7 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiUn palat celebru din Galați va fi refăcut din fonduri europene

Un palat celebru din Galați va fi refăcut din fonduri europene

Un palat celebru din Galați va fi refăcut cu ajutorul finanțărilor provenite din fonduri europene, printr-o colaborare între Consiliul Județean Galați și Academia Română.

Consiliul Județean Galați a aprobat astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare, semnarea unui acord de cooperare cu Academia Română pentru salvarea Conacului “Costache Conachi” (Palatul de la Țigănești), o comoară istorică și arhitecturală a județului Galați, potrivit stiripesurse.ro.

Astfel, Consiliul Județean va prelua din punct de vedere administrativ acest important monument istoric, pentru a-l consolida și restaura cu ajutorul fondurilor europene.

„ Sunt extrem de fericit că, după ani de muncă, am făcut un pas uriaș pentru a salva Palatul de la Țigănești, locul în care s-au scris multe pagini din istoria neamului românesc. Îl vom prelua de la Academia Română, vom accesa fonduri europene și-l vom reface așa cum arăta în jurul anului 1840, când a fost construit. Vom readuce la viață arhitectura vremurilor de altădată, dotând și interiorul cu mobilierul epocii. Deja am identificat și o axă de finanțare.

Din păcate, astăzi, conacul unde a fost salvată Unirea Principatelor din 1859 este într-o avansată stare de degradare, deoarece unii oameni nu au înteles valoarea lui. Vom salva însă această bijuterie arhitecturală și-i vom reda locul pe care îl merită în istoria noastră. Odată cu renovarea conacului, vom pune în valoare și drumul Micii Uniri: Casa Cuza Vodă – Conacul de la Mânjina – Palatul de la Țigănești. Mulțumesc conducerii Academiei Române pentru tot sprijinul acordat!”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Palatul de la Țigănești, așa cum mai este cunoscut Conacul “Costache Conachi”, a fost construit în stil neoclasic. Pe lista monumentelor istorice se află și poarta conacului, construcție unică în zona de sud a Moldovei, construită în stil neogotic de către caimacamul Nicolae Vogoride. Conform acordului de cooperare cu Academia Română, care are în proprietate acest conac, Consiliul Județean va prelua Palatul de la Țigănești, inclusiv poarta conacului, pe o perioadă de 10 ani.

În cel mai scurt timp va fi semnat și acordul de cooperare cu reprezentanții Academiei Române, după care se va demara procedura legală de trecere a conacului în administrarea Consiliului Județean. De asemenea, va fi demarată și procedura de achiziție publică pentru realizarea studiului de fezabilitate, astfel încât să putem depune spre finanțare această importantă investiție a Galațiului.

Palatul în care s-a hotărât Unirea Moldovei cu Țara Românească, a devenit IAS, casă de odihnă și motel

Ca multe alte valori ale Patrimoniului Național, Conacul de la Țigănești, în care a fost hotărâtă Unirea Principatelor, a trecut după venirea comuniștilor printr-o serie de transformări care l-au adus în pragul distrugerii.

A fost, pe rând, sediul IAS Tecuci, casă de odihnă pentru oamenii muncii de la Sidex Galați și motel „2 stele“. Anul trecut, după 11 ani de demersuri și procese a fost retrocedat Academiei Române, care avea palatul în proprietate din 1900.

Conacul de la Ţigăneşti, situat la 7 kilometri de Tecuci, i-a aparținut poetului Costache Conachi, ispravnic, logofăt, considerat precursorul poeziei moderne româneşti.

Conacul de la Țigănești și Conacul de la Mânjina al lui Costache Negri, fiul dintr-o căsătorie anterioară a Smarandei Negri, soția lui Costache Conachi, au găzduit întâlnirile de taină la care unioniştii, Al. I. Cuza, Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu şi ceilalţi, au pus la cale Unirea Moldovei cu Ţara Românească.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Cel mai lung tunel din România rămâne, încă, un vis. Finalizarea proiectului ar putea întârzia până după 2033

Investiția de aproape un miliard de euro rămâne incertă, din cauza lipsei fondurilor și a birocrației Construcția celui mai lung tunel feroviar din România, care...

Luna decembrie aduce vânzări record în sectorul alimentar: Produse tradiționale și pachete speciale pentru sărbători

Decembrie se dovedește a fi o lună extrem de bună pentru producătorii din domeniul alimentar din România, aceștia înregistrând vânzări semnificative. Conform emisiunii ZF...

Asistență medicală de urgență de Crăciun: Nouă spitale și Ambulanța București-Ilfov, în prima linie

În perioada 25-27 decembrie, nouă spitale de adulți și copii, alături de Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, vor asigura asistența medicală de urgență Potrivit unui comunicat...
Ultima oră
Pe aceeași temă