Trei persoane au murit şi 14 au fost rănite în urma unui atac cu rachetă în oraşul Kostiantinivka din regiunea Donețk, sâmbătă, potrivit autorităţilor locale. Victimele sunt doi bărbaţi, de 33 şi, respectiv, 36 de ani, precum şi o femeie de 70 de ani, care fugise din Herson după ocuparea oraşului.
Racheta C-300, lansată de armata rusă de pe teritoriul ocupat al regiunii Doneţk, a căzut pe o baterie de garaje dintr-un cartier al oraşului Kostiantinivka. Suflul exploziei a distrus geamurile a sute de apartamente.
„Nu pot să îmi revin. Din blocul nostru nu a murit nimeni; totuşi sunt trei victime. E groaznic”, a declarat, o femeie care locuieşte într-un din blocurile afectate de suflul exploziei, potrivit agerpres.ro.
Trei persoane au murit la Kostiantinivka, în regiunea Donețk, localitate situată la aproximaiv 25 de kilometri de teritoriile ocupate de trupele ruse
Nadejda Hrihorivna are 65 ani, iar în momentul atacului cu rachetă plecase la un magazin din apropiere pentru a cumpăra o cuşcă pentru pisica sa.
„Noi tocmai ieşisem din casă. /…/ Am decis să părăsim oraşul şi am mers să cumpărăm o cuşcă pentru pisică şi atunci s-a întâmplat. Eram aproape de casă. Scara noastră şi a doua scară au avut de suferit cel mai mult. Racheta a căzut în faţă între primul şi al doilea garaj”, a afirmat femeia.
Oraşul Kostiantinivka se află la aproximativ 25 de kilometri de teritoriile ocupate de trupele armatei ruse şi la 30 de kilometri de Kramatorsk, capitala temporară a regiunii Doneţk.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!