4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSocialEvenimentTrupul unui bărbat, înecat în catastrofa de pe Mureș, a fost găsit...

Trupul unui bărbat, înecat în catastrofa de pe Mureș, a fost găsit după o săptămână. Mai sunt căutați doi copii

Scafandrii au recuperat, din râul Mureș, cadavrul unui bărbat care era dat dispărut după catastrofa de pe Mureș, produsă în ziua de duminică, 30 aprilie 2023.

Găsirea cadavrului a fost anunțată duminică, 7 mai 2023. Cu două zile mai înainte, vineri, echipele de căutare găsiseră corpul altui bărbat. Acum, la o săptămână de la accident, au rămas să mai fie găsite corpurile a doi copii, care se aflaseră, de asemenea, în barcă. La căutări au fost cooptați și specialiști din Ungaria.

Vinovat pentru acest accident este socotit a fi conducătorul ambarcațiunii. În momentul producerii accidentului, el se afla sub influența alcoolului. În plus, ambarcațiunea pe care o conducea ar fi avut la bord mai mulți oameni decât limita admisă. Barca avea la bord 11 oameni, atât adulți cât și copii. Se vehiculează și informația că persoana care conducea barca nu avea permis pentru conducerea ei.

Catastrofa de pe Mureș a produs moartea a trei oameni

Barca s-a scufundat în râul Mureș, pe raza județului Timiș, într-o zonă în care nivelul apei era crescut iar curenții sunt foarte puternici. Pasagerii din barcă erau în timpul liber și doreau să treacă, în barcă, de pe un mal pe celălalt. Nu s-a anunțat dacă ei purtau sau nu veste de salvare, dar cel mai probabil este că nu dețineau asemenea echipamente.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Meta a anunțat recent modificări importante în algoritmul aplicației Threads

Meta a anunțat recent modificări importante în algoritmul aplicației Threads, platforma sa concurentă a Twitter (X), pentru a răspunde nemulțumirilor utilizatorilor. Ce se modifică...

Dumitru Popescu, om de încredere al lui Nicolae Ceaușescu, a murit

Dumitru Popescu, unul dintre ultimii membri importanți ai regimului comunist din România, s-a stins din viață la vârsta de 96 de ani. https://www.youtube.com/watch?v=wayi9HlVhgQ Dumitru Popescu, supranumit...

Medicament retras din farmacii! Atenție mare – poate provoca efecte secundare

Atenție! Medicament retras din farmacii. Acesta poate provoca efecte secundare "potențial fatale", se arată într-un comunicat. Medicament retras din farmacii Clonazepam, medicament folosit pentru tratarea anxietății...
Ultima oră
Pe aceeași temă