7.2 C
București
miercuri, 11 decembrie 2024
AcasăInternaționalUn avion al companiei americane Spirit Airlines a fost atacat cu tiruri...

Un avion al companiei americane Spirit Airlines a fost atacat cu tiruri de arme deasupra statului Haiti

Un avion de linie al companiei americane Spirit Airlines cu destinaţia Port-au-Prince, în Haiti, a fost lovit de tiruri cu arme de foc şi redirecţionat spre ţara vecină Republica Dominicană, a anunţat luni compania aeriană, precizând că există un ”rănit uşor”, potrivit barrons.com.

Avionul, care decolase din Fort Lauderdale, Florida, a fost redirecţionat spre Santiago, unde o inspecţie ”a dezvăluit dovezi de deteriorări ale aparatului compatibile cu tiruri de arme de foc”, a informat compania.

Potrivit Reuters, aceasta a anunţat că un însoţitor de bord a fost rănit.

Cotidianul Miami Herald a relatat că însoţitorul de bord a fost zgâriat de un glonţ. Niciunul dintre pasageri nu a fost rănit.

Toate zborurile de pe şi spre aeroportul Toussaint Louverture din Port-au-Prince au fost suspendate, a mai scris Miami Herald.

Spirit Airlines, companie low cost, deserveşte Haiti, ţară săracă din Caraibe devastată de violenţa bandelor.

Președintele Haiti, Jovenel Moïse, asasinat în propria locuință

Potrivit primelor informații, Jovenel Moïse a fost împușcat de asasini care au intrat în reședința sa în jurul orei 1:00, în noaptea de marți spre miercuri, și care „vorbeau spaniolă”.
Soția președintelui din Haiti, prima doamnă Martine Moïse, a fost rănită în urma atacului și primește îngijiri medicale, fiind internată în spital, conform unui comunicat de presă semnat de premierul Claude Joseph.
El a numit atacul „un act plin de ură, inuman și barbar”, adăugând că situația din țara Caraibelor se află sub controlul Poliției Naționale din Haiti și al altor autorități. Totuși, împușcăturile au putut fi auzite în întreaga capitală după atac, care a avut loc pe fondul unui val în creștere de violențe legate politic în națiunea săracă din Caraibe, potrivit sursei citate.
Şeful guvernului a adresat populaţiei un apel la calm şi a indicat că poliţia şi armata vor asigura menţinerea ordinii.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Doi morți în urma unui accident rutier de pe Bulevardul Independenței din Ploiești

Doi bărbaţi au decedat, marţi seară, într-un grav accident rutier care a avut loc pe bulevardul Independenţei din municipiul Ploieşti. Din primele verificări a reieşit...

Doi morți în urma unui accident rutier de pe Bulevardul Independenței din Ploiești

Doi bărbaţi au decedat, marţi seară, într-un grav accident rutier care a avut loc pe bulevardul Independenţei din municipiul Ploieşti. Din primele verificări a reieşit...

Elena Lasconi: Înainte de orice, sunt un om care dorește binele României

Liderul USR, Elena Lasconi, a vorbit despre acordul partidelor proeuropene de a intra împreună la guvernare și a spus că momentul „foarte greu” prin...
Ultima oră
Pe aceeași temă