5.9 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSocialEvenimentTren deraiat în apropiere de Craiova

Tren deraiat în apropiere de Craiova

Traficul feroviar a fost restricţionat între Craiova şi Caracal după ce nouă vagoane ale unui tren privat de marfă au deraiat, iar alte două s-au răsturnat.

Trei trenuri care urmau să tranziteze zona vizată de restricţii şi să ajungă în bucureăti au întârzieri de trei ore.

”Traficul feroviar a fost restricţionat începând cu ora 01:30 pe relaţia Craiova – Caracal, din cauza unui incident feroviar în care este implicat un tren privat de marfă. La intrarea în staţia CF Leu, peste macaze, 9 vagoane din compunerea unui tren privat de de marfă au deraiat, iar alte 2 s-au răsturnat”, informează Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.

Trenul aparţine operatorului privat de marfă Global Rail Solutions avea în compunere 35 de vagoane încărcate cu cereale şi circula în relaţia Salonta – Roşiori Nord.

”Facem precizarea că personalul feroviar al SRCF Craiova va acorda sprijin tehnic operatorului privat de marfă în procesul de repunere pe şină a vagoanelor deraiate si răsturnate, astfel încât zona Craiova – Caracal să fie redeschisă în condiţii de siguranţă. În acest moment circulaţia trenurilor se realizează cu tractiune Diesel, pe rute alternative Craiova – Piatra Olt – Caracal (linie simplă neelectrificata)”, conform CFR S.A..

Evenimentul va fi anchetat de o comisie de specialitate, care va stabili cauzele deraierii.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Economia României: Creștere modestă în 2025, dar optimism pe termen lung

Incertitudinea politică, deficitul bugetar scăpat de sub control și slăbiciunile structurale ale economiei vor continua să afecteze România. Cu toate acestea, impactul ar putea...

Atac terorist la târgul de Crăciun din Magdeburg: 2 morți și 68 de răniți

Vineri seară, târgul de Crăciun din orașul Magdeburg a devenit scena unui atac terorist care a zguduit întreaga țară. Un bărbat a intrat cu...

Economia României: Creștere modestă în 2025, dar optimism pe termen lung

Incertitudinea politică, deficitul bugetar scăpat de sub control și slăbiciunile structurale ale economiei vor continua să afecteze România. Cu toate acestea, impactul ar putea...
Ultima oră
Pe aceeași temă