14.8 C
București
sâmbătă, 12 octombrie 2024
AcasăȘtirile zileiInundațiile au lăsat fără curent electric peste 25000 de gospodării din județul...

Inundațiile au lăsat fără curent electric peste 25000 de gospodării din județul Galați

În urma inundaţiilor, un număr de 25.199 de gospodării din judeţul Galaţi se confruntă cu întreruperi ale alimentării cu energie electrică, a anunţat sâmbătă ministrul Energiei, Sebastian Burduja, într-o postare pe Facebook.

„Echipele de intervenţie lucrează 24 de ore din 24, în condiţii dificile, pentru a remedia avariile şi a reda electricitatea în localităţile afectate. Sunt în contact permanent cu colegii de la Electrica Distribuţie. Vă informez că, în urma inundaţiilor, un număr de 25.199 de gospodării din judeţul Galaţi se confruntă cu întreruperi ale alimentării cu energie electrică”, a afirmat ministrul Energiei.

Localităţile afectate sunt: Târgu Bujor (parţial), Băneasa, Moscu, Lunca, Jorăşti, Smulţi, Cuza Vodă , Izvoarele, Slobozia Conachi, Bereşti, Pleşa, Cavadineşti (partial), Grăpeni, Vădeni, Cuca, Suhurlui, Rediu, Plevna, Pechea, Sat Lupele, Costachi Negri, Valea Mărului, Mîndreşti, Cudalbi, Griviţa, Corod, Brătuleşti, Blînzi, Piscu, Vameş, Slivna, Gănesti, Suceveni, Comăneşti, Puricani, Aldeşti, Săseni, Prodăneşti, Onciu, Cristeşti, Şipote.

Întreruperile au fost făcute și pentru a proteja viața oamenilor

Sebastian Burduja a subliniat că aceste întreruperi au fost, în unele cazuri, efectuate la solicitarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a proteja vieţile oamenilor.

„Ştiu că această situaţie este extrem de dificilă şi vă asigur că toate eforturile noastre sunt concentrate pentru a restabili cât mai rapid accesul la energie în gospodăriile afectate. Le mulţumesc tuturor celor care sunt acum la datorie, aşa cum au fost de fiecare dată în astfel de momente grele”, a precizat ministrul Energiei.

Acesta şi-a exprimat „profunda compasiune pentru toţi cei afectaţi de inundaţiile devastatoare şi vreau să transmit condoleanţe familiilor care au pierdut pe cineva drag”. 

Angel Tîlvăr la Galați: 100 de militari sunt gata să intervină în ajutorul celor afectați de inundații

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat sâmbătă că militarii sunt pregătiţi să intervină în ajutorul persoanelor afectate de inundaţiile din judeţul Galaţi şi a anunţat că a dat ordin ca lanţul de decizie să fie „mult mai scurt”, astfel încât solicitările autorităţilor locale să fie făcute direct, fără a mai fi validate de la Bucureşti.
„Militarii români au ajutat la salvarea de vieţi. În continuare, suntem în aşteptare şi pregătiţi pentru alte intervenţii. Avem peste 100 de oameni pregătiţi cu echipamente de salvare, inclusiv bărci. Din punct de vedere logistic, vom ajuta ori de câte ori ISU ne va solicita şi vreau să vă spun că lanţul de decizie este mult mai scurt. Am dat ordin ca solicitările autorităţilor locale să poate fi făcute direct şi să nu mai fie nevoie să fie validate de mine sau de altcineva de la Bucureşti”, a spus Angel Tîlvăr, aflat alături de premierul Marcel Ciolacu şi miniştrii de Interne şi al Mediului în comuna Slobozia Conachi, localitatea cea mai afectată de inundaţiile din ultimele 24 de ore.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Furtună toxică: Rusia acuză Kievul de folosirea armelor chimice furnizate de NATO

Ambasada Rusiei la București a transmis că cei responsabili vor fi identificați și vor primi pedepse meritate și inevitabile Ambasada Federației Ruse în România a...

Întâlnire între Vladimir Putin și președintele iranian în Turkmenistan: Ce au discutat cei doi șefi de stat

Președintele Vladimir Putin, aflat într-o vizită oficială în Turkmenistan, s-a întâlnit cu omologul său iranian pentru a discuta situația tensionată din Orientul Mijlociu, informează...

CDU din Germania promite creșterea rolului țării în UE dacă va câștiga alegerile din 2025

Liderul Uniunii Creştin-Democrate din Germania (CDU) a promis sâmbătă că ţara sa va avea un rol mai important în interiorul Uniunii Europene dacă blocul...
Ultima oră
Pe aceeași temă