15.8 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăInternaționalUn fost ambasador american a fost condamnat la 15 ani de închisoare...

Un fost ambasador american a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru spionaj în folosul Cubei

Un fost ambasador american a fost condamnat vineri, la Miami, la 15 ani de închisoare pentru că a spionat Statele Unite mai multe decenii în beneficiul Cubei, inamic istoric al Washingtonului, scrie AFP, relatează Agerpres, preluat de economica.net.

Victor Manuel Rocha (foto), 73 de ani, a fost arestat la începutul lui decembrie, acuzat că a fost o cârtiţă a Guvernului comunist de la Havana în timp ce urca în eşaloanele diplomaţiei americane, având acces la documente confidenţiale şi influenţă asupra politicii externe americane.

Fostul diplomat, care a pledat vinovat, a fost condamnat „la pedeapsa maximă prevăzută de lege”, potrivit judecătorului Beth Bloom.

Acest dosar este unul asupra „uneia dintre infiltrările cele mai lungi, care a vizat cele mai importante niveluri, a unui agent străin în cadrul statului american”, a subliniat în decembrie procurorul general al SUA, Merrick Garland.

„Timp de peste 40 de ani, Rocha a lucrat ca agent sub acoperire al statului cubanez”, înainte ca o anchetă FBI să-l demaşte, a declarat ministrul presei.

Victor Manuel Rocha a ocupat posturi importante în cadrul diplomaţiei americane: înainte de a-şi încheia cariera în Departamentul de Stat ca ambasador în Bolivia din 2000 până în 2002, el a fost, printre altele, membru al Consiliului Naţional de Securitate, organism al Casei Albe, din 1994 până în 1995, în timpul preşedinţiei lui Bill Clinton.

El a fost de asemenea la post în numeroase ambasade americane în America Latină, printre care cea de la Havana, potrivit unui document judiciar.

Născut în Columbia şi naturalizat american, el a început să lucreze pentru principala agenţie de informaţii a Guvernului cubanez încă din 1981, potrivit anchetei.

Chiar şi după ce a părăsit Departamentul de Stat în 2022, după 30 de ani de serviciu, el şi-a continuat activitatea de spionaj în folosul Cubei, pe lângă Departamentul de Justiţie al SUA.

El a fost demascat de un membru al Poliţiei Federale americane (FBI) care, în 2022 şi 2023, s-a dat drept agent al serviciilor cubaneze de informaţii, potrivit unui document al instanţei.

Fostul ambasador, locuind la Miami, „s-a referit întotdeauna la Statele Unite ca fiind „duşmanul” şi folosea cuvântul „noi” pentru a descrie Cuba şi pe sine”, a subliniat Departamentul de Justiţie în decembrie.

SUA îl acuză pe fostul ambasador în Bolivia, Victor Manuel Rocha, de spionaj pentru Cuba

Procurorul general al SUA, Merrick Garland, a anunțat luni (4 decembrie) că Statele Unite(SUA) au acuzat un fost ambasador în Bolivia, Victor Manuel Rocha, de spionaj pentru Cuba, timp de peste 40 de ani, în ceea ce Departamentul de Justiție a descris ca fiind una dintre infiltrările cu cea mai mare anvergură și cea mai lungă durată a guvernului SUA de către un agent străin, potrivit Reuters.

Victor Manuel Rocha, care a fost ambasador al SUA în Bolivia din 2000 până în 2002, a fost acuzat de comiterea mai multor infracțiuni federale, inclusiv de faptul că a acționat ca agent străin ilegal și de folosirea unui pașaport obținut în mod fraudulos, a declarat Departamentul de Justiție într-un comunicat.

Într-un document de judecată depus în districtul de sud al Floridei, SUA îl acuză pe Rocha că a sprijinit în secret Cuba și misiunea sa clandestină de culegere de informații împotriva Washingtonului din 1981.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Continuă pasa neagră a Rapidului! Giuleștenii, învinși pe teren propriu de Universitatea Craiova

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-1 în fața Rapidului, în Giulești, grație golului macat la ultima fază de Alexandru Crețu. Universitatea a deschis...

SUA vrea să construiască un debarcader în largul Fâşiei Gaza pentru livrarea de ajutor umanitar

Costul estimat de armata americană pentru construirea unui debarcader în largul Fâşiei Gaza pentru livrarea de ajutor umanitar a crescut la 320 de milioane...
Ultima oră
Pe aceeași temă