Administraţia Porturilor Dunării Maritime” – S.A. Galaţi, Compania Naţională „Administraţia Porturilor Maritime” – S.A. Constanţa, Societatea Uzina Mecanică Orăştie S.A, Societatea CUPRU MIN S.A. Abrud, Societatea Naţională a Apelor Minerale S.A., Societatea Naţională a Sării S.A, Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului MINVEST – S.A. Deva, Compania Naţională Loteria Română S.A., Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Spotify lansează „conturi gestionate” pentru utilizatorii sub 13 ani, oferind părinților un control sporit asupra conținutului

Spotify, liderul mondial în streaming audio, a anunțat introducerea unei noi funcționalități, denumită „conturi gestionate”, destinată tinerilor utilizatori sub 13 ani. Această nouă opțiune de...

Spotify lansează „conturi gestionate” pentru utilizatorii sub 13 ani, oferind părinților un control sporit asupra conținutului

Spotify, liderul mondial în streaming audio, a anunțat introducerea unei noi funcționalități, denumită „conturi gestionate”, destinată tinerilor utilizatori sub 13 ani. Această nouă opțiune de...

Procedura pentru aplicarea amnistiei fiscale ar urma să intre în vigoare de săptămâna viitoare

De săptămâna viitoare, posibil chiar de la începutul săptămânii, firmele și persoanele fizice vor putea solicita amnistia fiscală recent adoptată de Guvern. Ministerul Finanțelor a...
Ultima oră
Pe aceeași temă