Un diplomat din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost declarat, vineri, persona non grata pe teritoriul României, informează Ministerul Afacerilor Externe.
Potrivit MAE, motivul deciziei luate de autorităţile române este că acesta ar fi desfăşurat activităţi care contravin prevederilor Convenţiei de la Viena din 1961 privind relaţiile diplomatice.
„Aceste elemente au fost comunicate părţii ruse astăzi, 24 mai 2024, în cursul convocării la sediul MAE, din dispoziţia ministrului Afacerilor Externe Luminiţa Odobescu, a însărcinatului cu afaceri a.i. al Federaţiei Ruse la Bucureşti”, precizează sursa citată.
Un cetăţean român a fost arestat preventiv, el fiind acuzat de procurorii DIICOT de infracţiunea de trădare, după ce a trimis la Ambasada Rusiei de la Bucureşti imagini cu obiective militare româneşti sau aparţinând NATO amplasate lângă Tulcea, dar şi imagini cu un convoi militar care se deplasa spre Ucraina.
„Din probatoriul administrat în cauză a reieşit că, începând cu anul 2022, acesta a procedat la supravegherea unor obiective militare româneşti sau aparţinând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea, colectând informaţii cu caracter militar şi efectuând fotografii privind tehnica militară de luptă şi deplasarea personalului în zona de graniţă cu Ucraina, pe care le-a transmis către diplomaţi din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti. În urma percheziţiilor domiciliare efectuate au fost identificate şi ridicate mai multe mijloace de probă”, a anunţat DIICOT, printr-un comunicat de presă.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!